Tuesday Jun 18, 2024
Exodul 25:1-22 | Itinerar Biblic | Episodul 129
Dragi ascultători, înaintăm și noi pe urmele poporului evreu angrenat în traversarea pustiei, aflat de fapt în exod, pe drumul spre Canaanul în care urmau să intre... când va decide Iahweh! Înaintăm în același timp și-n parcursul citirii comentate a Scripturii, dar și-n cunoașterea voii și Legii lui Dumnezeu – care se descoperă sub ochii noștri, nu mai puțin mirați decât ai evreilor de-acum peste 3300 ani... Partea a doua a cărții Exodul se ocupa cu definirea cadrului relației lui Dumnezeu cu poporul răscumpărat – cadrul social, legislativ dar și – cum vom vedea începând de azi – ceremonial... pentru că (nici nu ar mai fi nevoie să vă spun) închinarea a fost dintotdeauna (și este) foarte importantă în ochii lui Dumnezeu. Accesul nostru înaintea Lui necesită precauție și pregătire, mare grijă și atenţie, pentru că El este un Dumnezeu sfânt care – intolerant cu păcatul – solicită sfinţenie și din partea noastră. Cuvântul Său ne învaţă cum să ne apropiem de El, inclusiv prin poruncile și Legea lui Dumnezeu – în care găsim de asemenea și instrumente, și indicații foarte precise date poporului Său, în vederea facilitării accesului (la) și relației (cu) Dumnezeu.
Legea continuă să arate poporului sfinţenia lui Dumnezeu, care aşteaptă și de la noi separare de păcat. Vom vedea în continuare că El doreşte întâlnirea, relaţia, părtăşia cu poporul Său, vrea să fie în mijlocul lor.
În capitolele 25-30 din Exodul, Dumnezeu dă copiilor lui Israel planul pentru construirea cortului întâlnirii, precum şi modelul veșmintelor marelui preot. Apoi, vom asista la construirea şi ridicarea cortului, precum și la inaugurarea sa copleșitoare, când incinta s-a umplut de slava Domnului. Cortul urma să se afle în centrul vieţii israeliţilor, pentru că acolo se apropiau de Dumnezeul care le vorbea.
Capitolul 25 debutează cu precizările divine privind materialele care trebuiau folosite pentru cortul întâlnirii, precum și proveniența lor:
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:. „Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.” (Exodul 25:1-2)
Vom zice: „Bine, dar Israel abia ieşise din robie... Le cere deja Domnul contribuţia, ca și cum ar trebui să plătească pentru serviciile făcute de Iahweh în beneficiul lor?!” Să nu exagerăm, și să nu uităm că ieșiseră cu brațele încărcate, plătiți de egipteni să plece mai repede... iar ceea ce se preconiza – construirea cortului – era tot înspre beneficiul lor! Lucrul uimitor este că ei nu s-au lăsat prea mult rugați, și au început să dăruiască... aşa de mult, încât a trebuit să li se spună să se oprească! Un lucru ca acesta nu se întâmplă prea des! Eu sunt pastor de multă vreme – afirma JVMcGee – dar nu-mi aduc aminte să fi fost nevoit să rog oamenii să nu mai dăruiască pentru biserică. Dar Moise a făcut-o!
În versetele următoare aflăm care erau materiile și materialele lucrurile pe care trebuiau să le aducă israeliții:
„Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă; materii vopsite în albastru, purpuriu, cârmâziu, pânză de in subţire şi păr de capră; piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm; untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar.” (Exodul 25:3-7)
Cât de precis știa Domnul – și ce aveau ei, și ce era necesar pentru realizarea cortului! Domnul n-a cerut puțin (chiar dacă formula a fost: „dar”!), iar condiția filtrantă era starea de spirit care însoțea darul: bunăvoința, generozitatea, tragerea de inimă... Da, cortul nu va fi foarte mare, pentru că trebuia să fie des montat și demontat, și-n plus cărat în timpul marşului prin pustie, dar era bogat și frumos ornamentat, nu gratuit-somptuos, ci cu o generozitate îndreptată ca recunoștință către Domnul. S-a estimat că valoarea materialelor folosite doar la construirea cortului era în jur de 5.000.000 $.
O aplicație importantă: prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră costă. Sigur, în ceea ce priveşte mântuirea noastră, Domnul Isus a sacrificat totul pentru noi. Însă în ceea ce priveşte prezenţa Lui în viaţa noastră, venirea Lui în fiinţa noastră, este cazul să ne așteptăm la sacrificii – și să consimțim la ele, chiar „cu tragere de inimă”! Uneori sunt lucruri scumpe nouă: obiceiuri cu care ne simţeam bine, prietenii, pasiuni și preferințe, şi altele asemenea, care par preţioase pentru noi dar care nu ne sunt de prea mare folos. Dacă privim la lucrurile pe care Dumnezeu le-a cerut de la popor vom vedea că într-adevăr, ele erau lucruri de preţ, dacă privim la valoarea lor, dar nu erau tocmai ce aveau ei nevoie acolo unde se aflau.
Acum, din nou, este foarte adevărat că nu este uşor să renunţi la ce-ți aparține, lucruri, tradiții sau opinii, pe care ți le-ai format, în care ai crezut şi cu care te-ai simţit bine... De exemplu, anumite atitudini pe care le-ai avut. Să presupunem că un coleg nu îţi este pe plac. Și poate că şi alţi colegi au aceeaşi părere despre el. În felul acesta opinia ta cu privire la el ţi se pare justificată. Eşti în ton cu ceilalţi, deci nu ți-e peste mână... Dar iată că vine Cuvântul lui Dumnezeu care îţi spune: „Nu vorbi în chip uşuratic împotriva aproapelui tău; ori ai vrea să înşeli cu buzele tale?” (Proverbe 24:28)
În acest caz, trebuie să renunţi la atitudinea ta. Şi dragii mei, cine a încercat să scape de asemenea atitudini păcătoase ştie că nu este uşor. Nu este uşor să lupţi cu tine însuţi, nu este uşor să lupţi cu firea ta. Însă merită să o faci. Domnul este acolo lângă tine susţinându-te cu puterea Sa. Rezultatul este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ta ceea ce înseamnă o mare binecuvântare.
Poate că alteori este nevoie să renunţi la vreo comoditate de-a ta. De exemplu, în ce privește rugăciunea de dimineaţă, timpul petrecut cu Dumnezeu, închinarea zilei și-a ființei tale în mâinile Lui. Oare unde ar putea fi mai sigur viitorul nostru decât în mâinile Lui? Dar pentru aceasta trebuie să renunţi la câteva minute din somnul tău. Este nevoie de să te trezeşti cu o jumătate de oră mai devreme pentru această întâlnire specială. Însă această înseamnă pregătire din ziua precedentă, înseamnă să te duci cu o jumătate de oră mai devreme la culcare. Înseamnă să renunți la filmul de la ora târzie, sau la navigarea solitară și periculoasă pe internet... cere deci schimbarea priorităților și-a orarului, renunțare și disciplină. Suntem noi gata pentru astfel de sacrificii? Sunt ele mari? Dacă ne gândim la viaţa ce ne stă înainte, nu ar trebuie să spunem şi noi asemenea lui Pavel: Filipeni 3:8 Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos?
Deci, prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră implică eforturi şi din partea noastră. Poporul a adus lucruri scumpe înaintea Domnului. Cortul întâlnirii cu Dumnezeu este împodobit cu pietrele scumpe/prețiose ale renunţărilor noastre.
„Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.” (Exodul 12:8)
Este așadar iniţiativa lui Dumnezeu să locuiască în mijlocul lor. Numai că şi ei trebuie să facă ceva. Şi dragi ascultători, ceea ce facem pentru Domnul, mai ales când vrem ca El să fie prezent și activ în viaţa noastră, nu poate fi niciodată prea scump.
Dumnezeu nu a spus niciodată că va locui în acel cort, în sensul geografic, spațial. Însă El a spus că va locui între heruvimi. Versetele din 1 Samuel 4:4, 2 Samuel 6:2, 2 Regi 19:15 şi Isaia 37:16 mărturisesc acest lucru. Israel era o națiune teocratică şi Iehova era Regele lor. Israel urma să fie guvernat de către Dumnezeu. Tronul lui se afla între heruvimi şi aici se întâlnea omul cu Dumnezeu. Ideea modernă cum că Dumnezeu ar locui în clădiri făcute de mâini omeneşti nu este adevărată... de fapt este o noţiune păgână. Unii oameni numesc clădirea bisericii „casa lui Dumnezeu”. Da. Îi aparține Lui, ca orice alt lucru de pe pământ... da, aici se întâlnesc credincioșii din poporul Lui... dar Dumnezeu nu are nevoie de clădirea bisericii noastre pentru a Se manifesta! Nu-L putem restrânge la atât! El nu locuieşte într-o clădire şi nici nu a locuit vreodată. Solomon s-a exprimat corect: „Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin Casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!” Cortul întâlnirii trebuia să fie locul unde omul îl întâlneşte pe Dumnezeu. „Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină.” (Ps. 99:1). Chivotul (revenim imediat la el) era tronul lui Dumnezeu şi a fost primul articol de mobilier construit din Cortul întâlnirii.
„Să faceţi Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” (Exodul 25:9)
Cartea Evrei ne spune că acest Cort pământesc fusese făcut după modelul Cortului ceresc. Se ridică însă o întrebare aici: „Există vreun Cort propriu-zis în cer?” Eu cred că este, deoarece Dumnezeu spune că este. Iau acest lucru în mod literal şi cred că dacă nu ar fi fost aşa, Dumnezeu ar fi spus clar acest lucru. În Evrei 8:5 scrie: „Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: «Ia seama», i s-a zis, «să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.»” Iar Evrei 9:23-24 continuă: „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”
Curtea în care era plasat era un loc îngrădit în jurul Cortului, 100 coţi lungime pe 50 coţi lăţime. Cotul era o unitate de măsură bazată pe lungimea antebraţului, de la vârful degetului mijlociu până la cot. Dacă îți măsori antebraţul, vei observa că are în jur de 45 cm; dacă ești o persoană mai mică de statură, va fi puțin mai mic, iar dacă ești mai înaltă, va fi puțin mai lung.
Așadar, lungimea curții era de cca 45-50 m, iar lățimea – pe jumătate. (Vom vedea că în curtea de afară se afla altarul de aramă şi ligheanul – Exodul 30:28).
Cortul propriu-zis era împărţit în două compartimente, Locul Sfânt şi Locul Prea-sfânt (sau Sfânta Sfintelor). Cortul în sine era de 30 coţi lungime (deci mai puțin de 15 m.), 10 coţi lăţime şi 10 coţi înălţime (asta-nseamnă maximum 5 m). Locul Sfânt era 20 pe 10 coți. Sfânta Sfintelor era de 10 coţi lungime, 10 coţi lăţime şi 10 coţi înălţime, având deci forma unui cub perfect (cu latura de cca 4,5-5 m.).
Mobilierul din Locul Sfânt consta din masa pentru punerea înainte, sfeşnicul de aur şi altarul tămâierii. Iar în Locul Preasfânt se afla chivotul legământului şi capacul ispăşirii. În curtea de afară se aflau 2 piese de mobilier: altarul de aramă şi ligheanul, curtea fiind împrejmuită cu un gard de pânză albă.
„Să facăun chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea de un cot şi jumătate. Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe din afară, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să torni pentru el patru verigi de aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte. Să faci nişte drugi de lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur.” (Exodul 25:10-13)
Chivotul (care avea peste el capacul ispăşirii) era locul unde Dumnezeu urma să se întâlnească cu copiii lui Israel. Era locul unde ei se apropiau de Dumnezeu. Era Locul Preasfânt din Cort. Observaţi, vă rog, că prima piesă de mobilier construită a fost chivotul. Îl vom analiza și noi acum, din perspectiva lui Dumnezeu, privind așadar dinspre interior înspre exterior. Chivotul era în Locul Preasfânt, unde se afla prezenţa lui Dumnezeu. (Dacă am privi lucrurile din perspectivă omenească, am veni în primul rând la uşa cortului, apoi la altarul de aramă şi la lighean.)
Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; drugii vor rămâne în verigile chivotului şi nu vor fi scoşi din ele. Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da. (Exodul 25:14-16)
Cortul a fost croit astfel încât israeliţii să-l poată căra în marşul lor prin pustie. Când așezau tabăra, asamblau Cortul... şi îl dezasamblau atunci când ridicau tabăra pentru a merge în alt loc. Fiecare piesă de mobilier din cort era echipată cu verigi şi drugi, pentru a putea fi dus cu uşurinţă prin pustie.
Capacul ispăşirii (sau scaunul îndurării), care forma vârful chivotului, era considerată o piesă de mobilier separată... și-ntr-un fel, piesa de rezistență - (Exodul 25:17-19)
„Să faci un capac al ispăşirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea lui de un cot şi jumătate. Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.”
Observaţi, vă rog, ce spune Dumnezeu acum:
„Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.” (Exodul 25:20)
Heruvimii aveau faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.
„Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintrecei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.” (Exodul 25:21-22)
Chivotul era un cufăr acoperit pe dinafară şi pe dinăuntru cu aur. Era făcut din lemn de salcâm, care era mai rezistent în timp şi foarte asemănător coniferelor. Era un simbol perfect al Domnului Isus Hristos în divinitatea şi umanitatea Sa. Isus Hristos a fost Dumnezeu-om. Divinitatea Sa era reprezentată aici prin aur şi umanitatea Sa prin lemn.
Chivotul nu este doar un cufăr de lemn, pentru că era şi de aur. Însă nu putea fi numit nici cufăr de aur, pentru că era şi de lemn. Trebuia să fie şi de aur şi de lemn, pentru a menţine simbolismul care-l indică pe Hristos ca Dumnezeul-om. Nu poate fi un amestec între cele două. Omiterea acestei dualităţi ar însemna să nutrim idei monstruoase despre Persoana Sa. Nu există o altă doctrină în Scriptură atât de umplută de mister infinit şi atât de lipsită de explicaţii pe cât este uniunea ipostatică a celor două naturi ale lui Hristos, a Dumnezeului-om. Şi totuşi nu există un simbol mai simplu decât chivotul, care să descrie uniunea lui Dumnezeu cu omul într-un singur trup. O simplă cutie făcută din lemn şi aur lămurește lucruri de neînţeles. Cu adevărat Dumnezeu alege lucrurile simple pentru a le face de rușine pe cele înţelepte! Acea cutie simplă spune pe înțelesul nostru întreaga poveste despre misterul impenetrabil al persoanei binecuvântate a Domnului Isus Hristos!
Chivotul era acoperit cu aur şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Coloseni 2:9 ne asigură că „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” Isus Hristos nu a fost doar un făcător de minuni, sau unul care conştientiza mai puternic prezența lui Dumnezeu. El a fost Dumnezeu! Vorbea ca Dumnezeu! S-a pus pe Sine la acelaşi nivel cu Dumnezeu. În Ioan 14:1, 9, Mântuitorul nostru spune: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine… De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” Da, El era într-adevăr Dumnezeu!
Cu toate acestea, însă, El a fost și om, în toată puterea cuvântului. A obosit și s-a odihnit lângă fântâna din Samaria în arşiţa zilei. A dormit, a mâncat, a băut, a râs, a plâns şi mai presus de toate, a suferit mult, şi a murit. Toate acestea sunt caracteristici omeneşti. Aurul şi lemnul erau amândouă de trebuinţă în construirea chivotului, însă cele două materiale nu puteau fi amestecate, nu se contopeau pierzându-și astfel identitatea. Hristos era atât Dumnezeu, cât şi Om, dar cele două naturi nu au fost niciodată amestecate, dispersate una-ntr-alta. El a acționat întotdeauna ca Dumnezeu şi Om. Ceea ce a făcut a fost atât perfect din punct de vedere omenesc, cât și desăvârşit ca Dumnezeu.
Chivotul nu era o cutie goală, ci conţinea (cf. Evrei 9:4): „...un vasde aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.” Și conţinutul acesta avea puternice semnificații: toiagul lui Aaron care înflorise simbolizează învierea Domnului. Mana Îl reprezintă pe Hristos ca Pâine a Vieţii. Tablele Legii vorbesc despre viaţa Lui trăită pe pământ, în care a împlinit Legea în toate punctele sale, precum și profeţiile cu privire la El.
Capacul ispăşirii era deasupra chivotului, slujind drept capac al acestui cufăr (chivotul, supranumit și arca legământului)... În sine, era o piesă de mobilier separată. Era făcut din aur pur, şi doi heruvimi stăteau câte unul la fiecare capăt, față-n față cu aripile întinse, acoperindu-l şi privind în jos spre locul unde era stropit sângele. Acela era locul unde marele preot stropea sângele jertfei, și practic sângele îl făcea ca să fie un „capac al ispăşirii”. Sângele simboliza de asemenea lucrarea lui Isus Hristos, care, în mod literal, Şi-a prezentat sângele în cer după moartea Sa pe cruce.
Un critic a lăudat cartea mea Cortul Întâlnirii, Portretul lui Hristos – povestește JVMcGee – dar i-a și avertizat pe oameni că iau totul în mod literal şi trebuie să aibă grijă, pentru că eu susţineam că Hristos Şi-a oferit sângele în cer. Omul susținea că mesajul meu este prea dur, prea crud. Eu nu cred că e prea dur, pentru că sângele lui Hristos nu este ceva dur, ci este foarte preţios. Petru îl numeşte sângele „scump” al Mântuitorului său, în 1 Petru 1:18-19: „căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” Sângele lui Hristos este mai preţios decât aurul sau argintul. Cel mai de preţ lucru care se află în ceruri este sângele pe care Hristos l-a vărsat pe pământ pentru om. El Şi-a prezentat sângele în cer, de cum a păşit acolo, şi acest lucru face ca tronul lui Dumnezeu să fie un tron al îndurării pentru noi astăzi. Nouă ni se cere să venim la Dumnezeu astăzi pe baza faptului că Isus Hristos, Marele nostru Preot, Şi-a dat sângele pentru păcatele noastre. Evrei 4:14-16 ne reaminteşte că: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”
Dacă ne putem apropia de Dumnezeu, este datorită Marelui nostru Preot din cer, care este Hristosul Viu ce stă la dreapta lui Dumnezeu. Prin El găsim trecere, îndurare şi ajutor. Mulţi credincioşi încearcă să lupte în această bătălie pe cont propriu, încercând să se confrunte cu problemele vieţii de unii singuri. Noi însă nu putem face asta, pentru că nu suntem destul de puternici. Avem nevoie de ajutor, însă adesea nu ne folosim de ajutorul pe care Hristos ni-l oferă. Pavel s-a rugat pentru efeseni, ca puterea măreaţă care era în Hristos, și care L-a înviat din morți, să lucreze şi în ei (Efes. 1:19-20). Vedem astăzi prea puţin din acea putere lucrând în credincioşi, însă noi trebuie să ne agățăm strâns de ea prin credinţă, pentru că El este Marele nostru Preot care se află la dreapta lui Dumnezeu.
Și apropo de rânduiala Legii: marele preot care slujea la cort intra în Locul Sfânt, stropea sângele pe capacul ispăşirii şi ieşea în grabă. Hristos, Marele nostru Preot, când Şi-a adus darul, S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu şi... acolo Se află și astăzi! El a murit aici jos pentru a ne mântui... dar acum stă acolo sus, în cer, la dreapta lui Dumnezeu, continuând lucrarea de mijlocire pentru a ne ţine mântuiţi.
De aceea, noi trebuie să fim mereu în legătură cu El. Tu ai stat astăzi de vorbă cu El? Nu-i târziu nici acum... dar obișnuiește-te să faci asta cu prioritate, și cu bucurie!
Facă Domnul să ne putem întâlni și data viitoare, pentru a continua și încheia cap. 25 din Exodul!