Tuesday Jun 18, 2024
Exodul 25:23-40 | Itinerar Biblic | Episodul 130
Dragi ascultători, fără ispăşirea pe care Domnul Isus a făcut-o, nu poate exista apropiere de Dumnezeu. Nici măcar cuvântul Său nu ni se poate deschide atâta timp cât nu ne lăsăm smulși de sub autoritatea/robia păcatului... precum evreii odinioară scoși din Egipt prin seria de intervenții miraculoase ale lui Dumnezeu. Scriptura ne poate spune ce trebuie să facem pentru a fi izbăviţi, dar nu vom cunoaşte măreţia, unicitatea şi frumuseţea Domnului nostru până nu vom rezolva problema barierei păcatului. Este mesajul pe care ni-l transmite Cortul Întâlnirii – pe care Dumnezeu poruncise lui Moise să-l făurească.
Prin ce anume era acesta sfânt? Pentru că era domeniul de contact/întâlnire cu Dumnezeu, consacrat/pus deoparte pentru aceasta. Dar cel mai important: pentru că era făcut în conformitate cu planul/modelul puse la dispoziție direct de Dumnezeu. Prin modul în care erau rânduite lucrurile în el, și prin semnificația spirituală a fiecărei slujbe/lucrări care avea loc în el, și care arătau spre o realitate spirituală concretizată în Isus Hristos, Cortul era unic, atât ca formă cât și ca funcție și semnificație.
Nimeni nu putea pătrunde în prezența lui Dumnezeu fără să treacă prin curtea unde se aduce jertfa pentru păcat. Nici măcar Marele Preot nu poate încălca această prevedere. Şi el trebuia să aducă o jertfă pentru păcatele Sale pentru ca apoi să poată întra în Sfânta Sfintelor acolo unde urma să facă ispăşirea pentru popor.
Dragii mei, aceasta nu este teologie, și nu este numai informaţie, ci este o problemă de viaţă veşnică. Și nu e vorba numai de accesul la cunoaşterea lui Dumnezeu, ci în primul rând despre Calea într-acolo, și despre faptul că relaţia noastră cu El e singura care ne garantează viaţa veşnică. Cortul Întâlnirii şi prescripţiile divine în ce privește construcția și utilizarea lui ne oferă o imagine a planului pe care Dumnezeu îl are pentru izbăvirea noastră.
Ajunși în Exodul cap. 25, am privit data trecută la materialele din care urma să fie confecționat Cortul, precum și la piesele de mobilier din partea sa cea mai importantă (Locul Preasfânt), și anume: chivotul legământului şi capacul ispăşirii.
Atenție: să nu uităm nicio clipă că menirea Cortului (inclusiv a mobilierului) era să-L reveleze pe Dumnezeu, precizând singura cale de apropiere de El. Dacă Dumnezeu n-ar fi fost prezent, cortul acesta n-ar fi fost cu nimic mai presus de oricare altul. Și pentru ca Domnul să poată locui în Sfânta Sfintelor, în chivot trebuia pus ceea ce mărturisea despre El și planul Său. Și toate aceste trei lucruri puse în chivotul legământului arată intens spre Domnul Isus: Tablele legământului vorbesc despre regalitatea lui Hristos. S-a născut Rege. A trăit ca Rege. A murit Rege şi a înviat ca Rege. Și va veni din nou pe pământ ca Rege. Programul lui Dumnezeu se desfăşoară astăzi şi se desfăşoară din eternitatea trecută, până în momentul când Hristos va domni peste tot pământul. Pământul are nevoie de un domnitor. Omul are nevoie de un Rege. Isus va reveni ca Rege al regilor şi Domn al domnilor.
Ulciorul cu mană semnifică oficiul lui Hristos de profet, deoarece El vorbea în numele lui Dumnezeu, aşa cum arată în mod clar Ioan 6:32: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.” Isus Hristos a fost, de asemenea, Logos-ul, Cuvântul lui Dumnezeu, alfabetul lui Dumnezeu, Alfa şi Omega. Este mesajul final al lui Dumnezeu către om. Când Hristos s-a pogorât pe pământ ca Dumnezeu-om, cerul a tăcut pentru că Dumnezeu nu avea completări de făcut. Nu mai trebuia nimic adăugat la scrisoarea trimisă omenirii, pentru că Hristos era acea scrisoare. Iar Dumnezeu Şi-a revelat inima în Hristos.
Toiagul lui Aaron care a înflorit simbolizează lucrarea de preot a lui Hristos. Profetul vorbea în numele lui Dumnezeu către om, iar preotul vorbea lui Dumnezeu în numele omului. Ca preot, Hristos S-a oferit pe Sine. Ca preot, a urcat la cer. Chiar şi acum stă la dreapta lui Dumnezeu în cer. Isus Hristos, Omul-Dumnezeu a fost înviat din morţi şi este exemplul unic al învierii până acum. Nu crinii primăvăratici sau ouăle de Paşte amintesc de Învierea Domnului, ci toiagul înflorit al lui Aaron... în sine, o bâtă îmbătrânită de vreme şi moartă demult, revenită însă la viaţă! Astfel, Chivotul vorbește despre Hristos ca rege, profet și preot. „ŞiCuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)
La fel de important era desigur capacul ispășirii (sau scaunul îndurării) – pe care, o dată pe an, era stropit sângele curățirii și-al izbăvirii, amintind de minunea din noaptea de Pesah și de nevoia de ispășire care permitea accesul înaintea sfințeniei lui Iahweh.
În continuare, vom analiza mobilierul din celălalt compartiment al Cortului, Locul Sfânt plasat chiar după intrarea în cort. Existau aici trei obiecte de mobilier: (1) sfeşnicul de aur, (2) masa cu pâinile pentru punerea înainte şi (3) altarul tămâierii. Sfeşnicul de aur reprezintă una din cele mai importante prefigurări a lui Hristos. Masa cu pâinile pentru punerea înainte vorbeşte despre El ca fiind Pâinea Vieţii. Altarul tămâierii reprezintă rugăciunea și faptul că Domnul nostru este marele nostru Mijlocitor astăzi, iar noi ne rugăm Tatălui prin El. (asupra altarului acesta se va reveni abia în cap. 30!)
Pe masa amintită se aflau permanent 12 pâini. Există multe explicaţii despre felul cum erau aranjate ele, însă lucrul ce trebuie reţinut este că fiecare bucată reprezenta o seminţie a lui Israel. Cu alte cuvinte, Dumnezeu le oferea egalitate. Suntem în continuare în capitolul 25 de această dată la versetul 23.
„Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate.” (Exodul 25:23)
Veţi observa că masa cu pâinile pentru punerea înainte avea 2 coţi lungime şi 1 cot lăţime, altfel spus era de 2 ori mai lungă. Avea 1 cot şi jumătate înălţime. Masa cu pâinile pentru punerea înainte avea aproape aceleași dimensiuni precum chivotul legământului, care era doar cu o jumătate de cot (cca 25 cm.) mai lat!
„S-o poleieşti cu aur curat şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur. Să faci pentru masă patru verigi de aur şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei. Verigile să fie lângă pervaz, şi în ele se vor vârî drugii, ca să ducă masa. Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i acoperi cu aur, şi ei vor sluji la ducerea mesei. (Exodul 25:24-28)
„Chenarul de aur” este ca o ramă, mai degrabă un ornament, iar pervazul era o împrejmuire gândită pentru ca pâinea să nu cadă de pe masă.
Încă o dată ni se spune că drugii erau introduși în aceste verigi, pentru ca masa să poată fi cărată prin pustie atunci când israeliții mărșăluiau, iar preoții erau cei care aveau sarcina de a o duce pe umeri.
„Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat. Să pui pe masă pâinile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea.” (Exodul 25:29-30)
Masa avea maximum 1 m. lungime, pe jumătate lățime, și cam 70 de cm. înălţime. Era făcută din lemn de salcâm şi poleită cu aur. Lemnul de salcâm (acacia), care este atât de rezistent încât aproape nu putrezește, amintește de umanitatea Sa. Acest lemn era un produs al pământului, însă nu era supus acţiunii chimice a acestuia, prin faptul că nu putrezea. În acelaşi fel, Domnul nostru avea un trup făcut din cele patru elemente ale pământului şi conceput în pântecele unei fecioare. Aurul vorbeşte despre divinitatea Sa, însă aurul nu este un produs al pământului; este separat de el şi are valoare intrinsecă. Divinitatea lui Hristos nu venea de pe pământ. El era Dumnezeu și venea din glorie.
Pe masă se aflau 12 pâini. Despre masă şi pâini se vorbește în Scriptură ca și cum ar fi unul și același lucru. La fel facem și noi astăzi când zicem: „Masa Domnului”, însă nu mâncăm masa, ci asociem masa cu mâncarea. Aceasta metonimie este des folosită în Scriptură.
Pâinea este un prototip al lui Hristos. Tot așa, și masa este un prototip al lui Hristos, adică Îl înfăţişează pe El. Masa cu pâinile pentru punerea înainte reprezintă multe lucruri: susţinere, hrană şi aprovizionare. Este masa salvării. Domnul nostru ne-a dat o pildă în Matei 22:1-14, care vorbește despre căsătoria fiului regelui. Cei invitaţi au refuzat să vină, iar refuzul lor l-a determinat pe rege să se ocupe de cei care l-au respins și, de asemenea, să adreseze invitaţia sa celor care stăteau la marginea drumului şi la răscruci. Acestora li s-a poruncit să vină şi să mănânce; astfel, invitaţia a fost dată lumii întregi pentru a veni și a lua parte la mântuirea Domnului Isus Hristos.
Masa cu pâinile pentru punerea înainte este şi o masă a hranei. Dumnezeu, ca şi Creator, asigură hrana pentru om şi animale. Fie că vă place sau nu, tu mănânci în fiecare zi la masa lui Dumnezeu, în sens fizic vorbind. Şi totuşi, cât de puţini recunosc acest adevăr și Îi aduc mulţumiri pentru bunătatea Sa! Dumnezeu este cel care ne oferă hrana.
Această masă simbolizează, de asemenea, şi cina Domnului, instituită de Domnul Însuşi, chiar înainte de moartea Sa pe cruce. Aceasta este o masă pentru cei credincioşi. Masa cu pâinile pentru punerea înainte este o prefigurare a lui Hristos ca susţinător al vieţii spirituale pentru credincios.
Pâinea era schimbată la fiecare Sabat. Pâinea care era schimbată era mâncată cu vin de către familia preoţilor, în Locul Sfânt. Această masă nu-l prefigurează pe Hristos în acelaşi fel în care o face mana. Deşi amândouă vorbesc despre Hristos, ele nu au exact aceeaşi semnificaţie. Mana vorbeşte despre Hristos ca dătătorul vieţii, interpretare dată chiar de Domnul în Ioan 6:32 când a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.” Pentru ca numai trei versete mai încolo (Ioan 6:35), Domnul Isus să afirme: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.”
Așadar, masa cu pâinile pentru punerea înainte Îl simbolizează pe Hristos ca susţinător al vieţii. Viaţa veşnică este un dar şi este mana care vine din cer. Persoana care primeşte mana, primeşte viaţă veşnică. Totuşi, viaţa veşnică necesită o mâncare specială pentru a o susţine şi a o ajuta să crească şi a găsi putere. Masa cu pâinile pentru punerea înainte Îl reprezintă pe Hristos ca acea hrană specială, pentru aceia care au luat parte la mana vieţii.
Există aici încă o asemănare cu Domnul Isus Hristos, despre care vorbește şi El mai târziu. Pâinea pentru punerea înainte era făcută din făină de grâu nedospită, şi coaptă. Leviticul 24:5 spune: „Să iei floare de făină şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.”
Apoi vedem că Domnul Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.” (Ioan 12:24)
Domnul Isus cunoştea calea suferinţei. În agonia Sa, Hristos a spus în Ioan 12:27: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… „Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta!”?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!”
Pasajul imediat următor (Ioan 12:31-32) ne va lămuri că El a fost adus în focul suferinţei şi al judecăţii. „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Isus Hristos a ieşit din mormânt la o viaţă nouă, pentru că sufletul Său nu a gustat putrezirea și acum trăieşte o viaţă nouă. El este pâinea pentru punerea înainte, pentru ca cei credincioşi să se hrănească din El pentru a fi susţinuţi în viaţa veşnică şi pentru a creşte. Creştinul trebuie să se hrănească cu Hristos cel înviat. Trebuie să şi-L însuşească pe Hristos aşa cum este astăzi, locuind la dreapta lui Dumnezeu. Isus Hristos a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii” (Ioan 6:35).
Există un vechi proverb (crești cum te hrănești) care spune că orice organism creşte după ce, cât, cum îl hrănești. De asemenea, un slogan mereu actual – pe lângă zecile de programe nutriționiste, și miile de cărți tematice – ne asigură că Eşti ceea ce mănânci. Problema în zilele noastre este că sunt prea mulţi așa-zis creştini care nu se mai hrănesc cu Scriptura sau cu Hristos. Acestea trebuie să fie esența hranei tale, dacă vrei să creşti! În 2 Corinteni 5:16, Pavel ne spune: „Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.”
Nu-L mai cunoaştem pe Hristos în mod firesc! Trebuie să ne hrănim cu El aşa cum este El astăzi. El este Hristosul Viu şi trebuie să creştem privind la El.
Desigur însă, în contextul imediat și originar, cele 12 pâini arătau spre cele 12 seminții ale lui Israel, deci întregul popor era reprezentat și plasat înaintea Domnului... care era reprezentat prin sfeșnicul care se afla față în față cu masa pe care erau așezate pâinile.
Să privim așadar și următoarea piesă de mobilier a Locului sfânt: sfeşnicul, descris într-un pasaj amplu și detaliat. Înțelegem de aici că era imperios necesar să se facă aceste precizări, ca să avem imaginea corectă a minuțiozității plină de semnificații a lui Dumnezeu.
„Să faci un sfeşnic de aur curat: sfeşnicul acesta să fie făcut de aur bătut: piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată. Din laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte, şi trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte. Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic. Pe fusul sfeşnicului, să fie patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor. Să fie o gămălioară sub cele două braţe care ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub alte două braţe şi o gămălioară sub alte două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe care ies din sfeşnic. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat. Să faci cele şapte candele, care vor fi puse deasupra, aşa ca să lumineze în faţă. Mucările şi cenuşarele lui să fie de aur curat. Se va întrebuinţa un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui. (Exodul 25:31-39)
Sfeşnicul este probabil cea mai limpede imagine a lui Hristos din mobilierul cortului, deoarece este confecționat din aur curat, simbolizând astfel divinitatea Sa. Sfeşnicul Îl arată pe Hristos aşa cum este El, adică Dumnezeu adevărat. Închinarea este în strânsă legătură cu umblarea în lumină și este important de menționat acest lucru.
Am studiat masa cu pâinile pentru punerea înainte şi am observat că aceasta vorbeşte despre faptul că atunci când ne închinăm lui Dumnezeu, trebuie să ne hrănim cu Domnul Isus Hristos. Dacă mergi la biserică şi acolo doar asiști la un program, sau ești prezent la o lansare unde ți se prezintă un rezumat al unei cărți, sau asculţi un discurs despre problemele vieţii sau despre cum să contribui la îmbunătăţirea oraşului, să știi că niciuna dintre acestea nu este o slujbă de închinare, este doar o întâlnire. Te închini lui Dumnezeu doar în termenii Lui, și doar atunci când te hrăneşti cu Cel care este Pâinea pentru punerea înainte.
Însă, pentru a te închina lui Dumnezeu, trebuie să umbli în lumină. Hristos este lumina, aşa cum este simbolizat de sfeşnicul din Locul Sfânt. Dacă doreai lumină naturală, trebuia să ieşi afară din cort. Dacă voiai să umbli în lumina dată de sfeşnic, trebuia să intri în cort. Ioan 1:9 ne spune că Isus Hristos este : „adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume…” . Vedem adesea că sunt oameni care îi sfătuiesc pe alţii prin „cuvinte”, însă Biblia se spune că prin filozofie şi amăgiri deşarte putem fi amăgiţi. Ascultaţi, vă rog, cuvintele lui Pavel din Coloseni 2:8: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” Hristos nu este un alt filosof care a „umbrit povața prin cuvinte fără pricepere”. El este Fiul lui Dumnezeu şi în El nu este pic de întuneric.
Sfeşnicul era făurit din aur şi era dintr-o singură bucată. Era o lucrare din aur bătut, plină de ornamente. Avea un picior central, şi pornind dinspre picior se extindeau 3 braţe pe fiecare parte, cu un total de 6 braţe. Fiecare braţ era ca o creangă de migdal înflorit și cu roade. La vârf era o inflorescență de migdal şi aici erau așezate candelele umplute cu ulei.
Florile de migdal păreau de lemn, însă erau aurite. Aceasta ne reaminteşte de toiagul lui Aaron care înflorise. Când prerogativele preoţeşti ale lui Aaron au fost puse la îndoială, toiagul lui înflorit restabilea dreptul său la preoţie. Toiagul de migdal, o ramură moartă, a fost readusă la viață şi a rodit. Hristos a fost dovedit ca fiind Fiul lui Dumnezeu prin învierea Sa din morţi. Învierea nu-I dădea statutul de Fiu al lui Dumnezeu, pentru că El avea deja acest statut, prin sfatul veşnic al lui Dumnezeu; învierea doar a confirmat acest lucru. Aaron a fost marele preot ales de Dumnezeu şi această poziţie a fost confirmată de înflorirea toiagului de migdal mort. Învierea lui Hristos i-a întărit preoţia. Hristos este Marele nostru Preot. A devenit om şi Și-a însuşit natura noastră, „ispitit ca şi noi, în toate lucrurile, dar fără păcat”. Însă primul fundament al preoţiei Sale este divinitatea Sa. Preotul îl reprezenta pe om înaintea lui Dumnezeu. Şi Hristos, ca Dumnezeu devenit om, este acum Dumnezeul-om, care-l reprezintă pe om înaintea lui Dumnezeu. Există Cineva în cer care mă ştie şi mă înţelege! El mă poate ajuta. Învierea, care L-a confirmat pe El ca fiind Fiul lui Dumnezeu, a confirmat şi dreptul Său la preoţie.
Iar versetul 40 atrage încă o dată atenția asupra obligațiilor de respectare a planului și prescripțiilor puse la dispoziție de Însuși Iahweh:
„Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.” (Exodul 35:40)
Este interesant de observat că nu sunt date nici un fel de măsurători pentru sfeşnic. De ce? Pentru că nu putem măsura Divinitatea. Nu-L putem măsura pe Fiul lui Dumnezeu; nu-L putem înţelege, pentru că El este deasupra înțelegerii oricărui om. Şi totuşi, El a fost pe deplin om. Divinitatea şi umanitatea Sa nu se contopesc. Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, însă tot El i-a poruncit acestuia să iasă afară.
Sfeşnicul lumina Locul Sfânt, care era locul de închinare. Observaţi, vă rog, că sfeşnicul susţinea candelele aprinse. La rândul lor, candelele arătau frumuseţea sfeşnicului. Uleiul din candele Îl reprezintă pe Duhul Sfânt. Hristos a spus despre Duhul Sfânt în Ioan 14:26: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Când noi studiem Cuvântul împreună, ne întâlnim în jurul persoanei lui Hristos, iar Duhul Sfânt este cel care ia lucrurile lui Hristos şi ni le descoperă – aşa cum acele candele aprinse revelează frumuseţea sfeşnicului. Duhul Sfânt ni-L arată pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, Cel care a venit pe pământ pentru noi şi care locuieşte în ceruri pentru a mijloci pentru noi.
Masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului și sfeșnicul de aur simbolizează relația dintre Iahweh și poporul Său – binecuvântarea extraordinară pe care Domnul o revărsa peste Israel când venea să locuiască în mijlocul lor.
Deci dacă aceasta – prezența Domnului – este valoarea supremă care trebuie urmărită și cultivată, oricine desconsideră această relație, oricine urmărește altceva – se expune în chip nesăbuit... și nu doar unor riscuri ce țin de viața aceasta, ci mai cu seamă în perspectivă eternă... pentru că – nu-i așa? – „ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?!”