Tuesday Jun 18, 2024
Exodul 34:1-35 | Itinerar Biblic | Episodul 139
Pentru că fiecare pas înainte este consecința celui precedent, la fel se cuvine să ne bazăm și noi înaintarea prin textul Scripturii pe legătura cu evenimentele precedente. Astfel, vă aduc aminte că tocmai am traversat un conflict major relatat în capitolele 32 și 33 din Exodul. Pe cât de neașteptat și dezamăgitor fusese incidentul idolatru din care s-a văzut clar cât de ușor putea să alunece Israel (până acolo încât să-L înlocuiască pe Iahweh cu statueta din aur a unui vițel), pe atât de reconfortant apare momentul următor; rugăciunea lui Moise pentru popor va completa portretul omului lui Dumnezeu, dar mai cu seamă revelează noi și spectaculoase fațete ale lui Iahweh.
Trebuie observat că, dacă numele lui Dumnezeu derivate din rădăcina El vorbeau despre Persoana Sa, cele contrase din rădăcina Iah Îl definesc pe Dumnezeu în relație cu poporul Său. Or, tocmai această față a lui Dumnezeu o descoperea Moise aici la Sinai: un Dumnezeu gata să renunțe la răul pe care se pregătea să-l facă lui Israel, gata să ierte și să ia relația de la capăt, să revină în rolul de suport, resursă și călăuză. O față divină (să recunoaștem!) mult mai atrăgătoare decât Dumnezeul urgiilor din Egipt!
Moise descoperă așadar atât noi aspecte ale frumuseții lui Dumnezeu, precum și un nou mod de raportare la El: rugăciunea de mijlocire, și lupta în rugăciune. El era identificat cu poporul în fruntea căruia fusese pus, și a cărui povară o purta, și descoperă că parte din sarcina sa era mijlocirea. Deopotrivă cu Moise, descoperim și noi că mijlocirea lui era centrată și fundamentată pe prioritatea, Persoana și planurile lui Dumnezeu... Așa că:
-înaintea lui Dumnezeu poate mijloci doar acela care nu uită că deasupra a toți și toate este Dumnezeu! El Se îndură de cine vrea și are milă de cine dorește. Chiar dacă în urma mijlocirii lui Moise, Dumnezeu pare că cedează, asta nu înseamnă că Moise era suveranul! Domnul îi mântuiește și-i ascultă pe ai Săi tocmai pentru că este Suveran absolut!
-înaintea lui Dumnezeu poate mijloci doar acela care cunoaște și recunoaște caracterul lui Dumnezeu, și are curajul să se bizuie pe El cu toată încrederea. Înaintea lui potae mijloci doar cel care este pe deplin convins de credincioșia și îndurarea lui Dumnezeu, în pofida circumstanțelor.
-înaintea lui Dumnezeu, poate mijloci cel care înțelege că nu Dumnezeu este în slujba lui, ci el este în slujba Domnului, pentru împlinirea planurilor Lui! Înaintea lui Dumnezeu poate mijloci doar cel preocupat nu de numele propriu, ci de Numele lui Dumnezeu!
Când (de pe această poziție, și astfel) vom mijloci pentru poporul lui Dumnezeu, ne vom bucura de împlinirea planurilor Lui, având în vedere proslăvirea Lui, onorați că suntem împreună lucrători cu Cel de la care vine orice bine, și care ne are și pe noi în vedere!
Odată această lecție prețioasă învățată, odată depășit momentul greu al conflictului ce amenința cu ruperea relației dintre Iahweh și Israel, înaintăm – de fapt, ne apropiem de finalul cărții Exodul. Ultimele sale șapte capitole au în prim plan materializarea proiectelor privind instituirea cadrului legal și ceremonial al relației dintre Dumnezeu și popor.
Faptul că Iahweh decisese să tranșeze conflictul (stârnit de incidentul cu vițelul de aur) iertând poporul, conduce la câteva mișcări importante, care se regăsesc în aceste ultime pagini ale celei de a doua cărți a Bibliei. Mă refer la: înnoirea legământului (deci cadrul legal al relației) – cap. 34; executarea Cortului Întâlnirii (consfințirea cadrului ceremonial al relației, cap. 35-40); iar ultimele câteva versete ale cărții surprind coborârea lui Dumnezeu în mijlocul poporului.
Ne-ntoarcem și vom rămâne azi în cap. 34, de unde citim (Exodul 34:1-4)
Domnul a zis lui Moise: „Taiedouă table de piatră ca cele dintâi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat. Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lângă muntele acesta.” Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintâi; s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră.
Acestea sunt alte Table ale Legii. Primele table fuseseră distruse de Moise, atunci când a coborât de pe Muntele Sinai şi a descoperit că poporul Israel făcuse un viţel de aur şi se închina înaintea lui. Acum, Moise urcă din nou pe munte cu table pe care nu era scris nimic. Era momentul reînnoirii Legământului, și Dumnezeu poruncește ca și atmosfera să fie precum la Sinai.
Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. (Exodul 34:5)
Diferența majoră față de Sinai aici este: înainte să dicteze/înmâneze poruncile Legii/Decalogului, Domnul Îşi proclamă Numele! Este un progres fantastic, atât pentru Moise cât şi pentru copiii lui Israel. Un nume are o semnificaţie. Când auziţi nume precum Cezar, Galileo, Napoleon, Oscar, Albert etc. anumite imagini vă vin în minte, probabil. Dumnezeu Îşi proclamă acum Numele şi vrea ca israeliţii să-şi amintească experienţele avute cu El de când au părăsit Egiptul. Dacă poruncile Decalogului constituiseră baza legală a legământului de la Sinai, temelia înnoirii Legământului este Numele Său
Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exodul 34:6-7)
Avem aici una dintre cele mai ample și compleze prezentări de Sine a lui Dumnezeu, un Nume care denotă un caracter în care abundă îndurarea, bunătatea, mila, îndelunga răbdare, credincioșia, dragostea, iertarea, sfințenia dar și dreptatea divină. Dumnezeu nu-Şi arată îndurarea închizând ochii asupra celui vinovat sau spunând: „Voi uita acel păcat.” Păcatul trebuie pedepsit, iar pedeapsa trebuie ispăşită. În niciun caz Dumnezeu nu îl consideră nevinovat pe cel vinovat. Atunci ce se întâmplă de fapt? Cum împacă El dragostea şi dreptatea Sa? A fost adusă o jertfă. Jertfele pe care israeliţii le aduceau atunci nu le luau păcatul, ci doar arătau înspre „Jertfa Desăvârşită”, Domnul Isus Hristos, care, atunci când a venit, a făcut ispășire pentru păcat prin moartea Sa pe cruce.
Este bine să reținem de aici și că păcatul comis acum ne va afecta copiii, nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii.
Am avut un curs de psihopatologie în facultate – psihologia era a doua mea specializare și am cochetat îndelung cu ideea de a-mi continua studiile în acest domeniu (povestește JVMcGee). Odată, am făcut un tur al unui spital de boli nervoase, și ni s-au arătat acolo diverse forme de anormalităţi. Fiecare pacient avea o boală mentală de o natură sau alta. După ce am văzut un anumit grup, un coleg l-a întrebat pe doctor care a fost cauza acestor boli. Doctorul – care nu era creștin declarat – a răspuns: „Poate a fost păcatul tatălui, al bunicului sau poate al străbunicului.”
Altădată, într-o dimineaţă, un doctor m-a luat cu el la spitalul unde lucra, unde urma să opereze câţiva copii orbi, cu scopul de a le reda fie și parţial vederea. „Ce le-a cauzat orbirea?”, am întrebat eu. Iar răspunsul a fost: „Păcatele părinţilor lor!”
Credeţi-mă, nu putem încălca Legea lui Dumnezeu fără a ne pune în pericol. Dumnezeu este mereu acelaşi. Legile Lui nu se schimbă. Dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că „El îşi ţine dragostea până în mii de neamuri şi iartă nelegiuirea.” Toți cei care se întorc la El, vor găsi îndurare!
Moise este gata să alerge și să se arunce în brațele unui asemenea Dumnezeu... dar pare că-și aduce aminte de rezultate mijlocirii precedente, și o reia, cu reverență:
Îndată, Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat. El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre şi ia-ne în stăpânirea Ta!” (Exodul 34:8-9)
Cuvintele lui Moise pot fi considerate corespondentul jurământului necugetat al poporului, de pe Sinai (cap. 24)... Doar că de data asta, cel ce le rostește este pe deplin convins de autoritatea atotputernică și suverană a lui Iahweh! El preia până și cuvintele și aprecierile lui Dumnezeu (este a patra oară când acest popor este numit încăpăţânat, de astă dată de către Moise!). Sper că v-aţi dat seama că Dumnezeu nu mântuise acest popor pentru că era mai bun, sau pentru că merita mai multe, sau pentru că promiseseră că vor face binele. Poporul Israel chiar era un popor încăpăţânat!
Cererii și pocăinței lui Moise, făcute în numele poporului, Domnul răspunde înnoind legământul și precizând în primul rând promisiunile Sale:
Domnul a răspuns: „Iată, Eu fac un legământ. Voi face, în faţa întregului popor, minunicare n-au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului, şi prin tine voi face lucruri înfricoşate.” (Exodul 34:10)
Întotdeauna legămintele în care Dumnezeu a fost parte au avut la bază promisiunile Sale, întemeiate pe natura și caracterul Persoanei Sale slăvite. Înainte de orice, Domnul vine cu DA-ul Lui. Condițiile legământului ar fi mai greu de suportat dacă n-ar începe cu garantarea prezenței și implicării divine! Cuvântul înfricoşat înseamnă „ceva ce stârneşte teroare”. Termenul nu are aici sensul de „teribil”. Aceasta era o parte a scutului Său pe care îl punea în jurul poporului Său, care altfel ar fi fost devorat de vrăjmaşi.
„Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe amoriţi, canaaniţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi.” (Exodul 34:11)
E a treia oară când Iahweh promite că-i va izgoni pe toţi vrăjmaşii lor (chiar dacă enumeră aici doar vreo șase grupuri etnice canaanite)... După care, Dumnezeu aduce la cunoștința poporului datoriile lor în cadrul legământului reînnoit:
„Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursăpentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.” (Exodul 34:12)
De ce nu voia Dumnezeu ca Israel să încheie legământ cu popoarele ţării Canaan? Pentru că orice asemenea tratat le-ar fi impus să respecte nu doar oamenii și înțelegerile de orice natură cu aceștia, ci și obiceiurile și dumnezeii lor – deci aceste înțelegeri ar fi devenit o cursă pentru ei şi i-ar fi dus iar în idolatrie.
În cartea Iosua, gabaoniţii i-au păcălit pe israeliţi, pretinzând că vin de departe; aveau cu ei chiar pâine veche mucegăită pentru a dovedi acest lucru, iar Iosua i-a crezut (fără să cerceteze!) – și-au avut de tras apoi, și unii și alții...
„Dimpotrivă să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti şi să le trântiţi la pământ idolii. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.” (Exodul 34:13-14)
Iahweh este un Dumnezeu gelos, care nu vrea să-şi împartă onoarea şi gloria cu dumnezeii falşi. Iar Dumnezeu nu trebuie să Se scuze pentru gelozia Sa! Odată am auzit o soţie spunând: „Soţul meu nu este gelos.” Și se lăuda cu acest lucru. Eu însă i-aş fi putut spune că, dacă soţul ei nu era gelos, atunci înseamnă că nu o iubea. Dacă iubești pe cineva sau ceva, atunci nu vrei să împarţi cu nimeni obiectul dragostei tale. Sigur, gelozia poate fi și negativă și violentă, poate duce și la consecințe grave, dar nu despre asta este vorba aici. Când iubești o persoană, ești preocupat de ea şi îți pasă de ea.
„Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor şi aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine şi să mănânci din jertfele lor,ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor. Să nu-ţi faci un dumnezeu turnat.” (Exodul 34:15-17)
Ţara Canaanului era impregnată de idolatrie, și plină de o imoralitate strigătoare la cer, iar Dumnezeu îi avertizează pe israeliți să se ţină departe de oamenii care sunt implicați în astfel de lucruri, şi să nu facă niciun legământ cu ei. Israel trebuia fie să-i distrugă, fie să-i izgonească din ţară.
De-a lungul anilor, mulți critici au dezaprobat acest lucru, pentru că nu au cercetat să afle care a fost motivul acestei măsuri drastice: Dumnezeu le-a cerut asta pentru a-i proteja pe ai Săi de grozăvia idolatriei. Iar un al doilea motiv avea în vedere bolile venerice, care erau de proporţii endemice printre locuitorii Canaanului, iar Dumnezeu încerca astfel să-Și protejeze poporul de ravagiile acelor boli.
Ce păcat însă că Israel nu L-a ascultat pe Dumnezeu şi nu a curăţat integral ţara de aceste popoare! Prin urmare, au avut de suportat consecinţe grele. În final, Dumnezeu a fost nevoit să trimită Israelul neascultător şi corupt în robia babiloneană.
Iar după ce stipulează obligațiile contractuale esențiale, evidențiind că relația lor privilegiată excludea relațiile cu alte neamuri și cu atât mai mult cu alți dumnezei, Iahweh reiterează și obligațiile ceremoniale prin intermediul sărbătorilor (care marcau intervențiile și lucrările Domnului în favoarea lui Israel, devenite iată motive de bucurie și adunări sfinte!)
„Să ţii sărbătoarea Azimelor: timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt.” (Exodul 34:18)
Așadar, Dumnezeu pregăteşte poporul prin restabilirea sărbătorilor şi a sabatului, care devin parte componentă și importantă a legământului înnoit cu Israel.
Orice întâi născut este al Meu, chiar orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei, iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe orice întâi născut al fiilor tăi şi să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea Mea. (Exodul 34:19-20)
Libertatea/eliberarea poporului fusese plătită cu prețul mielului de pesah sacrificat în locul întâiului născut dintre oameni și dobitoace. De aceea israelitului i se impune să-l închine Domnului pe întâiul născut dintre pruncii săi și să răscumpere cu un miel întâiul născut al măgăriței. Restul întâilor născuți ai celorlalte animale trebuiau aduse ca jertfă. În baza acestei tranzacții a putut cere Domnul ca Israel să dea Domnului o întreagă seminție (Levi) în locul întâilor născuți ai poporului.
Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi a seceratului. (Exodul 34:21)
De asemenea, prăznuirea Sabatului nu era opțională. Această zi trebuia respectată chiar și-n cele mai aglomerate perioade ale anului. Ziua de odihnă reclama o întrerupere a unui ritm marcat de propriile obligații, datorii, atribuții, obiceiuri... și o întoarcere radicală spre Dumnezeu, recunoscut și onorat ca adevăratul Creator și Stăpân al vieții. Sabatul trebuie să focalizeze ochii, mintea și inima fiecărui israelit asupra lui Dumnezeu – Singurul care merită atenția, ascultarea și închinarea omului! (Exodul 34:22-24)
„Să ţii Sărbătoarea Săptămânilor, a celor dintâi roade din secerişul grâului, şi Sărbătoarea Strângerii Roadelor la sfârşitul anului. De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele şi nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Și după intrarea în țară, Israel trebuia să rămână organizat și concentrat în jurul lui Iahweh, care avea să locuiască în mijlocul lui Israel – lucrul acesta trebuia menținut proaspăt prin cel puțin trei sărbători: Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor (Cincizecimea) și Sărbătoarea terminării strângerii roadelor, ce va deveni în timp Sukot (sărbătoarea corturilor).
Dumnezeu continuă şi oferă detalii privind lucrurile pe care copiii lui Israel trebuiau să le facă, precum și interdicțiile pe care le aveau. (Exodul 34:25-26)
„Să n-aduci cu pâine dospită sângele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştilor să nu fie ţinută în timpul nopţii până dimineaţa. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Iedul să nu-l fierbi în laptele mamei lui.”
Israeliţii trebuiau să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc! Iedul nu trebuie fiert în laptele mamei sale, adică trebuiau să evite să facă lucruri nefireşti.
Domnul a zis lui Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!” Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci. (Exodul 34:27-28)
Atunci când recitim cuvintele pe temeiul cărora a încheiat Dumnezeu legământul cu Moise și cu poporul, înțelegem că esența legământului era într-adevăr iubirea față de Dumnezeu, care trebuia să se manifeste într-o încredere deplină în El (oglindită prin ținerea sărbătorilor Domnului) și într-o loialitate neîmpărțită față de El (dovedită de exclusivitatea Legământului cu Iahweh – doar cu El, și niciun alt legământ, cu nimeni altcineva!)
Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pieleafeţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el. Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el, şi el le-a vorbit. După aceea, toţi copiii lui Israel s-au apropiat, şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. Când a încetat să le vorbească, şi-a pus o maramă pe faţă. Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieşea; iar când ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăşi marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul. (Exodul 34:29-35)
Ce satisfăcătoare din toate punctele de vedere, și ce marcantă este părtășia (neîntreruptă și nemijlocită) cu Dumnezeu! Moise nu-și propusese să postească, suindu-se pe munte – doar că în prezența lui Dumnezeu toate nevoile sale au fost automat și miraculos rezolvate! Iar când a coborât, toată lumea a înțeles că a fost în initimitatea prezenței lui Iahweh, pentru că preluase din strălucirea Lui nepământeană!
La finalul acestui episod, nu pot decât să vă doresc să aveți o astfel de părtășie cu Domnul, prin Duhul Sfânt, care să vă deturneze orice alte gânduri sau nevoi, ca să rămâneți cu unica dorință a prezenței Celui Atotputernic! Antrenați-vă astfel pt. veșnicie!