Tuesday Jun 18, 2024
Exodul 40:1-38 | Itinerar Biblic | Episodul 145
Dragi ascultători, iată-ne împreună la... debutul finalului! Suntem la startul ultimului episod alocat cărții Exodul. Dacă nu v-ați propus până acum, sper că măcar de azi să rețineți câte capitole are această a doua carte din Pentateuh; cifra este egală cu numărul anilor de rătăcire prin pustiu a poporului Israel – 40. Ei bine, nouă ne-a luat ceva mai mult de 40 de episoade ca să trecem prin această carte, dar iată că tot am ajuns la capătul ei, cu ajutorul Domnului. Și așa cum evreii au ajuns să intre după 40 de ani în Țara promisă, vom ajunge și noi – prin harul lui Dumnezeu – nu doar să trecem prin toată Scriptura, ci și (cu ajutorul Duhului Sfânt) – în Canaanul ceresc, către care sper că n-ați uitat nicio clipă că ne îndreptăm cu bucurie! Și sper să facem și azi un pas împreună, în direcția cea bună...
De la bun început-ul acestui capitol/episod final inspirat de textul cărții Exodul, citez doar două versete pe care le datorăm unui cuplu tată-fiu de mare forță și impact din Scriptură: David – (omul lui Dumnezeu) tot ce începe duce la bun sfârșit (Ps. 1:3) și resp. Solomon – mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui (Eclesiastul 7:8). Așadar, fie ca exemplele și cuvintele unor asemenea bărbați, și-n special ale lui Moise, care ne-a fost alături în toată această perioadă, să ne încurajeze să avem în vedere întotdeauna finalitatea, în tot ce facem... Deci să rămânem implicați până la capăt – inclusiv în atenția și interesul acordate Cuvântului lui Dumnezeu, aceasta fiind poate cea mai prețioasă deprindere pe care o poate avea un muritor!
Cap. 40, ultimul al cărții Exodul, este o copie în miniatură a celor două mari blocuri precedente de text (cap.25-31: porunci pentru facerea cortului, resp. 35-39: facerea cortului). Și acest capitol poate fi împărțit în două părți aproape egale: porunci pt așezarea și sfințirea cortului (vv. 1-15) și resp. așezarea și sfințirea cortului (vers. 16-33)
Vom observa imediat că, așa cum a ținut să decidă totul în legătură cu Cortul, de la materiale și dimensiuni până la ultimul tiv al veșmintelor preoțești, la fel Dumnezeu dă porunci și cu privire la ordinea în care să fie așezat Cortul și fiecare piesă de mobilier din incintă și din curte.
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „În ziua întâi a lunii întâi, să întinzi locaşul cortului întâlnirii. (Exodul 40:1-2)
Israel a sosit la Sinai după cca trei luni de la ieșirea din Egipt (19:1), iar acum era prima zi a celui de-al doiela an al călătoriei lor. Trecuseră deci nouă luni de la momentul când fusese dată Legea până la momentul instalării și dedicării Cortului Întâlnirii. Aproape trei luni din această perioadă Moise fusese pe munte cu Domnul (24:18; 34:28) – deci construcția propriu zisă a durat aproximativ șase luni, sau puțin peste, cam de la jumătatea lunii septembrie până în a doua parte a lui martie...
Și de-aici până la versetul 15, cum spuneam, Iahweh îi transmite lui Moise poruncile privind așezarea și sfințirea Cortului Întâlnirii:
Să pui în el chivotul mărturiei şi, înaintea chivotului, să atârni perdeaua dinăuntru.
Apoi să aduci masa şi să pui pe ea cele rânduite.
După aceea, să aduci sfeşnicul şi să-i aşezi candelele.
Altarul din aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului mărturiei şi să atârni perdeaua la uşa cortului.
Să aşezi altarul pentru arderile-de-tot înaintea uşii locaşului cortului întâlnirii.
Ligheanul să-l aşezi între cortul întâlnirii şi altar şi să pui apă în el.
Să aşezi curtea de jur împrejur şi să pui perdeaua la poarta curţii.
Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui, şi va fi sfânt.
Să ungi altarul pentru arderile-de-tot şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul, şi altarul va fi preasfânt.
Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti.
Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă. Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot.
Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei printre urmaşii lor.” (Exodul 40:3-15)
Ordinea în care urmau să se desfășoare/așeze lucrurile este identică ordinii în care au fost executate. Lucrul acesta este foarte important pentru că acest ansamblu trebuia să fie o replică pământeană a Locașului ceresc de închinare, și o umbră a adevăratului locaș pe care Dumnezeu aștepta să Și-l zidească pe pământ.
Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut. În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, cortul era aşezat. (Exodul 40:16-17)
Așezând prima dată acest Cort – montarea a început cu instalarea Cortului, apoi cu amplasarea pieselor de mobilier, începând cu Sfânta sfintelor spre în afară. Apoi, a aranjat curtea Cortului; după ce totul a fost plasat la locul cuvenit, Moise a dedicat Domnului întreaga construcție. Sfințind-o/punând-o deoparte pentru Domnul. Ultimul său act de consacrare a fost a lui Aaron și-a preoțimii, care au adus apoi jertfe lui Iahweh.
Absolut remarcabilă este ascultarea deplină, în detaliu, a lui Moise, despre care ni se spune de vreo opt ori doar în a doua jumătate a acestui capitol final din Exodul că „a făcut cum îi poruncise Domnul” – semn că școala în care fusese și el în această perioadă era absolvită cum laude!
Moise a aşezat cortul; i-a pus picioarele, a aşezat scândurile şi verigile şi a ridicat stâlpii. A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra cortului şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului cortului, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a luat mărturia şi a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului. A adus chivotul în cort; a atârnat perdeaua despărţitoare înaintea lui şi a acoperit astfel chivotul mărturiei, cum poruncise lui Moise Domnul. A aşezat masa în cortul întâlnirii, în partea de miazănoapte a cortului, dincoace de perdeaua dinăuntru; şi a pus pe ea pâinile înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a aşezat sfeşnicul în cortul întâlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului; şi i-a aşezat candelele înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a aşezat altarul de aur în cortul întâlnirii în faţa perdelei dinăuntru, a ars pe el tămâie mirositoare, cum poruncise lui Moise Domnul. A aşezat perdeaua la uşa cortului. A aşezat altarul pentru arderile-de-tot la uşa locaşului cortului întâlnirii şi a adus pe el arderea-de-tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise Domnul. A aşezat ligheanul între cortul întâlnirii şi altar şi a pus în el apă pentru spălat. Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mâinile şi picioarele în el; când intrau în cortul întâlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise Domnul. Apoi a ridicat curtea împrejurul cortului şi altarului şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea. (Exodul 40:18-33)
Moise a așezat fiecare obiect în ordinea și la locul stabilite de Dumnezeu. După ce a instalat Cortul propriu zis, înainte să ducă în Locul Preasfânt chivotul, a pus în el tablele Legii, și apoi a pus peste chivot capacul ispășirii, care cerea moarte pentru fiecare păcat condamnat de Lege. Tablele mărturiei erau etalonul și dovada vinovăției poporului, și urmau să fie în permanență înaintea lui Dumnezeu.
Constatăm că au fost în sfârșit puse la locul lor nu doar masa, ci și pâinile pentru punerea înainte; nu doar sfeșnicul, ci și tămâia specială și untdelemnul sfânt; nu doar altarul de aramă, ci și jertfa de mâncare pe altar și apa în ligheanul pentru curățire – ceea ce arată că ansamblul era gata de folosință imediată!
Vreau să vorbesc doar de un singur lucru, acum că am vorbit – și nu o dată! – despre fiecare articol de mobilier și piesă vestimentară a preoţilor. După ce Moise a terminat de aşezat cortul în tabăra poporului Israel, un lucru uimitor s-a întâmplat:
„Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut Cortul. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea Cortul.” (Exodul 40:34-35)
Punctul culminant al slujbei de dedicare a fost manifestarea slavei lui Dumnezeu prin focul de pe altar (Lev. 9:24) și prin norul din cort (40:34-38) Indiferent cât de valoros a fost Cortul, fără prezența lui Dumnezeu era un simplu cort. Slava nu doar că s-a așezat în Cort, i-a și călăuzit în călătoria prin deșert. Când vorbim despre slava lui Dumnezeu shekinah ne referim la locuirea lui Dumnezeu în Cort (sau mai târziu în Templu) – shekinah asta și înseamnă: locuirea lui Dumnezeu, provenind din rădăcina ebraică șhakan – a locui.
Când apostolul Pavel va încerca să particularizeze definitoriu identitatea Israeliţilor ca „popor ales” (în Epistola către Romani), el enumeră câteva lucruri care-i deosebeau de alte popoare. Una dintre ele era – Romani 9:4 – chiar această glorie (shekinah) manifestată de Iahweh în special în relație cu evreii!
Cortul a fost terminat și slava lui Dumnezeu a umplut cortul! Pe vremea lui Solomon cortul – de-acum învechit – va fi schimbat cu Templul... Și slava lui Dumnezeu (shekinah) va umple și Templul. Dar (tot) neascultarea poporului L-a silit pe Dumnezeu să facă ce promisese lui Solomon la inaugurarea Templului (1 Cron.?) Pentru asta s-a folosit de Nebucadnețar, împăratul Babilonului... și n-a mai rămas piatră pe piatră din falnicul Templu! După 70 de ani de robie, poporul obosit și sărăcit a reclădit Templul... dar acesta al doilea nu mai avea aproape nimic din somptuozitatea precedentului! Diferența era așa de mare, încât cei care își mai aduceau aminte de Templul dinainte au izbucnit în plâns (sentimente amestecate desigur: bucuria Templului reclădit, și durerea de a-l vedea așa de modest!) Dar slava lui Dumnezeu l-a umplut și pe acesta! După ce Pompei a dărâmat Ierusalimul, Irod s-a semețit să zidească el – un păgân! – Templul lui Dumnezeu. I-a luat ceva timp, dar a ieșit ceva ce-ți lua ochii... până și ucenicii Domnului au fost impresionați (Mat. 24:1)! Dar Cuvântul nu ne mai spune că slava lui Dumnezeu s-ar mai fi coborât peste acest Templu! Așadar, nu arhitectura sau decorațiile dau marca/splendoarea unui Templu, ci prezența lui Dumnezeu... Iar Dumnezeu nu mai avea nevoie de ziduri! El Se mutase în Templul trupului Fiului Său – de aceea le strigase Domnul Isus (Ioan 2:19): „Stricați Templul acesta, și-l voi ridica înapoi în trei zile!” În persoana Domnului Isus s-au împlinit în chip desăvârșit toate: și Legea, și jertfa, și preoția, și Templul! În El, prin El – Templul și preoția am devenit noi! Dumnezeu dorește să trăiască în noi și-n mijlocul nostru, și dorește să lucreze în noi și prin noi – căci tot pământul este al Lui... iar la cât de mare este secerișul, lucrătorii sunt încă puțini!
Câteodată spunem în bisericile noastre că Hristos este Capul Bisericii... Dar este El și Capul bisericii voastre? Urmăm noi astăzi norul sau punem un om în comitetul bisericii pentru că este un afacerist de seamă? Auziţi oameni care spun astăzi: „Vreau să vorbesc cu predicatorul despre această problemă. Vreau ca el să-mi spună ce să fac“. Noi pastorii nu suntem experţi în a spune oamenilor ce trebuie să facă. Nu putem rezolva problemele maritale ale fiecăruia. Dar există un stâlp de nor astăzi pe care majoritatea oamenilor nu-l văd. Este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. El ar trebui să fie Cel care să ne conducă şi să ne călăuzească. Cât de neglijat este El! Mereu apelăm la vreun om sau ceva din exterior, dar nu la Dumnezeu, pentru ajutor. Dar avem nevoie de predicatori, de învăţători şi oameni care sunt umpluţi de Duhul Sfânt. Bisericile noastre au nevoie de lideri care dau atenţie Cuvântului lui Dumnezeu şi care vor să facă voia lui Dumnezeu. Nu mai este vreun nor vizibil deasupra bisericii astăzi, dar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vrea să ne conducă şi să ne călăuzească.
Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra Cortului. Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica. Norul Domnului era deasupra Cortului ziua; iar noaptea, era un foc înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.“ (Exod 40:36-38)
Aceste ultime cuvinte ale cărții Exodul presupun o prăpastie temporară între versetele 35 și 36: e posibil să se refere practic la tot restul peregrinării prin deșert a lui Israel! Unii spun chiar că e posibil să fie o adăugire mai târzie a unora din editorii textului... dar nu ne batem capul cu asemenea opinii neesențiale.
Mult mai importantă este vindecarea relației Iahweh-Israel pe care o implică aceste cuvinte, dovadă că Dumnezeu ascultase și împlinea iată rugăciunea lui Moise din 34:9: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne... iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre şi ia-ne în stăpânirea Ta!”
Poporul Israel era singurul popor care avea slava lui Dumnezeu, prezenţa vizibilă a lui Dumnezeu. Aceasta i-a condus prin marele şi teribilul deşert. Norul se ridica dimineaţa dacă urmau să călătorească în acea zi. Dacă nu se ridica, copiii lui Israel stăteau în tabără. Nu încercau să facă vreo mişcare în acea zi. Nu se mişcau după înţelepciunea sau judecata lor. Nu votau dacă să plece sau nu, şi nici Moise nu hotăra acest lucru – norul o făcea în locul lor!
Mă gândesc la poporul Israel, care asista la manifestarea prezenței lui Dumnezeu, și mă gândesc și la noi care suntem încredințați că Dumnezeu ne cunoaște, ne vede, Se implică... Cum trebuie să le / să ne fie, gândindu-se/ne că ne trăim viața sub ochii lui Dumnezeu?! Gândul acesta ne umple de spaimă sau de bucurie? Ne responsabilizează cumva?
Cred că există o paralelă valabilă între modul în care Duhul lui Dumnezeu a coordonat facerea Cortului Întâlnirii și modul în care El Își zidește azi Biserica Lui. Cum i-a desemnat pe Moise, pe Aaron, pe Bețaleel, pe Oholiab și compania, la fel azi „El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, (Efeseni 4:11-12). Acelorași efeseni, ap. Pavel le scrie: Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efeseni 2:22) Pentru ca apoi să se roage Tatălui ca acest locaș viu să ajungă „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. (Efeseni 3:19) Și așa cum Domnul a dat atenție și importanță fiecări fibre și vergele la întocmirea Cortului, la fel și-n Trupul viu al lui Hristos El face posibil ca „tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste. (Efeseni 4:16)
Templul/trupul viu al lui Dumnezeu se zidește și azi din acele pietre vii pe care Domnul Isus le-a răscumpărat prin sângele Lui și pe care Duhul Sfânt le energizează pentru o trăire în ascultare necurmată de Dumnezeu, ceea ce asigură o viață deplină, din belșug.
Locașul lui Dumnezeu este zidit numai din darurile de bunăvoie și numai de către cei cu tragere de inimă și bunăvoință. Dumnezeu n-a locuit nici în vechime într-un locaș făcut din lucruri și materiale stoarse cu sila, și n-o face nici acum, pentru că El este același Dumnezeu! Dorința Lui deci a rămas aceeași: un locaș sfânt... după chipul arătat... din daruri de bună voie...
Dar să nu uităm nicio clipă că semnul distinctiv al poporului lui Dumnezeu este prezența și manifestarea lui Dumnezeu în mijlocul alor Săi! Numai cine are Duhul lui Hristos este al Lui... și numai dacă-L avem pe Domnul în mijlocul nostru suntem cu adevărat poporul Lui!
Aceste cuvinte încheie studiul nostru în Cartea Exodul... care a început (vă amintiți?) cu dureroasele cărămizi ale Egiptului, cu strigătele pe care le smulgea robia evreilor oprimați... şi s-a încheiat cu glorioasa prezenţă a Domnului în cort. Era Prezenţa care-i scosese din Egipt și-i condusese prin pustie „cu mână tare și braț întins”. Dumnezeu vrea să te elibereze de întunecimea robiei păcatului şi să te aducă în gloria prezenţei Sale şi în centrul voii Sale, ca să te poate conduce până-n corturile veșnice.
Dragi prieteni, sfârşim aici călătoria noastră prin paginile Exodului. Alături de multe personaje umane complexe, controversate, pozitive sau negative – personajul central al cărţii a fost și rămâne Dumnezeu. El se revelează aici poporului evreu, şi prin intermediul Cuvântului său şi nouă. Am avut aici dezvăluite trăsături ale caracterului lui Dumnezeu, precum şi mijloacele prin care ne putem apropia de El în închinare.
Fie ca Duhul Său cel Sfânt să ne călăuzească în continuare pentru a avea acea întâlnire care conduce la transformarea permanentă a vieţilor noastre după chipul şi asemănarea Domnului Isus Hristos spre gloria Numelui său Sfânt!