Exodul Introducere și 1:1-22 | Itinerar Biblic | Episodul 103

Dragi ascultători, continuăm să citim atent și să comentăm succint Sfânta Scriptură. Ne întoarcem în Vechiul Testament – din prima parte a Bibliei, am traversat deja prima carte: Geneza, unde am văzut modul în care a fost creat acest univers şi omul care păcătuieşte; după care am abordat prima carte a Noului Testament, unde am aflat ce a făcut Dumnezeu pentru eliberarea omului de sub puterea păcatului; ajungem acum la cea de a doua carte a Sfintei Scripturi, intitulată Exodul.

Înainte să trecem în revistă câteva date generale despre această secțiune, permiteți-mi o observație de context: Pentateuhul (primele cinci cărți ale VT, atribuite lui Moise) dezvoltă câteva teme majore: binecuvântarea de către Creator a umanității și-a creației naturale; promisiunile făcute de Dumnezeu patriarhilor; izbăvirile lui Dumnezeu; revelarea de Sine a lui Dumnezeu în legăminte; peregrinările poporului Israel până la luarea în stăpânire a Țării Promise, Canaan. Câteva dintre aceste teme sunt abordate în această a doua carte a Pentateuhului și-a Torei (și-a Bibliei noastre), fapt pt care Exodul e considerat „inima Torei”.

Cartea Exodului continuă relatarea începută în cartea Geneza, deşi există o perioadă de cel puţin 3 secole şi jumătate între cele două cărţi. În Geneza 15:13 se spune că sămânţa lui Avraam va locui în Egipt timp de 400 de ani. Exod 12:40 spune că această perioadă a fost de 430 de ani, iar Galateni 3:16-17 confirmă acest lucru. Au fost 430 de ani din momentul în care Dumnezeu l-a chemat pe Avraam şi 400 de ani de când El i-a spus lui Avraam despre acest lucru.

Dacă Geneza ne vorbește despre căderea omului, Exodul este descrierea glorioasei intervenții a lui Dumnezeu, pornit în răscumpărarea creației pierdute (și-n special a umanității rebele și dezbinate!) Exod înseamnă „ieşire”, şi cartea relatează istoria răscumpărării poporului Israel printr-o mare desfășurare de forță, și cu sânge. Ca semnificaţie spirituală, aceasta ne vorbeşte clar despre răscumpărarea pe care Domnul Isus a înfăptuit-o pentru noi prin sânge şi putere, scoțându-ne de sub tirania păcatului și-a morții – așa precum a fost poporul evreu scos din robia egipteană.

Mesajul acestei secţiuni biblice poate fi sintetizat în Evrei 11:23-29, unde se spune că: „Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.”

Primul cuvânt din cartea Exod este o conjuncţie, care s-ar traduce cel mai bine prin „şi”. Exodul a fost considerat a fi continuarea cărţii Geneza, iar dr. G. Campbell Morgan a spus cu referire la acest lucru că: „Exodul nu are nici introducere, nici încheiere” – este ca și cum curge natural din geneza și se prelungește aproape insesizabil în Leviticul.

Geneza 46:27 ne spune că 70 de suflete, urmaşi ai lui Iacov, au intrat în Egipt, iar conform unei estimări se pare că peste două milioane de evrei au părăsit Egiptul în timpul exodului. Deşi este imposibil să știm cu certitudine datele exacte ale acestor evenimente, se pare că Iosif a venit în Egipt în timpul domniei faraonilor hicsoși (așa-numiții regi-păstori), care îi cuceriseră pe semiţi şi erau înrudiţi cu Avraam, Isaac şi Iacov. De fapt, israeliţii păreau să fie singurii lor prieteni, căci hicsoșii erau urâţi de egipteni. În cele din urmă, această dinastie a fost alungată de către o dinastie egipteană, care în mod normal era ostilă față de străini. În acest context a apărut acel Faraon „care nu cunoştea pe Iosif” şi care a început să oprime poporul Israel.

Moise apare ca personaj proeminent în Cartea Exodului, dar faptul și mai meritoriu este că el e considerat aproape indubitabil autorul Pentateuhului, care include primele cinci cărţi ale Vechiului Testament: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronom. În cartea Exodului viaţa lui Moise este împărţită în trei perioade a câte 40 de ani:

1. 40 de ani în palatul lui Faraon din Egipt;
2. 40 de ani în deşertul Madian;
3. 40 de ani în pustie, în calitate de conducător al lui Israel.

Instruirea din prima parte a vieții, din Templul Soarelui din Egipt, nu l-a pregătit pe Moise să elibereze Israelul din robie. Dumnezeu l-a format în deşert timp de 40 de ani ca să-i arate că el nu putea elibera pe Israel de unul singur. Dumnezeu i-a oferit lui Moise o diplomă în Arta Deşertului.

În baza prerogativelor Sale de suveran absolut și de Singurul care știe mereu ce și când să se petreacă, Dumnezeu – după ce l-a pregătit pe Moise timp de 40 de ani ca să elibereze poporul Său – l-a trimis înapoi în Egipt. Moise trebuia să adune pe bătrânii lui Israel şi să meargă la Faraon, însă acesta urma să refuze să lase pe Israel să plece. Refuzul său a dus la începerea unei lupte între Dumnezeu şi zeii Egiptului. Egiptul era stăpânit de idolatrie, „mulţi zei şi mulţi domni”. Existau mii de temple şi milioane de idoli, dar în spatele acestei  idolatrii se afla Satan. Religia Egiptului era puternică; ap. Pavel va pomeni două nume de preoți sau vrăjitori evrei ca prototip al celor ce se opun lui Dumnezeu și credinței adevărate: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.” (2 Timotei 3:8). Faraon a întrebat: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să  plece.”(Exod 5:2). Dumnezeu S-a prezentat apăsat, printr-o serie de urgii, Faraon a făcut cunoştinţă cu El şi L-a recunoscut ca Dumnezeu. „Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: ‹‹Ampăcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.››” (Exod 10:16). Dar doar atât, pentru că stăruit până la capăt în răzvrătire și nebunie!

Dacă privind la acest episod sumbru, ne-am putea întreba: De ce aceste urgii? – răspunsul e simplu și clar: era lupta lui Dumnezeu cu zeii Egiptului. Fiecare plagă a fost îndreptată împotriva unui anumit zeu al Egiptului. „În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.” (Exod 12:12). Dumnezeu a vrut să arate poporului Său că El, Domnul, era mult mai mare decât orice zeu al Egiptului şi că avea putere să-i elibereze. Nimeni nu se poate împotrivi Domnului. Sau, se poate împotrivi, dar cu preţul distrugerii sale.

Să trecem acum în revistă un scurt cuprins al cărţii:

O primă secţiune este aceea în care este prezentat modul în care Dumnezeu ridică izbăvitorul în persoana lui Moise. Această secţiune este încadrată între capitolele 1-11, în care Dumnezeu face o demonstraţie a puterii Sale prin care se impune clar înaintea zeităţilor unui Egipt idolatru. Aici sunt cuprinse cele nouă plăgi cu care este confruntat Egiptul.

O a doua diviziune importantă, cuprinsă între capitolele 12 şi 14, poate fi numită eliberarea.

A treia secţiune majoră este reprezentată de Marşul către Sinai., redat în capitolele cuprinse între 15 şi 18; vom remarca multă mișcare și informație în aceste 4 capitole.

A patra secţiune, cuprinsă între capitolele 19 şi 24, sunt marcate de Legea pe care Dumnezeu o oferă poporului evreu. În acest pasaj vom găsi și ceea ce eu consider a fi versetul-cheie al cărții Exodul – cap. 20 vers. 2: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei”, formulă prin care Domnul deschide Decalogul!

Iar o ultimă parte a cărții – între capitolele 25-50 – descriu realizarea Cortului Întâlnirii. Capitolele incluse aici sunt 25 până la 40.

Așadar, în concluzie, scopurile și subiectele principale ale cărții Exodul sunt: planul lui Dumnezeu de izbăvire; călăuzirea lui Dumnezeu în plan etic-moral; ordinea lui Dumnezeu în închinarea adusă Lui. Sper să fim împreună – sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu – prin fiecare din aceste secţiuni, pentru a ne face părtași unor minunate binecuvântări și izbăviri divine. Vom constata cum cronicile, evenimentele și ceremonialurile religioase ale poporului Israel pot fi ilustrații, tipare, simboluri ale Mântuitorului și ale credinciosului. Ar fi aproape imposibil să înțelegem corect o bună parte din semnificațiile doctrinelor NT-are dacă nu am avea și nu înțelegem evenimentele și simbolurile din Exodul.

Să pătrundem în textul propriu-zis al cărţii, unul foarte bogat în evenimente care ne vor arăta atotputernicia lui Dumnezeu şi modul în care lucrează El cu noi oamenii.

Primele câteva versete din cartea Exodului au legătură cu relatarea din cartea Geneza. Mai întâi sunt menționate persoanele care se coborâseră în Egipt, iar apoi Exod 1:7 continuă relatarea din cartea Geneza.

„Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Beniamin, Dan, Neftali, Gad şi Aşer. Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.  Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni.” (Exod 1:1-6).

Vedem că în traducerea românească lipsește acel „și” despre care spuneam că leagă Exodul de Geneza (primele cuvinte ale cărții exosul sunt identice cu începutul vers. 8 din Geneza 46!). Robia din Egipt a lui Israel fusese prezisă în Geneza 15. Cartea Exodului este continuarea cărţii Geneza, care se încheie cu moartea lui Iosif, petrecută într-un Egipt care nu era încă ostil poporului. Apoi, au trecut trei secole şi jumătate. În Geneza capitolul 46, Dumnezeu spusese că poporul Israel se va înmulţi şi va deveni o mare naţiune în ţara Egiptului, și în Exod 1:7 vedem că această profeţie se împlinise deja.

„Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.” (Exod 1:7)

Versetul 8 arată că a avut loc o mare schimbare:

„Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif.” (Exod 1:8)

Un nou Faraon  a ajuns pe tronul Egiptului, unul care nu auzise niciodată de Iosif. Sunt mai multe variante posibile: fondatorul dinastiei hicsoșilor; sau cel ce a pus bazele dinastiei a 18-a, care i-a alungat pe hicsoși; sau inițiatorul dinastiei a 19-a... sau primul faraon mai puternic din aceasta... Oricum, noul faraon nu-l cunoscuse pe Iosif, şi deci nu s-a simţit dator faţă de el sau faţă de urmaşii lui... ba chiar vede în aceștia o amenințare!

Din versetul 8 se poate învăţa o lecţie nemaipomenită. Deseori m-am întrebat cum de organizațiile din ziua de azi, specializate în ajutorarea copiilor, nu folosesc acest verset; ar trebui folosit. Există o responsabilitate permanentă de a învăţa Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare generaţie, și dacă neglijăm acest lucru, va veni un timp când vom culege roadele!

Un director de la o fabrică „Coca-Cola” din Texas mi-a spus că un anumit procent din valoarea sticlei este cheltuit pentru reclama produsului. Am glumit pe seama lui, ştiind că acest produs este doar atât de cunoscut! Am menţionat că am văzut într-un oraş mic din Texas 13 reclame pentru Coca-Cola şi am crezut că se exagerează. El a spus: „Nu este aşa!”, apoi m-a întrebat: „Când a fost ultima oară când ai văzut un pahar de cafea Arbuckle?”. I-am spus că era o marcă populară când eram copil, dar că nu văzusem nici o reclamă recent. „Vezi?”, mi-a zis omul, „au crezut că nu mai e nevoie să facă reclamă!”

Ajunsese deci la putere în puternicul Regat egiptean un faraon care nu punea preț pe istorie – nu-l cunoştea pe Iosif. Să știți că e inevitabil ca mulți, din fiecare nouă generaţie, să nu știe nimic (ori chiar să nu fi auzit!) despre Domnul Isus Hristos. Cu puţin timp în urmă, am fost şocat să aflu că propria mea fiică şi ginerele meu nu ştiau nimic despre criza economică din 1933 – spune John Vernon McGee. Așa cum, adaug, majoritatea tinerilor de azi nu au idee despre ce era în zona aceasta de lume înainte de 1990; n-au cum înţelege prin ce și câte greutăţi şi suferinţe au trecut cei mai în vârstă. De aceea este întotdeauna necesar ca fiecare generaţie să fie învăţată şi să cunoască lucrurile care s-au întâmplat în generaţiile anterioare. Se ridicase iată o generaţie care nu auzise niciodată de Iosif, deși fusese o vreme când era atât de cunoscut, fiind un salvator al egiptenilor... Noul Faraon care a venit la putere nu era binevoitor faţă de israeliţi, cum fuseseră predecesorii săi.

El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.” (Exod 1:9-10)

Aici în vers. 9 se vorbește/este numit Israel ca popor, pentru prima oară – deci nu mai era doar un grup etnic în populația multicoloră a Regatului egiptean. Dincolo de avantaje, însă, faraon întrevede o posibilitate reală ca Israelul să se alieze cu duşmanii Egiptului. Cea mai uşoară cale de a rezolva problema era să lase pe Israel să plece, dar avea nevoie de mână de lucru... așa că în loc să le dea drumul, faraonul a decis să folosească înţelepciunea lumească ca să rezolve dilema în care se afla... și să poată să păstreze forța de muncă fără să pericliteze siguranța națională.

Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon. (Exod 1:11)

Copiii lui Israel au fost supuşi la munci grele. Nu vă gândiți că au fost folosiți la construirea piramidelor, pentru că acestea existau de mulţi ani. Dar fuseeră forța de muncă principală în ridicarea unor cetăți-depozit: Pitom şi Ramses, pe care le-au construit din cărămizi pe care tot ei înşişi trebuiau să le facă. La începutul robiei li se dădeau paiele necesare pentru facerea cărămizilor. În urma creşterii persecuţiei, israeliții au fost siliţi să-și procure singuri paiele şi, în acelaşi timp, să producă acelaşi număr de cărămizi, ca înainte. Mi-aduc aminte că odată unul din profesorii mei de la seminarul teologic a adus la clasă o cărămidă din cetatea Ramses – povestește JVMcGee. Cărămida nu avea în compoziție paie. Mărturia biblică privitoare la robia poporului Israel nu are nevoie să fie apărată; chiar și acea cărămidă era o mărturie că ceea ce scrie în Biblie este  corect.

Ce mai, poporul Israel se afla într-o poziţie tot mai dificilă, pentru că oficialii Egiptului le făceau viaţa din ce în ce mai grea.

Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. (Exod 1:12)

Dumnezeu îi spusese lui Avraam că Israel va avea parte de vremuri grele în Egipt. Geneza 15:13 spune: „Şi Domnul a zis lui Avram: ‹‹Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.››” Trei lucruri sunt prezise în acest verset: israeliţii urmau să fie străini într-o ţară necunoscută; aveau să slujească, adică să fie robi; urmau să fie apăsaţi. Toate aceste predicţii iată-le împlinite cu vârf și-ndesat în primele versete din cartea Exodul.

Dar și Domnul Își vede imperturbabil de planul Său, și de protecția poporului ales! Cu cât egiptenii îi asupreau mai mult, cu atât evreii creşteau şi se înmulţeau.

Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp, şi în toate muncile acestea, pe care-i sileau să le facă, erau fără niciun pic de milă. Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua. (Exod 1:13-15)

Faza a doua a relației toxice: nu doar că egiptenii îi transformaseră în robi pe evrei, dar îi şi tratau rău. Dar, în ciuda persecuţiei, binecuvântarea Domnului se odihnea asupra lor, așa că izbândeau, şi pe deasupra numărul lor creştea din ce în ce mai mult. Împăratul a observat natalitatea lor spectaculoasă, și-n loc să fie mulțumit că va avea și mai mulți sclavi, a simțit pericolul potențial în poporul de robi, şi atunci le-a chemat la ordin pe moaşele evreice pentru a rezolva această problemă. Este interesant de notat semnificaţia numelor acestor două femei. Şifra înseamnă „frumuseţe”, iar Pua „splendoare”. Aţi observat vreodată imaginea femeilor egiptene? Frumuseţea şi splendoarea caracterizau femeile din ţara Egiptului. Se pare că aceste femei ocupau poziţii înalte în Egipt şi se ocupau de îngrijirea mamelor; erau responsabile pentru cele care năşteau. Deci Faraon le-a chemat...

…Și le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”(Exod 1:16)

Vedem aici o altă încercare a lui Satan de a distruge poporul din care urma să vină Domnul Isus Hristos. Asemenea tentative pot fi identificate multe pe tot parcursul Vechiului Testament. Au fost repetate încercări de a-i distruge pe evrei şi este foarte interesant de observat cât de răspândit este antisemitismul și în ziua de azi. La originea lui, antisemitismul este satanic, şi de aceea nici un copil al lui Dumnezeu nu ar trebui să ia parte la acest lucru. De obicei, oamenii care nu-l cunosc pe Dumnezeu îi persecută pe evrei. Va zice poate cineva: „Da, dar în Evul Mediu timpuriu, Biserica s-a angajat în antisemitism.” Din păcate așa este, dar să ținem cont că nu degeaba perioada aceea e socotită întunecată – şi Biserica era destul de departe de Cuvântul lui Dumnezeu, fiind mai degrabă implicată în tot felul de afaceri religioase. După părerea mea, nimeni nu poate studia Cuvântul lui Dumnezeu şi să devină antisemit.

Iar când Satan a încercat să scape de copiii lui Israel, Dumnezeu a intervenit.

Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcutce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?” Moaşele au răspuns lui faraon: „Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.” Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr. Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case. (Exod 1:17-21)

Această încercare de a-i ucide pe toţi copiii evrei de parte bărbătească era o manevră politică, eşuată datorită caracterului acesto femei, Șifra și Pua, care având de ales între a asculta de Dumnezeu sau de Faraon, au ales și au învăţat să se teamă de Domnul – iar ascultarea lor a fost răsplătită de către Dumnezeu, care le-a dăruit un loc și un nume în Israel, şi erau respectate în ţară. Cum vom vedea și mai târziu, acest Faraon era însă perseverent, de und e se vede că încăpățânarea poate fi fatală!

Atunci faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.” (Exod 1:22)

Dacă acest ordin ar fi fost dus până la capăt, poporul Israel ar fi fost exterminat. Din fericire, porunca lui Faraon nu a fost ascultată sau respectată nici măcar de propria familie (şi în următoarele capitole din cartea Exodului vom vedea clar asta!). Dumnezeu îl va ridica pe Moise ca să elibereze pe copiii lui Israel din robia egipteană. Exod este marea carte a răscumpărării. Ea ne arată clar cum Dumnezeu ne eliberează și astăzi: din păcat, din lume, izbăvindu-ne de firea pământească şi de diavol - şi ne mântuieşte pentru cer. Ce privilegiu!

• Likes
• Download1
• Share