Tuesday Jun 11, 2024
Geneza 1:1b | Itinerar Biblic | Episodul 9
Bine v-am regăsit! Mă rog să nu vă fi pierdut, ci să crească, dorința de a citi și înțelege Scriptura, Cuvântul scris al lui Dumnezeu – oricât v-ar solicita asta! Poate credeați că parcursul nostru va fi unul simplu și rapid... și iar: poate că episodul precedent v-a zdruncinat puțin iluziile...
Vă reamintesc, am citit doar primul verset, prima frază din Sfânta Scriptură
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul... (Gen. 1:1)
și a trebuit să lărgim perspectivele, pe măsură ce ne dădeam seama cât de controversată – cu sau fără argumente – este o astfel de afirmație (chiar dacă biblică, deci autoritară!)
Spuneam data trecută că problema originilor a provocat tensiuni și dispute dintre cele mai mai aprinse, și a generat teorii dintre cele mai diverse (unele chiar extravagante)... Apariţia vieții și omului pe Pământ se încearcă a fi explicate prin teorii religioase sau creaţioniste, şi prin altele ştiinţifice sau evoluţioniste. Mi-am permis să simplific și mai mult, afirmând că din punctul meu de vedere există creaționism și restul... eu cred că este vorba fie despre creaţie, fie despre speculaţie. Din punctul meu de vedere, și evoluția poate fi înscrisă în această a doua categorie!
Spuneam deci că, fără să ia în seamă (sau desconsiderând) precizările Scripturii, oamenii au propus de-a lungul timpului – argumentat sau fantezist – diverse ipoteze cu privire la originea universului: fie că totul este o iluzie... fie că totul a apărut spontan... fie că universul nu a avut un început, ci a existat dintotdeauna... fie că a fost creat, dar... (și aici fiecare continuă și se diversifică abracadabrant!) Astronomii au sugerat și ei cel puţin trei teorii asupra originii universului: teoria „stării stabile”, teoria „big bang”, teoria „universului oscilant”. Am aflat că există biologi care susțin că omul nu este animal, de fapt, ci plantă, care a evoluat din alge marine... sau zoologi intrigați că provenienţa rasei umane este legată aproape exclusiv de maimuţe... de ce nu și de canari sau de canguri?!
Continuăm cu precizări despre teoria „evoluţiei teiste”. Iată ce spunea un om de ştiinţă pe această temă, citez afirmaţia lui Kirtly Mather din publicaţia Science Ponders Religion (Știința reflectează la religie):
„Când un teolog acceptă evoluţia ca pe un proces folosit de Creator, trebuie să fie dispus să meargă până la capăt cu această idee. Este şi un proces continuu, nu doar unul ordonat. Epoca de aur pentru om – dacă aceasta există – se află în viitor, nu în trecut... În plus, procesul creator al evoluţiei nu trebuie să fie întrerupt de nicio intervenţie supranaturală. Evoluţia primelor celule vii din materiale nevii preexistente poate reprezenta un salt brusc, mai degrabă decât un pas infinitezimal pe calea progresului, dar este un salt pe deplin natural.”
Evoluţia teistă este, probabil, cea mai nerealistă dintre toate teoriile. Este o teză aproape neraţională şi o poziţie ilogică. Au existat dintotdeauna destui care au alergat după mai mulți ieprui cum se spune; și așa e și cu evoluționiștii teiști – ei ar vrea și să colaboreze cu cei necredincioşi (sau mai bine zis care cred doar în explicații științifice!), dar în acelaşi timp să poarte şi o Biblie sub braţ, la vedere. Totuși, este foarte dificil să împaci aceste două lucruri; este ca şi cum ai alerga la o cursă de genul celor din antichitate, în care concurentul e cu un picior pe un cal şi cu celălalt picior pe alt cal. Desigur, ar fi mai degrabă o minune când cei doi cai s-ar menţine în același ritm, aproape lipiți unul de altul... Dar când unul dintre cai decide să o ia în altă direcţie, călăreţul trebuie să aleagă pe care cal va continua cursa. Cam aşa stau lucrurile şi cu adepții evoluţionismului teist, care de obicei sfârşesc prin „a călări calul” nepotrivit.
Oricât s-ar crede de avansați și de stăpâni – pe sine și pe lume – oamenii deţin în acest domeniu foarte puţine informaţii... De exemplu, am în faţa mea un articol dintr-un ziar apărut cu ceva timp în urmă, care conţine o întrebare şi un răspuns. Mai întâi întrebarea: „La ce dată a fost creată lumea, conform relatărilor biblice?” Acum, rețineți și răspunsul oferit de articol: „4004 înainte de Hristos”. Ce perspective ridicole pot susține unii oameni!
Un alt material, despre originea vieţii, din revista Life afirma că, într-un moment nedefinit din trecut – după unii, acum două miliarde de ani, după alţii, acum un miliard şi jumătate – viaţa a apărut în mod miraculos în adâncuri... și a ieșit apoi la suprafaţă! Ştiinţa nu poate lămuri ce formă avea viaţa atunci. Tot ce poate fi spus, conform acestui articol, este că „sub o influenţă oarecare, anumite molecule-gigant au dobândit abilitatea de a se duplica”. Aţi fi de acord să adoptaţi o asemenea teorie, ca explicație inclusiv pentru apariția infinitei diversități a vieții pe pământ, dar și a dumneavoastră?!
Au mai fost avansate şi alte teorii ridicole. Una dintre acestea spune că omul a început să trăiască pe Pământ luând fiinţă din... deşeuri lăsate în urmă de o inteligenţă preistorică din trecutul obscur şi îndepărtat. Această afirmaţie vine de la un om de ştiinţă! Dacă unii oameni de ştiinţă ne trimit să ne căutăm strămoşii în copaci, alţii în algele marine, iată şi unii care ne trimit la coşul de gunoi! Este din ce în ce mai rău, nu credeți? Nu ştiu ce păreri, opinii sau încredințări aveți în acest sens – dar eu cred că afirmaţia lui Dumnezeu cu privire la creaţie are încă valoare în ziua de azi.
O definiţie faimoasă a evoluţiei a fost dată de filozoful, biologul, antropologul și omul politic englez Herbert Spencer şi suna astfel: „O integrare a materiei şi o disipare concomitentă a mişcării, în timpul căreia materia trece dintr-o stare de omogenitate nedefinită, incoerentă, într-o neomogenitate definită, coerentă şi în timpul căreia mişcarea reţinută suferă o transformare paralelă.” Trebuie să recunoașteți că e necesar ceva timp de gândire pentru a înţelege afirmaţia aceasta!
Pentru mine, are mult mai mult sens afirmaţia: „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” – adică Geneza capitolul 1 versetul 1, adică primele opt cuvinte din Biblie. Cine a creat universul? Dumnezeu. L-a creat din... ce? Din nimic. Când? Nu ştiu (și nimeni altcineva nu ştie, chiar dacă ar zice că știe! Unii spun că acum un miliard de ani, alţii că este vorba de două miliarde, iar alţii, de cinci miliarde de ani. Părerea mea e că sunt toţi zgârciţi. Cred că universul a fost creat cu mult mai devreme. Să nu uităm că Dumnezeu are în urma Sa veşnicia. Ce credeţi că a făcut în timpul miliardelor de ani din trecut? A aşteptat să ne facem noi apariţia pe scenă? Nu, a fost ocupat. Cred că și-a folosit destul din timpul avut la dispoziţie pentru această creaţie, şi a lucrat multă vreme asupra ei.)
De fapt, Dumnezeu în mod deliberat a găsit cu cale să nu ne spună prea multe, nu credeți? Este o îngâmfare din partea omului mărunt care trăieşte aici, pe Pământ, să spună că ştie mai mult decât în realitate. Așadar, se cuvine să acceptăm afirmaţia maiestuoasă cu care se deschide Cuvântul lui Dumnezeu: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. Şi, odată cu psalmistul, să privim cerurile Sale, lucrarea mâinilor Sale, luna şi stelele, pe care El le-a făcut (Ps. 8:3) şi să înţelegem că „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui” (Ps. 19:1).
Apostolul Pavel le scria astfel romanilor: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Rom. 1:20). Şi autorul Epistolei către Evrei scria: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evr. 11:3). Trebuie să acceptăm creaţia prin credinţă. Nici măcar ştiinţa nu ne poate spune cum a fost făcut ceva din nimic. Se pare că Dumnezeu exact aşa a făcut, și omul de astăzi nu are cum să poată explica lucrurile într-un alt mod – decât dacă vrea să pară ridicol!
Dacă facem o comparaţie între relatarea Genezei despre creaţie şi alte scrieri pe aceeaşi temă, s-ar putea găsi poate și elemente comune, dar în genere contrastul este mai degrabă izbitor. Cele mai multe popoare deţin o legendă cu privire la creaţie şi probabil că toate sunt adaptări ale conţinutului din Geneza. De exemplu, una dintre cele mai bune istorii a creaţiei aparţinând unui popor secular se regăseşte pe tăbliţele babiloniene. Câteva aspecte sunt total opuse. Pe tăbliţele babiloniene, totul începe cu haos. Relatarea biblică începe cu întreg cosmosul, cu perfecţiunea. „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Conform scrierilor babiloniene, corpurile cereşti sunt zei, dar conform Bibliei, zeii aceştia sunt nimic mai mult decât materie. În textele babiloniene întâlnim o teologie politeistă, în timp ce în relatarea biblică ne este prezentat adevărul monoteist, adică având în vedere un singur Dumnezeu. Babilonienii spuneau că universul este lucrarea unui artizan, dar Biblia spune că totul a luat fiinţă la porunca directă a lui Dumnezeu. Scrierea babiloniană este puerilă şi grotescă, în timp ce Biblia prezintă realităţi măreţe şi solemne ale Dumnezeului Creator care este şi Mântuitor. Relatarea babiloniană este în mod clar în dezacord cu ştiinţa cunoscută la ora actuală, dar Biblia este în concordanţă cu adevărata ştiinţă.
Eu nu accept teoria evoluţiei, pentru că Îl respinge pe Dumnezeu şi revelaţia Sa. Neagă ideea de cădere a omului în păcat şi conceptul de păcat, în sine. De asemenea, refuză conceptul drag creștinilor de pretutindeni al naşterii lui Hristos din fecioară. Așadar, resping cu toată fiinţa mea evoluționismul, și nu cred că teoria evoluţiei este răspunsul la întrebările legate de originea universului.
Evoluţia nu poate oferi soluţii în cel puțin aceste trei aspecte: nu poate reduce prăpastia dintre nimic şi ceva; nu poate desfiinţa prăpastia dintre ceva şi viaţă; și nu poate desfiinţa prăpastia dintre viaţă şi umanitate – adică, viaţa umană conştientă de sine, înzestrată cu liberul arbitru.
Aflată într-o permanentă căutare după senzaţional, fapt pentru care manipulează și răstălmăcește – motiv pentru care rămâne blamabilă – presa scoate însă uneori la iveală și descoperiri interesante. Un astfel de articol scris de un prieten, texan și el ca mine (afirmă John Vernon McGee), menţiona că s-ar fi găsit urme de dinozaur în apropiere de un loc unde am locuit şi eu cândva: Glenrose, Texas. Ştiam acest lucru de ceva timp... într-adevăr, se pare că au trecut şi dinozaurii pe acolo, dar acum au găsit ceva ce este chiar tulburător: în aceeaşi zonă erau prezente urme gigant de paşi omeneşti. (O paranteză glumeață: ne aşteptăm de-acum ca tot ce se găseşte în Texas să fie de dimensiuni considerabile!) Revenind la descoperirile cu pricina, ele pot produce în cel mai bun caz nedumeriri – pentru că este foarte dificil să porneşti de la o minusculă amoebă, sau de la un fir de praf de pe suprafaţa apei, ca să descoperi apoi că alături de dinozauri trăiau oameni mult mai mari decât oricare dintre noi. Și anticipez că teoria evoluţiei va avea de întâmpinat și mai multe probleme în anii următori. Aş putea avansa o predicţie (care este doar ecoul spuselor unui om de ştiinţă) şi anume că până la sfârşitul secolului teoria evoluţiei va fi sortită dispariției, la fel ca speciile pe care nu le mai regăsim acum.
Deşi se mai pot spune multe pe aceste teme, nu mai continuu, și mă îndrept acum apare o a treia întrebare. Oamenii se întreabă nu doar când? şi cine? a creat totul, ci şi de ce? Aici avem de fapt lucrul care contează cel mai mult, și care ne interesează în mod deosebit.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că universul a fost creat pentru plăcerea Sa. El a considerat potrivit să-l creeze; Şi-a găsit plăcerea în el. Despre creație este vorba nu doar în prima carte a Bibliei, Geneza... Iată ce cuvinte găsim în ultima sa carte, Apocalipsa: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” Dumnezeu a creat lumea, cosmosul, pentru că a vrut acest lucru, din pură plăcere. Poate că nouă nu ne place acest univers, dar Lui sigur Îi place. El nu m-a întrebat niciodată unde aş vrea să fie localizată, în acest univers, lumea măruntă în care trăiesc eu. De fapt, nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau să mă nasc în Texas sau nu. Desigur, dacă mi-ar fi dat ocazia, aş fi ales Texas, dar nu mi-a lăsat de ales. Dumnezeu a creat tot acest univers pentru plăcerea Sa, a considerat potrivit să facă acest lucru şi a fost încântat de procesul creaţiei.
Al doilea motiv pentru care Dumnezeu a creat universul a fost slava Sa. Creaţia Sa a cântat, încă de la început, o laudă minunată Creatorului. În cartea lui Iov (38:7) se pomenește despre „stelele dimineţii (care) izbucneau în cântări de bucurie... când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” Totul a fost creat pentru slava Sa! Și în profeţia lui Isaia găsim afirmații asemănătoare: „pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit” (Isaia 43:7). Dumnezeu a creat acest univers spre slava Sa.
De asemenea, Biblia ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om în acest univers pentru a avea părtăşie cu el. Dumnezeu a dorit să aibă părtăşie cu omul şi de aceea l-a creat ca persoană morală liberă. Dumnezeu ar fi putut să creeze o mulţime de roboţi; ar fi putut să facă oameni mecanizaţi şi să apese pe un buton pentru a-i face să se plece înaintea Lui. Dar Dumnezeu nu a vrut un astfel de om. A dorit ca omul să fie liber să-L aleagă, să-L iubească şi să-I slujească.
În mijlocul necredinţei, blasfemiei şi ostilităţii faţă de Dumnezeu care ne înconjoară în prezent, lucrul cel mai bun pe care-l puteţi face este să vă întoarceți spre Dumnezeu și să-L alegeţi, să-L acceptați pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn, şi să vă declaraţi public această opțiune. A crede în Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, şi a-L primi pe Fiul Său, Isus Hristos, ca Mântuitor, este cel mai mare privilegiu pe care l-am putea avea. Auzim vorbindu-se în jurul nostru despre libertatea cuvântului sau alte genuri de libertate, dar mulţimea nefericită din jurul nostru, care proclamă atât de zgomotos libertatea, nu pare să ştie ce este cu adevărat aceasta. Suntem cu adevărat liberi atunci când Îl alegem pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.
Să revenim la primul verset din Geneza:
„La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.”
Este un verset extraordinar în simplitatea sa măreaţă... un verset minunat, de-a dreptul impresionant. În opinia mea, aceste cuvinte reprezintă cea mai potrivită poartă de intrare în Biblie, pentru că ne solicită să credem că Dumnezeu este Creatorul. Cine se apropie de Dumnezeu, este important... trebuie să creadă că El există, și că-l răsplătește pe cel ce-L caută!
„La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.”
„La început” – e vorba aici de un început de nedatat! Aţi putea estima că este vorba despre miliarde de ani, şi probabil că ar fi o estimare corectă... dar cine poate şti cifra exactă? Cu siguranţă omul nu ştie!
„Dumnezeu a creat.” Cuvântul creat provine din termenul ebraic bara care înseamnă „a crea din nimic”. Acest cuvânt este folosit doar de trei ori în primul capitol din Geneza, atunci când se referă la cele trei acte ale creaţiei consemnate de această carte. (1) Este creat ceva din nimic: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. (2) Crearea vieţii: „Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă...” (v. 21). Aceasta este viaţa animală de tot felul. (3) Crearea omului: „Dumnezeu a creat (a făcut) om după chipul Său...” (v. 27).
Evoluţionismul teist nu este răspunsul. Această teorie încearcă să urmărească procesul de creaţie până la momentul apariţiei omului, apoi consideră că Adam şi Eva sunt produsul unui proces evoluţionist. Evoluţionismul teist consideră că zilele din Geneza sunt perioade lungi de timp. Eu nu cred că acest lucru este adevărat. Dumnezeu marchează zilele creaţiei prin cuvintele: „şi a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă”, iar din aceasta reiese clar că El nu Se referea la perioade lungi de timp, ci la zile propriu-zise, de douăzeci şi patru de ore.
„Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Pământul este separat de restul creaţiei. De ce? Pământul este locul de naştere al omenirii; acolo trebuie să fie aşezat. Pe noi ne interesează foarte mult pământul deoarece aparţinem acestei creaţii. Noi trebuie să înţelegem că suntem creaturi, suntem lucrarea lui Dumnezeu şi în calitate de creaturi ale Sale suntem responsabili față de El.
Același Herbert Spencer a mai afirmat: „Formele cele mai generale în care pot fi reîmpărţite manifestările a ceea ce nu poate fi cunoscut sunt: timpul, spaţiul, materia forţa, mişcarea.” Acestea au fost categoriile în care a făcut el distribuirea. Se spune că George Dewey Blomgren, un strălucit avocat american, stătea de vorbă cu un absovent de drept, căruia încerca să i-L descrie/prezinte pe Dumnezeu. La un moment dat, în discuție a fost pomenit și savantul Spencer (cel atât de menționat azi). Domnul Blomgren i-a replicat: „Ştiai că şi Biblia şi Spencer ne învaţă despre acelaşi principiu al creaţiei?” Tânărul a făcut ochii mari şi a întrebat: „Cum e posibil?” Răspunsul a fost: „Spencer a menţionat timpul, spaţiul, materia, forţa, mişcarea. În primele două versete din Geneza scrie aşa: «La început (timpul), Dumnezeu a creat cerurile (spaţiul) şi pământul (materia). Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu (forţa) Se mişca (mişcare) pe deasupra apelor.» I-au trebuit cincizeci de ani lui Spencer ca să descopere această lege şi eu ţi-o prezint aici în mai puțin de cincizeci de secunde.” La aceasta, tânărul nu a mai avut argumente pentru dispută şi în scurtă vreme L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor.
Este interesant faptul că Dumnezeu a cuprins aceste principii extraordinare în primele două versete din Geneza. Este foarte important să înţelegem aceste lucruri.
Pentru că apar neîncetat aspecte, detalii, obiecții sau chiar perspective noi, ba chiar și mereu alte scenarii cosmogonice, tot mai lipsită de șanse de reușită ne apare încercarea de a trece în revistă majoritatea teoriilor despre crearea lumii (pentru care prima propoziție a Bibliei este insuficientă sau desuetă).
Vă propun așadar să ne oprim aici decamdată, vom continua data viitoare – întorcându-ne însă la textul biblic! Până atunci, rămâneți cu bine... și optimiști: chiar dacă nu există consens științific, Biblia conține tot ce este necesar pentru mântuirea celui ce crede! Fiți binecuvântați!