Itinerar Biblic

Introducere în Biblie 1 | Itinerar Biblic | Episodul 1

INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 1 – Este Biblia importantă? De ce?
Stimați ascultători, bun găsit! Iată-ne la un nou început… al câtelea oare?! Știu că nu toți iubesc schimbarea sau începuturile, de aceea vreau să adaug că acesta nu e orice început, ci suntem la startul unei aventuri extraordinare, care sunt convins că va avea un impact deosebit asupra celor mai mulți dintre dvs.
Oricum, dacă suntem unde suntem (sau ce suntem), este și ca urmare a unei serii de începuturi, și apo de pași, care s-au unit într-un parcurs... Există în toate un prim pas: ca prunci învățând mersul; ca școlari descifrând alfabetul sau calculele; în relații învățând să-i cunoaștem pe ceilalți; în profesie – pentru a deveni pricepuți în ce ne place; în viața de familie practicând iubirea și sujirea; în biserică – pentru a estompa tainele sufletului și ale divinității... Acești pași sunt uneori solemni, marcați și marcanți, așteori sunt simpli, umili, discreți... oricum, sunt întotdeauna necesari, și fără ei nu se poate. Vă amintiți cred cuvintele rostite de astronautul american Neil Armstrong, omul care a pus primul piciorul pe Lună, în 1969: Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire! Orice prim pas poate reprezenta un salt în traseul devenirii și formării noastre, individuale dar și comunitare. Ajungem astfel să ne dăm seama că fără primul pas nu putem descoperi sau acumula lucruri noi, dintre care cele mai multe vor îmbogăţi orizonturile vieţii noastre...
De astăzi încolo, dragi ascultători, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie pentru mulți cu totul deosebită... O călătorie pentru descoperirea de sine, pentru răspunsuri la întrebări fundamentale, de tipul: cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? O călătorie în ceea ce pe mulți îi sperie, pe alții îi contrariază, pe mulți îi lasă indiferenți, pentru alții este o pată albă... dar pentru care avem busola, harta și manualul care asigură un final fericit: obținerea răspunsurilor, atingerea țintei. Este vorba de Biblie. O călătorie fascinantă prin Biblie vă propunem de-acum încolo, cu etape zilnice, cu staționări, cu un ritm prestabilit dar și cu destul neprevăzut.
Această carte este mai mult decât o capodoperă, mai mult decât un rezultat fantastic și durabil al geniului uman – este un univers în sine, a cărui explorare continuă de aproape două milenii şi care ne va solicita și nouă atenție, interes, perseverență, dar ne va și răsplăti cu descoperiri încântătoare – care au de-a face cu trecutul, cu prezentul și mai cu seamă cu viitorul, pe care ni-l asigură. Da, vom descoperi personaje, locuri, evenimente, care sunt din abundență pe paginile ei, dar mai mult decât orice, vom descoperi planul pe care îl are Dumnezeu, creatorul a toate și a toți, în ceea ce ne priveşte. Sperăm ca nu doar finalul acestui lung periplu, ci fiecare episod în sine să vă lămurească asupra acestui deziderat esențial.
Programul de față este adaptarea românească a celui numit în original Thru the Bible (Prin Biblie), care are la bază seriile de mesaje radiofonice susținute de dr. John Vernon McGee, pastor, învățător și autor american din secolul XX, plecat de pe pământ să fie acasă cu Domnul în 1988. Programul Itinerar biblic urmăreşte așadar, dragi ascultători, familiarizarea cu (de foarte mulți considerată) cea mai importantă carte a acestei lumi, Biblia, și cu cea mai de seamă Personalitate – autorul ei, Dumnezeu. Și există o mulțime de argumente, fapte și opinii care confirmă și întăresc considerația de care se bucură. Și de aici v-aș propune să începem, de la a vă spune câteva lucruri generale dar importante despre această unică lucrare divino-umană.
Sfânta Scriptură a întărit și format din punct de vedere spiritual milioane de oameni pe tot pământul, din antichitate până în prezent. Dar Biblia este probabil cea mai calomniată și atacată carte din toate timpurile. A fost vânată și a avut de înfruntat adversități și opoziție, cum nu s-a mai întâmplat cu altă carte. Mi se pare de aceea evident că o carte cu un asemenea impact asupra omenirii merită o atenție pe măsură din partea noastră.
Se spune că aflat pe patul de moarte, sir Walter Scott l-a rugat pe Lockhart să-i citească ceva... (pentru cei ce nu știu: John Gibson Lockhart, 1794-1854, a fost un scriitor și editor scoțian, biograful lui Walter Scott) Uitându-se încurcat prin biblioteca lui Walter Scott, care cuprindea și toate cărțile pe care acesta le scrisese în timpul vieții sale, Lockhart a întrebat încurcat: „Din ce carte să vă citesc?”, la care Walter Scott a răspuns: „Ce întrebare e asta? Există o singură Carte – Biblia, din ea să-mi citești, te rog!” Într-adevăr există o singură carte importantă pentru un om aflat în pragul morții, dar aceeași Carte este de o deosebită importanță pentru orice persoană aflată în viață. Din păcate, foarte mulți oameni nu manifestă niciun interes – sau arată doar minim interes – față de Biblie, până nu se confruntă cu probleme foarte dificile sau până nu ajung în preajma sfârșitului. Deși este mai mult decât de dorit să ai la dispoziție o carte care să-ți dea încredere și alinare în astfel de perioade, repet: Biblia este de asemenea (sau mai degrabă: în primul rând) o carte după care să-ți trăiești viața, chiar și când ești în floarea vârstei. Cu ajutorul ei – citind-o și aplicând-o – poți înfrunta cu succes viața de zi cu zi, și poți găsi Calea prin care poți păși din viața aceasta în eternitate. Biblia este singura Carte de mare ajutor pentru a trece prin situațiile dificile întâmpinate și pentru a suporta mai ușor loviturile de care avem parte în această viață. Ea este cu totul diferită de orice altă carte din lume.
Nu e de mirare deci să aflăm că o carte de o asemenea magnitudine precum Biblia a avut impact – cum spuneam – în viețile multora, inclusiv o sumedenie de așa-zise personalități, lideri, gânditori, artiști... oameni deosebiți, care la rândul lor au influențat lumea. În cele ce urmează aș dori să vă împărtășesc câteva opinii și afirmații ale unor asemenea celebrități.
Un prinț african a vizitat Anglia și a fost prezentat Majestății Sale Regina Victoria, pe care a întrebat-o: „Ce a făcut din Anglia o țară atât de puternică?” Regina a luat un exemplar de Biblie cu o copertă foarte frumoasă și i-a dăruit-o, spunându-i: ”Iată secretul măreției Angliei!” Mă întreb dacă nu cumva declinul și problemele Angliei de azi sunt rezultatul îndepărtării națiunii și conducătorilor ei de Cuvântul lui Dumnezeu?!
William Gladstone, fostul prim-ministru britanic din sec. al XIX-lea și una dintre cele mai luminate minți politice, a spus: „Vorbim despre toate și despre orice, dar există un singur subiect important de discuție, și anume Evanghelia. Nu numai că poate, dar ea și rezolvă toate lucrurile. Mă bucur să pot afirma că aproape toți oamenii din conducerea Marii Britanii sunt creștini. Sunt prezent pe scena publică de cincizeci și opt de ani. De patruzeci și șapte de ani sunt în guvernul britanic, și în tot acest timp am lucrat cu cele mai strălucite minți ale acestui secol. Dintre ei, doar cinci nu sunt creștini!” – afirma Gladstone, referindu-se din păcate la o stare de lucruri de la finalul secolului al XIX-lea! Părerea mea este că o parte din problemele pe care le avem se datorează faptului că sunt prea puțini creștini în posturile de conducere, prea puțini care cunosc și respectă Cuvântul lui Dumnezeu, și cu-atât mai puțini cei care să-l și proclame.
Michael Faraday, marele om de știință de la începutul secolului al XIX-lea, se minuna retoric: „Cum de se rătăcesc oamenii, când au la dispoziție această carte binecuvântată a lui Dumnezeu, care să-i îndrume?” Sir Isaac Newton, un alt geniu al vremii sale, care a trăit cu mai bine de un secol înainte de Faraday, a afirmat la rândul său: „Dacă Biblia este adevărată, va veni vremea când omul se va deplasa cu 80 km/h.” Voltaire, marele gânditor și sceptic francez, a comentat astfel afirmația lui Newton: „Săracul Newton, probabil că era deja senil când a făcut această profeție. Asta arată ce efecte poate avea studierea Bibliei asupra unei minți, de altfel atât de riguroase!” Nu-i greu de concluzionat acum care dintre ei a avut dreptate!
Părinții fondatori dar și președinții americani, cel puțin cei de la-nceputuri, sunt dintre cei care au asigurat măreția națiunii americane, au asigurat dezvoltarea economică și prosperitatea ei, și au ferit-o de implicarea în războaie (interne sau străine), reușind să rezolve inclusiv fenomene interne grave (economice, culturale și sociale... bineînțeles nu pe toate!). Cineva ar putea obiecta: „Dar nu se pot compara problemele de atunci cu cele de astăzi!” Totuși, pentru vremea aceea erau complicate! Nu numai Anglia, ci și Statele Unite s-au îndepărtat de Dumnezeu și de Cuvântul Său, iar asta atrage după sine înmulțirea și accentuarea problemelor. Acum în aceste țări și guverne importante ale lumii sunt în poziții de conducere oameni care afirmă că sunt tot mai puține soluții pentru problemele lumii și vremii noastre. Dar ei nu caută soluțiile unde trebuie! Acesta este motivul pentru care eu prezint Cuvântul lui Dumnezeu în întregime – cred cu tărie că Sfânta Scriptură este singura soluție, și sunt de părere că ar fi bine (de fapt: e neapărat necesar) să ne întoarcem la abordarea de pe temeiul și din perspectiva Bibliei a tuturor lucrurilor și problemelor!
Este interesant de observat ce-au declarat despre Biblie primii președinți ai Statelor Unite. John Adams, al doilea președinte american, a spus: „Am studiat toată Scriptura, pe cât am avut posibilitatea, și am ajuns la concluzia că Biblia este cea mai bună carte din lume. Ea conține mai multe informații despre filosofia de viață decât toate bibliotecile pe care le-am văzut până acum. Iar în ce privește pasajele pe care nu le înțeleg, și pe care nu le pot încă adopta și îngloba în filosofia mea de viață, îmi propun să nu încetez să le studiez.”
Al treilea președinte american, Thomas Jefferson (cu toate că a cedat tentației inacceptabile de a-și alcătui o variantă proprie, prescurtată a Evangheliei, așa numita Biblie Jefferson), a lăsat după sine și următoarea afirmație: „Eu am fost întotdeauna de părere că studiul serios al Cărții Sfinte va forma cetățeni, soți și tați mai buni.” Acesta este un aspect la care trebuie să medităm cu-atât mai mult acum, când rata divorțurilor și-a familiilor dezorganizate este atât de mare.
John Quincy Adams, al șaselea președinte american, a spus: „Vă vorbesc ca un cetățean al lumii către toți oamenii din lume: Cercetați Scripturile! Biblia este mai presus de orice altă carte și trebuie citită la toate vârstele, de către orice om, indiferent de poziția socială. Și cred că nu e genul de carte pe care s-o răsfoiești, sau s-o citești din când în când, ci trebuie citită cu atenție, câte puțin în fiecare zi.”
Daniel Webster a făcut următoarea afirmație: „Dacă este ceva de apreciat în viața sau în gândurile mele, meritele sunt ale părinților mei deosebiți. Ei sunt cei ce mi-au insuflat încă de mic dragostea pentru Scriptură.” Dar voi, dragi părinți creștini, cum vă creșteți copiii? Îi creșteți ca pe Daniel Webster, sau faceți din ei niște mici rebeli? Tot Webster a mai zis: „Am citit Biblia de mai multe ori, iar în prezent obișnuiesc să o citesc o dată pe an. Este cea mai importantă carte pentru preoți și avocați. Îi compătimesc pe cei ce nu găsesc în ea marea bogăție de gânduri și rânduieli de mare importanță pentru conduită, pe care Biblia le conține!”
Iată ce scria despre Biblie, în prima parte a secolului al XX-lea, scriitorul pedagogul și clericul american Henry van Dyke:
Apărută în Răsărit și înveșmântată în forme și imagini orientale, Biblia străbate toată lumea, niciun colț al ei nefiindu-i străin, și ajunge mereu în alte teritorii, pentru a-i găsi pe cei ce au nevoie de ea. Se deprinde să vorbească inimii omului în sute de limbi. Ajunge la palat pentru a-i aminti împăratului că este doar un slujitor al Celui Preaînalt; intră și în colibă, pentru a-i spune țăranului că și el este un copil al lui Dumnezeu. Copiii ascultă cu uimire și încântare povestirile din această carte, iar înțelepții cugetă la sensul acestor îndemnuri pentru viață. Biblia le vorbește despre pace celor aflați în război, transmite alinare la vreme de dezastru, aprinde lumina în ceasul întunericului. Mulțimilor de oameni le transmite profeții, iar celui singur îi șoptește încurajare. Cei răi și cei trufași tremură la auzul amenințărilor sale, dar pentru cel simplu, pentru cel îndurerat sau pentru cel ce se căiește, glasul Îi este ca vocea unei mame. Sălbăticia și pustiul au fost înveselite de El, iar focul din șemineu a luminat adesea paginile uzate ale acestei cărți. A fost țesută în cele mai dragi vise ale noastre, astfel că dragostea, prietenia, mila, devotamentul și speranța se îmbracă în veșmintele alese ale cuvintelor sale de neprețuit, care răspândesc miresme de tămâie și mir. (Am încheiat citatul din Henry van Dyke)
Dac-ar fi să întrebăm simplu: În ce constă unicitatea Bibliei?, va trebui să luăm în considerare, pt un răspuns cât mai aproape de realitate, mai multe aspecte care fac din Biblie o carte cu totul neobișnuită. Primul dintre ele: are o dublă paternitate literară. Cu alte cuvinte, are niște autori umani, dar de fapt Dumnezeu este autorul ei. Biblia a fost scrisă de aproximativ patruzeci de autori, în cursul a circa un mileniu și jumătate. Mulți dintre aceștia n-au știut și n-au auzit de ceilalți dintre ei, și sigur nu a existat niciun fel de înțelegere între vreunii din oamenii folosiți de Dumnezeu pentru întocmirea Bibliei. Doi sau trei dintre ei s-ar fi putut întâlni, să zicem, dar ar fi fost imposibil ca ceilalți să se cunoască între ei. Cu toate acestea, scrierile lor compun cartea cea mai compactă și cu cea mai remarcabilă continuitate dintre toate cărțile care s-au scris vreodată. De asemenea, Sfânta Scriptură este lipsită de erori. Fiecare autor și-a exprimat sentimentele trăite în timpul generației sale, și fiecare avea propriile limite și greșeli. Moise a făcut și el destule greșeli în viața lui, dar când a scris Pentateuhul nu s-a strecurat acolo nicio greșeală! Să reținem deci că Biblia este o carte care poartă amprenta umană, dar este de inspirație divină.
În plus, este scrisă de o varietate de autori, ei înșiși oameni foarte diferiți: atât prinți cât și păstori, intelectuali sau pescari, oameni cu vază sau oameni de rând. De exemplu, doctorul Luca scrie într-un registru stilistic foarte apropiat de clasicismul grecesc din acea perioadă, când dialectul greacesc koine se bucura de popularitate. Limba greacă folosită de doctorul Luca este nemaipomenită. Dar și Simon Petru pescarul a scris în greacă. El nu este neapărat un scriitor la fel de strălucit, dar Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, S-a folosit de amândoi. El i-a lăsat pe amândoi să-și exprime gândurile, sentimentele, trăirile, iar Duhul lui Dumnezeu a lucrat în așa fel încât a transmis prin ei exact ceea ce dorea El. Aceasta este minunea Sfintei Scripturi!
Biblia este cartea lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se folosesc de peste două mii cinci sute de ori expresii precum: „Așa vorbește Domnul”, „Dumnezeu a zis”, „Atunci Domnul a vorbit”, și altele asemenea... Dumnezeu ne-a comunicat foarte clar că El se exprimă prin această Carte, care are potențialul de a transmite viață. Poți chiar să devii un copil al lui Dumnezeu, copilul Său mult-iubit, „având nu o natură păcătoasă, ci una desăvârșită, prin Cuvântul lui Dumnezeu care locuiește în noi.” Acesta este mesajul lui Dumnezeu pentru oameni; dacă Dumnezeu ne-ar vorbi acum direct din ceruri, n-ar face decât să repete cele spuse, deoarece El a transmis tot ce avea de comunicat pentru fiecare generație de oameni, inclusiv pentru cea prezentă. Și puteți fi siguri că Dumnezeu nu a aflat nimic nou citind ziarul de dimineață! Când omul a ajuns pe lună, acesta nu a aflat nimic în plus față de ce știa deja Dumnezeu în momentul în care s-a încheiat redactarea Bibliei. El este același Dumnezeu care a creat universul în care locuim noi astăzi.
Iar acum permiteți-mi un citat mai amplu, din aprecierea despre Scriptură aparținând episcopului anglican Bertram Pollock:
Biblia este atât umană, cât și divină. Într-un sens, este ca Domnul meu care a călcat pe pământul acesta, a obosit și S-a așezat lângă o fântână. Deși era Dumnezeu, era și om în același timp. El a coborât pe pământ și a vorbit cu oamenii, iar Biblia este o carte care comunică și care continuă să vorbească și omului de astăzi. Sfânta Scriptură le este adresată oamenilor așa cum sunt ei. Biblia este un culoar de legătură între două eternități, pe care umblă Hristosul lui Dumnezeu. Se aude ecoul pașilor Săi nevăzuți încă din Vechiul Testament, dar Îl întâlnim față în față în camera tronului prezentată în Noul Testament. Știu că doar prin Hristos, care a murit pe cruce pentru mine, am primit iertarea păcatelor și viața veșnică. Vechiul Testament poate fi sintetizat prin cuvântul Hristos. Noul Testament poate fi cuprins în cuvântul Isus; iar rezumatul Bibliei este acesta: Isus este Hristosul! (am încheiat citatul din episcopul Pollock)
Și dacă tot mai avem un minut, îngăduiți-mi alte câteva mostre de înțelepciune inspirate de subiectul nostru – Biblia... pe care de exemplu un autor neidentificat o aprecia ca fiind „(Biblia este) singura carte al cărei autor este întotdeauna prezent când o citești”.
„Oamenii nu resping Biblia pentru ca aceasta s-ar contrazice pe sine, ci pentru că îi contrazice pe ei.” Autor necunoscut
“Raspunsurile problemelor cu care ne confruntam azi se afla între copertile unei singure carti, Biblia.” Ronald Reagan
“Biblia nu este cuvantul omului despre Dumnezeu, ci cuvantul lui Dumnezeu despre om.” John Barth
„Este imposibil sã înrobesti mental sau social un popor care citeste Biblia. Principiile Bibliei sunt fundamentul libertãtii umane.” Alfred Lord Tennyson
„Este imposibil să conduci lumea cu dreptate fara Dumnezeu si fara Biblie.” George Washington
„Biblia este o carte care rãspunde la întrebãrile unui copil si ia în râs întelepciunea unui întelept” Prof.Bettex
„O Biblie in mana valoreaza cat doua in geanta.” Autor necunoscut
”Bibliile prafuite conduc la vieti murdare.” Howard G. Hendricks
”Nu te ingrijora pentru ce nu intelegi din Biblie…Fii ingrijorat ca nu trăiesti ce intelegi.” Corrie Ten Boom
”Biblia te va tine departe de pacat, sau pacatul te va tine departe de Biblie.” Jim Smith
Mai sunt multe elementele esențiale pe care consider că e bine și necesar să le știți despre Cuvântul lui Dumnezeu. Deocamdată însă ne oprim aici, cu ajutorul lui Dumnezeu vom continua data viitoare, când vom aborda alte aspecte interesante și fundamentale referitoare la Biblie – între care argumentele care ne îndreptățesc să afirmăm că Biblia are origine divină, că provine de la Dumnezeu, că este Cuvântul rostit, dictat, inspirat de El!
Până atunci, meditați liniștiți la ce-ați aflat azi. Să ne reauzim sănătoși!
 

Introducere în Biblie 2 | Itinerar Biblic | Episodul 2

INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 2 – Cum poți ști că Biblia este de la Dumnezeu
Bine v-am regăsit, stimați ascultători! Noi intenționăm și-n cele ce urmează să dăm curs șansei (sau curiozității, de ce nu?) de a cunoaște și alte detalii despre Biblie… deci vă mulțumim că ați consimțit să ne reîntâlnim, apreciem că vă avem aproape, credem că dacă v-ați alăturat nouă este semn – bun! – că vreți să cunoașteți mai multe, deci: să avansați înspre parcurgerea și studierea acestei extraordinare biblioteci, această Carte a cărţilor care este Biblia – expresia scrisă a voiei și planului divinității, Cuvântul lui Dumnezeu.
În episodul precedent am trecut în revistă doar câteva dintre dovezile menite să argumenteze că Scriptura este o carte fundamentală, și că – da, chiar în forma în care a ajuns la noi – este o lucrare specială, cu un conţinut unic și care poate fi cardinală pentru fiecare dintre noi. De la impactul pe care această carte l-a avut asupra indivizilor (fie că au fost oameni simpli sau oameni de stat, fie că au fost extrem de educați sau abia cunoscători de carte, celebri sau obscuri; indiferent de rasă, gen, vârstă), continuând cu modul în care a influențat și modelat națiuni întregi, se poate ușor constata unicitatea și universalitatea acestei Cărți (care continuă să ne fascineze).
Vom continua în minutele următoare să privim panoramic Sfânta Scriptură, în încercarea de a vă convinge că este ceea ce afirmă că este – Cuvântul lui Dumnezeu – și prin maniera impresionantă în care a rezistat trecerii timpului şi împotrivirilor oamenilor, fără să-și piardă ceva din valabilitate, actualitate și credibilitate – ba dimpotrivă: probându-le constant și sporindu-le, prin tot felul de alte dovezi, inclusive științifice. Da, avem de-a face cu o carte extraordinară.
„Bine-bine, așa o fi, dar de unde știm că este divină, că provine de la Dumnezeu?” – poate întreba cineva… și pentru că este o întrebare justă, și adesea pusă, cred că merită să stăruim puțin asupra ei, pentru a identifica niște răspunsuri. Iată deci câteva argumente pe care se sprijină convingerea cu privire la unicitatea și divinitatea Bibliei: 1.O primă dovadă externă obiectivă este păstrarea, prezervarea ei... conservarea de o manieră uimitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, modul în care a înfruntat și traversat vicisitudinile istoriei și ostilitatea numeroșilor oponenți. Biblia însăși conține un pasaj – în cartea prorocului Ieremia – din care aflăm că în vechime (cu peste 2500 de ani în urmă) a existat un rege (culmea: al poporului lui Dumnezeu!) care, când a primit sulul conținând Cuvântul lui Dumnezeu, a luat un cuțit și l-a tăiat în bucăți. Dar Cartea a fost rescrisă, transmisă... astfel că avem și în ziua de astăzi acel Cuvânt.
În cursul istoriei au existat numeroase campanii și tentative – locale sau extinse – de anihilare prin orice mijloace (în special prin ardere) a Bibliei; din păcate nu putem vorbi doar la trecut despre asemenea tratamente pline de ură, pentru că și astăzi se manifestă multă împotrivire față de ea. Am zice poate că astăzi nu se mai ard Biblii, deoarece ne considerăm destul de civilizați pentru un asemenea comportament (deși el continuă să fie o practică, în special în zone unde creștinismul este minoritar). Maniera modernă cea mai des întâlnită în care se duce azi lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este mai rafinată, aparent mai puțin brutală: Biblia este pur și simplu interzisă, în școli și-n alte locuri publice (cu toate că se invocă mult libertatea religiei, a conștiinței și-a cuvântului, se face paradă de drepturile omului ș.a.m.d.). Dar în ciuda tuturor atacurilor împotriva sa, Biblia există și astăzi!
Mai mult decât atât: continuă să fie chiar una dintre cărțile cele mai bine vândute, în ediții diverse care pun continuu la îndemâna publicului noi variante și traduceri. Timp de mai mulți ani, Sfânta Scriptură a fost chiar pe primul loc în topul vânzărilor mondiale de carte. Cu regret spun însă că astăzi nu cred că mai e chiar așa. Acest aspect legat de societatea contemporană mi se pare unul important și demn de a fi menționat... pentru că reiese din el că Biblia nu mai ocupă locul important ce-l deținea cândva în viața oamenilor. Dar oricum a fost și oricum ar fi, este absolut impresionant că Biblia continuă să existe – în pofida prognozei și „urărilor” multora, în ciuda urii înverșunate și-a piedicilor de tot felul puse de foarte mulți de-a lungul vremii – și orice observator onest ar trebui să aprecieze modul impresionant în care Dumnezeu și-a apărat, păstrat și afirmat Cuvântul până în ziua de azi, în forma sa scrisă și tipărită.
2.Arheologia – este o altă modalitate prin care putem înțelege că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Săpăturile și excavările din siturile arheologice continuă să scoată sistematic la iveală destule obiecte, artefacte și vestigii – toate: indicii menite să probeze o sumedenie de acte, fapte, persoane, evenimente, afirmații din Cuvântul lui Dumnezeu, confirmând astfel fiecare că Biblia este ce afirmă că e, și că provine de unde se revendică – adică este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă de exemplu, vreme îndelungată în trecut tot felul de critici au contestat faptul că Moise a scris Pentateuhul, argumentând că scrierea nu se inventase încă pe vremea sa... în ultima perioadă, ați mai auzit în ultima vreme astfel de obiecții?! Asta și pentru că prin descoperirile lor arheologii au adus din ce în ce mai multe dovezi care susțin veridicitatea și valabilitatea Bibliei.
Un alt exemplu este Ierihonul, și zidurile distruse ale acestuia. Da, au existat controverse ori dispute între apărătorii unora sau altora dintre teorii sau interpretări, au existat puncte de vedere diferite privind istoricitatea unora dintre descoperiri, sau chiar cu referire la detalii (chiar dacă nu neapărat semnificative)... dar este acceptat de majoritatea că zidurile acestei cetăți chiar au căzut! Sigur, îi voi lăsa pe specialiști să dezbată detaliile referitoare la momentul și cauzele prăbușirii. Dar e de ajuns că și în cazul acesta, Cuvântul Domnului a fost confirmat!
Și mai există destule alte evidențe arheologice în favoarea Bibliei. Putem aminti în acest sens multe dintre manuscrisele descoperite. De exemplu, este interesant că atunci când au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă, respectiv sulurile lui Isaia, teologii liberali au tresărit, sperând să obțină vreun indiciu, să identifice vreun argument care să discrediteze Biblia. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, manuscrisele nu au contrazis Scriptura, dimpotrivă... așa că teologii liberali și-au pierdut interesul pentru acest subiect. Arheologia este un domeniu în care puteți să vă documentați mai mult dacă doriți, întrucât eu nu pot intra în prea multe detalii în acest studiu scurt.
Dacă m-ar ruga vreodată cineva să indic un singur aspect care să fie suficient pentru a demonstra că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, știți care ar fi acela? 3.Profețiile împlinite. Acesta ar fi al treilea argument pt unicitatea și proveniența și conservarea supranaturale – ale Bibliei... Profețiile împlinite. Nu putem trece cu vederea acest aspect, nu-l putem evita, nu-l putem ocoli sau minimaliza... Biblia abundă în prorocii împlinite, concretizate. Un sfert din Scriptură este profeție, în sensul că la momentul scrierii lor, respectivele texte anunțau evenimente care urmau să se întâmple în viitor. Multe dintre aceste profeții – mai multe decât cred unii! – s-au împlinit deja.
Întâlnim multe cazuri în care profețiile au fost împlinite cu precizie. Sunt destule situațiile când profețiile respective s-au împlinit chiar în timpul vieții profetului. De exemplu, Mica: i-a spus împăratului Ahab că dacă se va duce la luptă (după cum plănuise), va fi ucis și bătălia va fi pierdută. Profeții mincinoși ai lui Ahab, însă, l-au asigurat pe împăratul lui Israel că va ieși biruitor. Fiindcă nu i-a plăcut ce i-a spus Mica, împăratul a poruncit ca profetul să fie închis și să i se dea doar pâine și apă, precizând că se va ocupa de el când se va întoarce de la bătălie. Mica i-a răspuns atunci împăratului: „Dacă te vei întoarce, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine!” Și s-a demonstrat că Domnul vorbise prin Mica, pentru că Ahab într-adevăr nu s-a mai întors: a fost ucis în luptă și armata sa a fost înfrântă, deci Israel a pierdut. Degeaba își luase împăratul măsuri de precauție, deghizându-se ca să nu poată fi recunoscut, și să fie cât mai puțin expus pericolului. Biblia ne spune că un soldat al armatei inamice a tras cu arcul la întâmplare; lupta era probabil pe sfârșite, acest soldat mai avea doar o săgeată, pe care a tras-o fără să țintească pe cineva anume. Săgeata aceea însă îi era destinată lui Ahab – pentru că l-a găsit, lovindu-și ținta din plin. De ce s-a întâmplat așa? Pentru că Mica făcuse o profeție exactă, și vorbise de la Dumnezeu (1 Împărați 22), care a avut grijă ca profeția și profetul să cunoască o confirmare dramatică.
Într-o altă situație (2 Împărați 19:32), profetul Isaia a spus că în timpul invaziei asiriene nicio săgeată nu va trece peste zidul Ierusalimului, aspect foarte interesant. V-aduceți aminte: profeția lui Mica fusese adusă la îndeplinire de un soldat care a tras o săgeată „la întâmplare”. Ar fi fost așa de greu ca – dintr-o armată de două sute de mii de soldați, „o mare mulțime” – unul să tragă o săgeată „la întâmplare” care să treacă peste zidul cetății?! Dar nu s-a întâmplat așa ceva, pentru că dacă dușmanul ar fi tras o singură săgeată peste zidurile cetății, atunci toți ar fi tras concluzia că Isaia nu era prorocul Domnului. Dar el era profet! Și faptul că era un proroc adevărat al Singurului Dumnezeu adevărat, a fost demonstrat prin împlinirea acestei profeții locale.
Isaia a mai anunțat că o fecioară va naște, lucru care se va întâmpla literalmente peste vreo șapte secole. Și dacă vreți să știți, există peste trei sute de profeții referitoare la venirea lui Hristos, și toate s-au împlinit cu precizie în ce-L privește. În timp ce Mântuitorul era atârnat pe cruce, în pragul morții, mai era o profeție din Vechiul Testament care nu se împlinise: „Îmi dau să beau oțet” (Psalmul 69:21). În momentul în care Isus a spus: „Mi-e sete”, chiar executorul, soldatul roman, s-a grăbit să împlinească profeția (Ioan 19:28-30). Este un lucru uimitor!
Ar fi putut vreodată un om să prezică atât de detaliat? Cu-atât mai puțin să împlinească profeția așa de precis! Gândiți-vă prin comparație la prognozarea vremii: de multe ori ni se pare că meteorologii se descurcă foarte bine, când previziunile se adeveresc... dar sunt și ocazii sau chiar perioade – și nu doar la schimbarea anotimpurilor – când anticipările oricăruia dintre noi ar fi la fel de precise ca ale lui. Ei bine, în Israel, un profet trebuia să fie precis, iar ce se întâmpla – trebuia să fie conform cu ce anunțase; dacă prorocirea nu se împlinea exact cum fusese exprimată în profețirea lui, respectivul putea fi condamnat la moarte ca profet mincinos. Dumnezeu Și-a asigurat poporul că va putea deosebi prorocii autentici de cei mincinoși; un profet trebuia mai întâi să vorbească în legătură cu o situație locală (așa cum făcuse Isaia).
Odată ce profeția era împlinită, oamenii știau că se puteau încrede în ceea ce va fi spunând omul acesta în viitor – așa cum a fost cazul cu Isaia.
Așadar, citind profețiile și uitându-ne în Biblie și în istorie, vom putea afirma – dacă profețiile acelea s-au împlinit – că prorocul și prorocia erau de la Dumnezeu.
Există o sumedenie de profeții împlinite. Tir și Sidon se află exact acolo unde a spus Dumnezeu cu două mii cinci sute de ani în urmă. Egiptul ocupă exact teritoriul pe care l-a precizat Dumnezeu că-l va acoperi această națiune. Pe de altă parte, Israelul încă nu ocupă tot spațiul prevestit de Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt uimitoare, iar profețiile împlinite reprezintă o dovadă clară că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu... a cărui exactitate ne determină să fim cu atât mai atenți la profețiile neîmplinite încă, pentru că ele se vor împlini fără îndoială. Este Dumnezeul cel atotputernic și credincios în spatele celor mai multe profeții din Scriptură. Omul nu poate fi nici pe departe atât de exact, pentru că nu poate prezice atât de bine (nici măcar meteorologii nu o pot face!) și cu-atât mai puțin poate determina sau forța împlinirea cu exactitate a prorocirilor.
Printr-o simplă demonstrație pot să vă conving aproape matematic că de fapt omul nu poate profeți niciodată. Să presupunem că aș face acum o prorocie. De exemplu, să spunem că afirm că va ploua a doua zi. Aș avea o șansă din două să se întâmple asta, pentru că sunt doar două posibilități. Dar să presupunem că la această profeție mai adaug precizări: de exemplu, că va începe să plouă mâine dimineață la ora nouă. Acesta este deja un factor în plus de incertitudine. Aveam doar 50% șanse până acum, acum am probabil sub 25%. Fiecare element ce adaugă incertitudine scade la jumătate probabilitatea ca să am dreptate. Să spunem că anunț și faptul că ploaia se va opri mâine la ora două după-amiază. Șansa ca să am dreptate s-a redus la 12,5%. Vă dați seama care sunt șansele mele să fac o profeție valabilă (adică una care să se împlinească)? Și asta după două-trei condiții adăugate... Dar dacă adaug trei sute de elemente de incertitudine? Nu există nici cea mai mică șansă ca să am dreptate!
Este practic imposibil să nimeresc o profeție cu o astfel de precizie. Dar Cuvântul lui Dumnezeu tocmai asta a făcut! Pentru că este exact! Biblia a operat în zona imposibilului, iar pentru mine aceasta constituie o dovadă incontestabilă că este Cuvântul lui Dumnezeu! Biblia nu poate fi comparată cu nimic. Eu am dat aici foarte puține exemple de profeții împlinite, dar în Cuvântul lui Dumnezeu găsim profeție după profeție, și toate acestea au fost împlinite cu precizie. Pe deasupra, cred că acest lucru ne asigură – cum am mai spus – că profețiile legate de viitor se vor împlini!
Vă mai ofer încă două argumente în sprijinul adevărului că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Primul se referă la mărturia, pilda de trăire a credincioșilor... Deci
4.Viețile transformate. Am văzut cu ochii mei – și cred că mulți dintre noi – ce poate face Cuvântul lui Dumnezeu în viețile bărbaților și femeilor. Îmi aduc aminte de un bărbat din Oakland, California, care a ascultat și el programul acesta de studiu biblic. Probabil că avea tot atâtea probleme, nevoi și păcate, ca toți oamenii pe care-i cunosc. Bărbatul acesta începuse să asculte programul de la radio. Cunosc persoane care au auzit o singură dată Cuvântul și s-au convertit, știu că acest lucru este posibil. Dar acest bărbat asculta săptămână după săptămână, și devenea parcă tot mai împotrivitor și furios. Ulterior mi-a spus: „Dacă te-aș fi întâlnit când explicai epistola către Romani de exemplu, și mi-ai fi spus că sunt păcătos, probabil că ți-aș fi râs în nas!” Ba, eu sunt convins că m-ar fi și pocnit, era mult mai tânăr și mai solid decât mine. Mă bucur că nu ne-am întâlnit atunci! Ei bine, omul acesta s-a întors în cele din urmă la Hristos – și este o minune să vedeți cum a lucrat Dumnezeu în viața lui!
Putem găsi nenumărate alte exemple de mărturii de acest fel; tineri și bătrâni și-au găsit scopul și împlinirea în viață, familii au fost salvate, mulți au fost eliberați de tot felul de dependențe (de alcool sau de droguri) – viețile multora au fost și continuă să fie schimbate radical după întoarcerea la Hristos.
La momentul la care am absolvit seminarul – afirmă John Vernon McGee – eram specializat în apologetică, și încercam din răsputeri să apăr Biblia și Evanghelia. Cred că în fiecare mesaj abordam acest subiect. De asemenea, credeam că dacă pot să răspund la toate obiecțiile care se aduceau la adresa Cuvântului lui Dumnezeu, oamenii vor crede. Dar am devenit conștient de cel mai rău lucru pe care puteam să-l fac: să copleșesc un om din punct de vedere intelectual. Dacă se întâmpla acest lucru, îmi făceam un dușman și nu mai puteam în niciun fel să-l câștig pentru Domnul. Așa că am renunțat la apologetică... iar acum încerc să prezint Cuvântul lui Dumnezeu cât mai clar și simplu. Doar Biblia poate transforma un păcătos într-un sfânt! Și ce extrordinar lucrează Dumnezeu prin Cuvântul Său în viața oamenilor, care pot fi schimbați radical, și eliberați – dacă iau în considerare acest Cuvânt viu și lucrător!
Un alt motiv pentru care am încetat să mai activez în domeniul apologeticii este faptul că a existat o anumită evoluție în viața mea. Am ajuns acum la momentul în care nu doar știu că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar sunt absolut convins de asta, cred cu tărie acest lucru. Știu – pentru că Duhul Sfânt mi-a descoperit acest lucru. Acesta este și al 5-lea argument de azi:
5.Descoperirea Duhului Sfânt. Despre acest aspect le vorbea Pavel colosenilor, când s-a rugat ca ei să fie „umpluți de cunoașterea spirituală a voii și înțelepciunii Lui”. Și eu îmi doresc acest lucru, deoarece am observat că Duhul Sfânt lămurește și confirmă aceste adevăruri în inima omului, și nu mai ai nevoie de arheologie sau de alte dovezi pentru demonstra că Biblia este Cuvântul Domnului.
Un pastor tânăr mi-a zis cu ceva timp în urmă: „Dr. McGee, nu este extraordinar că s-a descoperit cutare lucru?” Și mi-a dat detalii despre o recentă descoperire. I-am răspuns: ”Nu găsesc nimic atât de impresionant în asta!” A fost foarte dezamăgit, ba chiar iritat, că nu i-am împărtășit exaltarea. M-a întrebat: „Ce vreți să spuneți?! Cum e posibil ca un asemenea lucru să nu entuziasmeze?!” I-am răspuns: „Știam deja că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cu mult înainte ca arheologii să vină cu dovezile acestea!” M-a întrebat cum de știam... I-am răspuns: „Duhul Sfânt mi-a descoperit acest lucru!”
Eu am încredere că Duhul Sfânt va face să fie viu Cuvântul lui Dumnezeu și pentru voi, că Îl veți aplica și voi în viața voastră, și că vă va da și convingerea să spuneți: „Știu că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu!”
Dacă trăim departe de adevărul și lumina Cuvântului lui Dumnezeu – nu trăim viața pentru care am fost creați. Și experimentăm mai mult mizerie, eșec și suferință... Atinși însă de acest Cuvânt (dovedit cu putere că vine de la Dumnezeul Creator), transformați, inspirați, eliberați și împuterniciți de sus, vom începe să trăim... iar viața nouă începută aici va continua în veșnicie...
Este promisiunea Scripturii – despre ale cărei veridicitate, unicitate și inspirație divină am prezentat și astăzi câteva dovezi: 1.faptul că Biblia a ajuns prin timp până la noi – prezervarea ei... 2.descoperirile arheologice... 3.profețiile împlinite... 4.viețile multor milioane de persoane, transformate prin credință... 5.lucrarea Duhului Sfânt (Dumnezeul în credincios), care descoperă, amintește, călăuzește, împuternicește... Dacă ținem seama doar de acestea – deși mai sunt și altele! – va fi mai mult decât de-ajuns pentru a te bucura de viața adevărată și veșnică. Nu refuza Cuvântul!
Ajunși la capătul sesiunii de azi, ne oprim... dar abia așteptăm să ne reîntâlnim data viitoare, pentru că mai sunt multe de aflat despre (și apoi: din) Cuvântul lui Dumnezeu – lucruri necesare care să ne convingă să privim și să primim Biblia ca pe comoara care chiar este! Dați-i ocazia să vă schimbe viața! Să ne reauzim sănătoși!

Introducere în Biblie 3 | Itinerar Biblic | Episodul 3

INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 3 – Ce sunt revelația, inspirația, iluminarea, interpretarea?
Dragi ascultători, bine v-am găsit. Mulțumim lui Dumnezeu că ne îngăduie să ne reîntâlnim ca să mai aflăm câte ceva despre El și planul Său în ce ne privește. Unul din instrumentele harului Său este Cuvântul Lui, insuflat de El și ajuns până la noi prin intermediul autorilor umani, grație lucrării divine de prezervare, de păstrare, de conservare prin vremuri și civilizații a acestei colecții de documente prețioase și relevante – Sfânta Scriptură… pe care o avem și în aceste momente în prim-planul atenției noastre. Cuvântul lui Dumnezeu este unul special, nu numai pentru mintea sau pentru cultura și educația noastră, dar mai ales pentru inima noastră, pentru suflet... În fond, la ce ne-ar folosi să le-avem și să le știm pe toate, dacă nu ne-am salva sufletul?! Or, tocmai pentru că sunteți interesați de viața veșnică, acordați credit acestui program, care vă pune în contact direct cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
Vă reamintesc, la începutul călătoriei noastre am trecut în revistă câteva argumente care susţin valoarea deosebită, unicitatea, veridicitatea și valabilitatea Bibliei – Cartea cărților, Cuvântul lui Dumnezeu. Vom încerca să mai lămurim câte ceva azi, și vom trece în revistă pentru aceasta câţiva termeni care argumentează și atestă modul în care a ajuns acest Cuvânt la noi şi modul în care noi reuşim să ne raportăm la ceea ce comunică el.
E posibil ca unele din cuvintele pe care le voi folosi să nu vă sune foarte familiar… Nu vă speriați de ele, încercați să rețineți ceea ce desemnează ele – pentru că au greutate în economia asocierii noastre cu Dumnezeu prin intermediul Cuvântului Său. Așadar, vom încerca să înțelegem ce reprezintă revelația... precum și inspirația – ca factori ce confirmă proveniența Bibliei... Apoi, ce înseamnă și de ce este importantă iluminarea... dar și interpretarea Scripturii.
Dac-ar fi să încercăm o definire a lor, rapidă și succintă, am spune că revelația desemnează descoperirea – prin modalități diverse, a – persoanei, voinței și lucrărilor divinității.
Inspirația (ca garanție a revelației) este insuflarea adevărurilor de credință, calea prin care Dumnezeu comunică și proclamă planurile și deciziile Sale.
Iluminarea se referă la înțelegerea – cu ajutorul Duhului Sfânt – a stării proprii și a beneficiilor incomensurabile ale lucrării la care Dumnezeu vrea să te ia părtaș.
Interpretarea se referă la înțelegerea corectă și la semnificațiile pe care le atribuim noi Cuvântului lui Dumnezeu...
Chiar dacă le-am definit pe scurt, mă gândesc că e util să le și detaliem puțin, sper să nu vă plictisească, și mă rog să le înțelegeți, pentru că asta va contribui la deschiderea și maturizarea spirituală a fiecăruia.
Revelația înseamnă că Dumnezeu Se face cunoscut, Se comunică, Se expune – înseamnă că Dumnezeu a vorbit. Expresii de genul „Așa vorbește Domnul” apar de peste două mii cinci sute de ori în Scriptură. Dumnezeu n-a dorit vreodată ca noi să înțelegem greșit sau să apară ambiguități, când El vorbește... pentru că El comunică în fel și chip.
Când se întâlnesc două persoane cu un coeficient de inteligență rezonabil, cu pasiuni și gânduri asemănătoare, și care sunt atrași mai mult sau mai puțin unul de celălalt, se va ajunge mai devreme sau mai târziu la o formă de interacțiune, de comunicare. Persoanele cu înclinații similare se bucură când se întâlnesc și comunică. Prin această caracteristică și aplecare înnăscută a omului se explică apariția oficiilor poștale și a telefoanelor, precum și celelalte mijloace de comunicare mai vechi sau mai noi. Prietenii, apropiații comunică între ei. Odinioară, membrii familiei sau prietenii aflați la distanță unii de alții își scriau... cu vreme în urmă ne mulțumeam că ne putem auzi la distanță unii pe alții, prin intermediul telefonului... Astăzi, un soț aflat în deplasare îi transmite soției mesaje text sau vocale, și se pot vedea reciproc de la distanțe oricât de mari; un tânăr aflat la studii departe, își ține la fel părinții la curent cu starea sau nevoile sale... tinerii se afișează și se apelează non-stop pe rețelele de socializare... locul scrisorilor parfumate de pe vremuri, prețioase dar greoaie și rare, a fost luat de nenumăratele mesaje, declarații, comunicate, afirmații, expresii etc. trimise și cunoscuților și necunoscuților. Toate acestea sunt forme de comunicare care fac apel la limbajul minții și-al inimii. Îmi amintesc ce emoționat am fost pe vremuri citind despre Helen Keller, care – pentru că-i lipseau văzul și auzul – era izolată de lume și se afla în cvasi-imposibilitatea de a comunica. Și cât s-a bucurat când i s-a pus totuși la dispoziție o modalitate de-a o face, și ea chiar a comunicat – și probabil chiar mai bine decât mulți oameni care puteau să vadă ori să audă.
Pe baza celor spuse până acum, aș dori să vă adresez o întrebare, care cred că e justă, și implică un minimum de logică: nu vi se pare rezonabil ca Dumnezeu, Creatorul perfect, atotputernic și omniscient, să fi vrut să comunice și El cu omul – creatura perfectă, produsul mâinilor și înțelepciunii Sale (făcut asemenea Lui, și deci înzestrat cu un nivel de inteligență)? Sub inspirația Duhului Sfânt, autorul epistolei către Evrei afirmă de la bun-începutul scrierii sale că Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament prin profeți, iar în Noul Testament prin Hristos. Scrie în Evrei 1:1-2: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile.”
Atât revelația prin profeți, cât și cea prin Hristos se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, și pe această cale a ajuns și la mine mesajul pe care vi-l transmit. Biblia are șaizeci și șase de secțiuni, numite cărți, iar Dumnezeu ne-a vorbit prin fiecare dintre acestea. Iată cum descria un autor (necunoscut!) această Carte a cărților:
...conține mintea lui Dumnezeu; perspectiva Sa asupra stării în care a ajuns omul, dar și remediul – calea salvării; precum și asigurarea judecății și a destinației veșnice a fiecărei ființe umane: pedeapsa păcătoșilor și bucuria credincioșilor. Învățăturile divine cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu sunt sfinte, principiile sale oferă o legătură profundă, istoriile sale sunt adevărate, iar deciziile sale sunt de neclintit. Citiți-o pentru a căpăta înțelepciune, credeți-o pentru a fi în siguranță, practicați-o pentru a deveni sfinți!
Ea conține lumină pentru a vă îndruma, hrană pentru a vă susține și adăpost pentru a vă încuraja. Este harta călătorului, toiagul pelerinului, busola pilotului, sabia soldatului și caracterul creștinului. Aici paradisul este restaurat, raiul este deschis, și porțile iadului date pe față. Hristos este elementul central, scopul – este binele nostru, iar finalul va fi gloria lui Dumnezeu. Ar trebuie să ne umple memoria, să ne conducă inimile și să ne îndrume pașii. Citiți Cuvântul lui Dumnezeu, pe îndelete, regulat și cu rugăciune. Vă este oferit în această viață, va fi descoperit în ziua judecății și îl vom păstra în memorie pentru totdeauna. Implică responsabilitate supremă, va răsplăti strădania cea mai mare și îi va pedepsi pe cei care îi iau în derâdere conținutul sacru.
Nu mai insist asupra acestui prim aspect legat de caracterul intrinsec al Bibliei; rețineți așadar că este revelația specială de Sine a lui Dumnezeu.
Inspirația este a doua caracteristică importantă a Bibliei. Personal cred că Scriptura este pe deplin și divin inspirată (adică este o autoritate!), și este Cuvântul rostit de Dumnezeu valabil și pentru noi astăzi. Inspirația ne asigură în ce privește revelația lui Dumnezeu. Între alții, apostolii Pavel și Petru au făcut în scrierile lor afirmații foarte categorice despre Biblie. Primul a scris – în ultima epistolă pe care a scris-o, a doua către Timotei: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17) Observați precizarea că toată Scriptura a fost insuflată. Iar cuvântul „insuflat” ne spune că „Dumnezeu a suflat”, a inspirat, a dictat... Dumnezeu a vorbit prin autorii umani, precum Pavel, și a transmis exact ceea ce a dorit. El nu mai are nimic de adăugat. Petru la rândul său (în a doua epistolă, ultimul verset din capitolul 1) s-a exprimat în felul următor: „Nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.”
Este foarte important să observăm că acești oameni au fost folosiți de Dumnezeu, și au vorbit sub influența Duhului Sfânt. Despre importanța cuvintelor în comunicare, savantul și teologul britanic Brooke Westcott, episcop de Durham, declara: „Gândurile sunt întrețesute cu vorbe și cuvinte, în același fel în care sufletul este legat de trup.” Iar Dr. Ralph L. Keiper, profesor de teologie, la seminarul baptist din Denver, Colorado adaugă: „Când vom putea face muzică fără note sau matematică fără simboluri, atunci vom avea poate și gânduri fără cuvinte.” Nu neapărat gândurile sunt inspirate, ci cuvintele.
Am auzit o întâmplare cu o fată care luase lecții de canto de la un profesor celebru. Acesta a fost invitat să participe la primul ei recital, iar la final fata a fost nerăbdătoare să-i afle părerea. Dar el n-a venit s-o felicite personal, așa că ea a întrebat pe unul din prietenii ei prezenți: „Ce a spus profesorul?” Acesta i-a răspuns: „A spus că ai cântat... ca un înger!” Fetei nu i-a venit să creadă că profesorul ei – pe care-l știa foarte exigent – folosise asemenea cuvinte, așa că a cerut lămuriri: „Chiar astea au fost cuvintele lui?” „Mmmm, nnnu a spus exact așa, dar desigur că asta a vrut să spună...” Fata a insistat: „Spune-mi te rog exact care au fost cuvintele lui!” „Bine”, a cedat prietenul, „mai exact a spus: Acesta a fost un zgomot nepământean!”
Evident că este o diferență între un zgomot nepământean și un cântec îngeresc – nu?! Deci, cuvintele folosite sunt foarte importante.
Credeți-mă, cuvintele Scripturii sunt inspirate; nu doar gândurile, ci și cuvintele, spuse sau scrise. Domnul Isus a spus de multe ori: „Este scris...” citând apoi din Cuvântul lui Dumnezeu, din Vechiul Testament. Autorii biblici au scris (aproape după dictare) ce le-a transmis Dumnezeu. În Exodul 20:1, Moise a scris: „Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis...” Dumnezeu vorbea, deci, iar Moise scria.
De-a lungul timpului au fost descoperite multe manuscrise foarte bune ale Scripturii. Sir George Kenyon, director și librar principal la British Museum, a făcut următoarea afirmație referitoare la manuscrisele din Marea Britanie: „Mulțumită acestor manuscrise, cititorul obișnuit al Bibliei poate fi sigur în ce privește acuratețea textului. Exceptând câteva mici și nesemnificative modificări de pronunție, care pot fi socotite normale în textele copiate de mână, putem fi siguri că Noul Testament a ajuns la noi nelterat.” Subscriu – putem fi siguri că manuscrisele pe care se bazează Bibliile noastre sunt foarte apropiate de cele originale, și sunt convins că în manuscrisele originale cuvintele sunt cele inspirate.
Irineu, unul dintre părinții Bisericii din secolul al doilea, a scris: „Scriptura este cu adevărat perfectă, întrucât este Cuvântul vorbit de Dumnezeu și de Duhul Sfânt.” Augustin a trăit în secolul al 5-lea și a făcut următoarea afirmație: „Să ne predăm și să îngenunchem în fața autorității Sfintelor Scripturi, care nu pot nici să greșească, nici să ne inducă în eroare.” La care Spurgeon a făcut următorul comentariu: „Nu pot să mă îndoiesc de doctrina inspirației depline a cuvintelor, întrucât văd mereu în viața de zi cu zi cum cuvintele – la plural, nu la singular – pe care Dumnezeu le-a folosit sunt o binecuvântare pentru sufletele oamenilor.” Dumnezeu vorbește inimilor și sufletelor noastre prin Cartea aceasta. Iar cuvintele Lui sunt universal și permanent valabile!
Așadar, am aflat că Biblia este revelația de Sine a lui Dumnezeu, inspirată (insuflată) de Dumnezeu... Câte ceva acum și despre iluminare – care se referă la faptul că, de vreme ce noi avem o Carte dumnezeiască și omenească, scrisă de oameni care își exprimau gândurile, dar în același timp consemnau inspirați de Duhul Cuvântul lui Dumnezeu, doar Duhul Sfânt ne poate explica ce ne spune ea. Deși putem afla singuri multe informații despre Biblie, avem nevoie de Duhul Sfânt să ne deschidă inimile și mințile pentru a putea înțelege adevărurile spirituale din text.
Apostolul Pavel le scria corintenilor: „Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră mai înainte de veci și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci dacă ar fi cunoscut-o n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar după cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Cor. 2:7-9).
Cele mai multe lucruri pe care le știm ajung la noi prin văz, prin auz sau prin rațiune. Dar Pavel ne spune că sunt unele lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit, lucruri pe care nu le putem înțelege, nu pot ajunge la mintea noastră. Atunci, cum putem ajunge să primim acele lucruri? „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu.” (1 Cor. 2:10) Versetul dinainte, 9, este rostit uneori la înmormântări. Preotul lasă să se înțeleagă că, dacă aici pe pământ, omul n-a știut foarte multe lucruri, după moarte el va înțelege lucrurile care i-au fost necunoscute în timpul vieții. Deși acest lucru este probabil adevărat, nu cred că la aceasta se referă versetul. Sunt lucruri în viața aceasta cu mult înainte de moarte pe care nu le putem înțelege prin mijloace naturale, și este nevoie ca Duhul Sfânt să fie Învățătorul nostru.
La un moment dat, Domnul nostru și-a întrebat apostolii: „Cine spun oamenii că sunt Eu?” La care aceștia răspund că unii credeau ceva, alții altceva... (Și astăzi poți obține răspunsuri la fel de diferite, aproape tot atâtea răspunsuri câte persoane întrebi! Da, există foarte multe opinii cu privire la Isus Hristos.) Mântuitorul i-a întrebat în consecință pe ucenicii Săi: „Dar voi cine ziceți că sunt? Simon Petru drept răspuns I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Isus a luat din nou cuvântul și i-a zis: „Ferice de tine Simone, fiul lui Iona, că nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri...” (Matei 16:15-17) Dumnezeu era Cel ce-i descoperise lui Simon Petru adevărul. La fel și astăzi, doar Dumnezeu ne poate descoperi adevărul Cuvântului Său, pentru a-l putea înțelege!
În ziua învierii, Isus mergea pe drumul spre Emaus; a ajuns din urmă doi bărbați și li S-a alăturat. A intrat în vorbă cu ei și i-a întrebat: „‚Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?’ Și ei s-au oprit, uitându-se triști. Drept răspuns, unul din ei numit Cleopa I-a zis: ‚Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el în zilele acestea?’ ,Ce?’ – le-a zis El. Și ei I-au răspuns: ‚Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte și în cuvinte înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod... Cum preoții cei mai de seamă și mai marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte și L-au răstignit?’” (Luca 24:17-20). Știți că Isus a profețit despre acest lucru și este interesant că exista și o profeție scrisă cu foarte mult timp înainte. Apoi, acești oameni și-a exprimat speranțele lor: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.” (Luca 24:21) Apoi au povestit ce știau și ce le-au spus femeile: „Unii dintre cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt... dar pe El nu L-au văzut.” (Luca 24:24) Speranțele le erau reduse, întunericul își făcea loc în inimi. Ascultați ce le spune Domnul Isus: „,O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?’ Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El.” (Luca 24:25-27) Nu v-ar fi plăcut să vă aflați acolo în ziua aceea, să-L ascultați cum vorbește din Vechiul Testament și cum explică din Scriptură profețiile referitoare la El? Și după ce li S-a descoperit, în timp ce erau la masă, au ajuns să spună: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32)
Dragi ascultători, avem de-a face cu o carte foarte diferită de oricare alta. Eu cred nu doar că Biblia este o carte inspirată, ci și că este o carte... care poate rămâne închisă pentru oricine – dacă Duhul Sfânt nu ne deschide inimile să-i înțelegem mesajul. Pe drumul spre Ierusalim, Domnul Isus îi învăța pe ucenicii Lui: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în proroci și în Psalmi.” (Luca 24:44) Observați că El știa că Moise a scris Pentateuhul, El știa că profeții vorbeau despre El, și că Psalmii făceau trimitere tot la El! Și urmează un verset foarte important: „Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile.” (Luca 24:45) Dacă El nu te luminează, pur și simplu nu vei putea înțelege. Acesta este motivul pentru care noi trebuie să ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu cu smerenie. În înțelegerea Cuvântului, nu are importanță coeficientul de inteligență sau educația primită.
În 1 Corinteni (2:13-14), Pavel spune: „Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” Pe mine, nu mă surprinde niciodată un necredincios care susține că nu crede că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Mark Twain a fost un necredincios și a spus că pe el nu l-a surprins că există în Biblie lucruri pe care nu le-a înțeles, ci a fost surprins că au fost și lucruri pe care le-a înțeles. Sunt lucruri pe care un necredincios le poate înțelege, și de multe ori aceste lucruri îl pot împinge departe de Cuvântul lui Dumnezeu. Pascal a spus: „Cunoașterea umană trebuie să fie înțeleasă pentru a putea fi iubită, în timp ce cunoașterea divină trebuie iubită pentru a putea fi înțeleasă.”
Înainte de a încheia cu subiectul iluminării, aș dori să subliniez acest lucru: numai Duhul Sfânt ne poate lumina și deschide mintea pentru a-L putea vedea și accepta pe Hristos și pentru a avea încredere în El ca mântuitor personal. De fiecare dată când merg la amvon mă simt foarte neajutorat, credeți-mă! Eu, Vernon McGee, nu pot converti pe nimeni. Dar nu mă simt numai slab, mă simt în același timp și puternic – pentru că știu că nu prin mine însumi, nu eu, ci Duhul lui Dumnezeu ia și folosește cuvintele mele slabe, și le poate da viață, sens, putere.
Așa lucrează Dumnezeu prin Duhul: ne inspiră, ne luminează, ne dă dorința de a-I comunica voia și Cuvântul (revelat, inspirat, și care ne luminează), și-n plus dă și forță cuvintelor noastre.
Despre încă o caracteristică a Bibliei – astfel ca ea să fie și utilă, nu numai importantă, autoritară și puternică – vom vorbi, cu ajutorul lui Dumnezeu, data viitoare. Până atunci, fiți binecuvântați!

Introducere în Biblie 4 | Itinerar Biblic | Episodul 4

INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 4 – Interpretarea
Dragi ascultători, bine v-am găsit!
Vă amintesc, ascultați un program care-și propune să vă stimuleze și să vă însoțească în lectura comentată a Bibliei. Dar înainte de-a începe s-o răsfoim și să stăruim asupra unor nuanțe ale textului și mesajului său, ni s-a părut important să vă acomodăm cu unele lucruri generale importante despre Cuvântul lui Dumnezeu. Aminteam data trecută câteva trăsături esențiale care definesc Scriptura – mai precis:
1.Faptul că este revelația de Sine specială a lui Dumnezeu, în formă scrisă, descoperindu-ne – prin modalități diverse – persoana, lucrările și planul/voia divinității. Revelația înseamnă că Dumnezeu Se face cunoscut, Se comunică, Se expune – înseamnă că Dumnezeu a vorbit, și că nicidecum nu dorește să nu-L auzim ori să înțelegem greșit, când El vorbește...
2.Apoi, spuneam că Biblia este inspirată, adică insuflată de Dumnezeu... Inspirația (ca garanție a revelației) fiind calea prin care Dumnezeu Își comunică și proclamă planurile și deciziile Sale. Știm de la apostolul Pavel că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire...” (2 Timotei 3:16) Cuvântul „insuflat” ne spune că „Dumnezeu a suflat”, a inspirat, a dictat... Dumnezeu a vorbit prin autorii umani, și a transmis exact ceea ce a dorit.
3.Iluminarea se referă la înțelegerea – cu ajutorul Duhului Sfânt – a stării proprii fiecăruia dintre noi, și a beneficiilor lucrării duhovnicești în care Dumnezeu te ia părtaș. Iluminarea implică faptul că, de vreme ce noi avem – în Biblie – o Carte care este dumnezeiască și omenească, scrisă de oameni care își exprimau gândurile, dar în același timp consemnau, inspirați de Duhul, Cuvântul lui Dumnezeu – rezultă că doar Duhul Sfânt ne poate explica ce ne spune ea. Deși putem afla singuri multe informații despre Biblie, avem nevoie de Duhul Sfânt ca să ne deschidă inimile și mințile pentru a putea înțelege adevărurile spirituale din text.
Iată-ne azi ajunși la un al patrulea aspect ce ține de buna înțelegere și utilizare a Scripturii – Interpretarea, care se referă la înțelegerea corectă și la semnificațiile pe care le atribuim noi Cuvântului lui Dumnezeu... Modul în care înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu, care a dus la încredințări și practici diferite, este motivul pentru care există atâtea ramuri și denominațiuni creștine. Metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali... credincioșii, dar și învăţătorii biblici de un fel sau de altul – au, fiecare, propria interpretare. De aici dispute, controverse, polemici, lipsă de unitate. Or, acolo unde există o neînţelegere, evident cineva greşeşte. Și dacă asta ar antrena discernământ și capacitatea de a administra iertarea – în sensul de a o solicita sau acorda – tot n-ar fi degeaba... Dar din păcate nu-i întotdeauna așa!
Până una-alta, vă propun să rețineți (și să țineți cont de) câteva reguli pe care e bine să le avem în vedere în general, când interpretăm Biblia.
1. Scopul general. În primul rând, trebuie luat în considerare scopul general al Bibliei. Acesta este motivul pentru care dau aceste învățături – cred că trebuie să înţelegem bine lucrul acesta, înainte de a trage concluzii dogmatice referitoare la vreun verset din Biblie. Este important să avem în vedere toate versetele care vorbesc despre tema respectivă.
2. Destinatarul Scripturii. De exemplu, cu mult timp în urmă, Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Scoală-te, treci Iordanul acesta” (Iosua 1:2). Când am fost în vizită în ţara aceea, am trecut şi eu peste Iordan, dar nu am făcut lucrul acesta pentru a împlini Scriptura. Nu mi-am spus: „În sfârşit! L-am ascultat pe Domnul şi am trecut Iordanul!” Nu, atunci când am citit acel verset am ştiut că Domnul îi vorbise personal lui Iosua – dar credeţi-mă că şi acolo este o lecţie foarte importantă pentru mine. Nu toată Scriptura îmi este adresată, dar toată Scriptura îmi este lăsată pentru a învăţa din ea. Aceasta este o regulă foarte bună de reţinut.
3. Contextul în care este scris un verset – este un alt indiciu de interpetare a Scripturii, al treilea... Despre ce vorbeşte textul acela? Mai sunt pasaje în Biblie care vorbesc despre acelaşi subiect? Trebuie avut în vedere contextul imediat (versetele vecine), pasajul – contextul capitolului – apoi contextul tot mai larg, locul și scopul cărții în partea respectivă de Biblie, ș.a.m.d.
4. Textul în original. Dacă nu citiţi în ebraică sau greacă, pot să vă spun că traducerea în engleză, American Standard Version, este varianta care ține cel mai mult cont de versiunile originale ale textului biblic. Sincer, eu nu pot să recomand traducerile moderne, cu toate că sunt lucruri foarte bune în acestea. Am observat că datorită împărţirii noastre în denominaţiuni, fiecare facţiune care încearcă o nouă traducere a Bibliei inserează în mod natural și punctul de vedere propriu. În consecinţă, dacă un grup liberal aduce o traducere nouă, s-ar putea ca aceasta să aibă un iz de liberalism. Dacă un grup de fundamentalişti fac o traducere nouă, preferinţele acestor oameni se vor observa mai accentuat în anumite locuri. În orice caz, cei care au tradus la început Biblia au fost oameni sinceri, de bună credință și cu frică de Dumnezeu, convinși că au de-a face cu Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, şi în consecință au tratat subiectul cu seriozitate. Acolo unde au întâlnit cuvinte ce nu puteau fi traduse, le transliterau pur şi simplu (de exemplu abba sau baptizo). Pericolul cu traducerile moderne este că acestea sunt făcute fie într-o manieră rigidă, fie într-una mai degrabă superficială. Un traducător are rolul de a lua informaţia dintr-o limbă şi de a o exprima în altă limbă, folosind termeni comparabili, dacă se poate chiar identici. Cele mai multe traduceri moderne încearcă să se apropie de limbajul modern. Procedând astfel, pierd din vedere sensul original al textului. Lucrul cel mai important este să determinaţi sensul cuvintelor din original. (John Vernon McGee prefera Versiunea Autorizată (King James). În ce ne privește, recomandăm ascultătorilor versiunea Dumitru Cornilescu corectată și revizuită ortografic (pe care o folosim și-n cadrul acestui serial) sau versiunile SBIR publicate din 2014 încoace.)
5. Interpretaţi literal. Dr. David Cooper a exprimat foarte bine acest aspect: „Când sensul de bază al cuvintelor Scripturii are sens, nu căutaţi alte sensuri. Aşadar, luaţi sensul de bază, sensul literal, sensul primar, cel mai uzual al cuvintelor, exceptând cazul în care contextul, studiat în legătură cu alte pasaje ce au legătură cu acela şi în raport cu adevărurile fundamentale şi axiomatice, indică în mod clar o altă interpretare.”
Acestea fiind spuse, îmi vin în minte cuvintele psalmistului care a scris cel mai lung capitol din Biblie – Ps. 119, care în versetul 18 include rugăciunea: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Iată un lucru important care solicită și atenția și deschiderea noastră, dar și dependență de călăuzirea divină. Voi pronunța acum un cuvânt nu foarte iubit: Instrucţiuni. Există câteva reguli pe care trebuie să le urmăm când ne raportăm la Cuvântul lui Dumnezeu. Vă garantez că – oricât nu v-ar plăcea regulile – avem nevoie de ele, pentru a căpăta direcție și siguranță într-un cadru prefigurat, sau chiar și polimorf, precum lumea nostră. Așadar nu evitați și nu disprețuiți regulile! Iar dacă le veți urma pe cele care urmează, veţi fi binecuvântaţi! În mod clar, aceste direcţii de studiere a Bibliei sunt necesare – pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al rânduielii, și tot ce ține de relația noastră cu El și cu cele ce țin de Împărăția Lui se supune unor exigențe. În mod similar, orice medicament este însoțit de indicaţii referitoare la modul de folosire. De asemenea, orice dispozitiv sau aparat pe care îl cumperi, conţine și el instrucţiuni de folosire. Dacă aşa stau lucrurile în această lume, cu siguranţă că și cel mai important instrument pe care îl putem avea la îndemână, Cuvântul lui Dumnezeu (el însuși un manual), va fi având niște instrucţiuni referitoare la utilizarea sa eficientă. Aş vrea să precizez pentru început şapte paşi simpli, dar esenţiali în studierea Cuvântului lui Dumnezeu.
1. Începeţi cu rugăciune
2. Citiţi Biblia
3. Studiaţi Biblia
4. Meditaţi asupra Bibliei
5. Citiţi ce au scris alţii despre Biblie
6. Ascultaţi de Biblie
7. Transmiteţi Cuvântul altora
S-ar putea să vreţi să mai adăugaţi şi alte aspecte, dar cred că acestea sunt cele de bază. Cineva și-a exprimat foarte concis şi convingător opinia și atașamentul față de Biblie, astfel: „Cunoaşte-o cu mintea, păstreaz-o în inima ta, demonstreaz-o în viaţa ta, plantează-i seminţele în lume.” Acesta este un alt mod de a spune lucrurile pe care le vom prezenta în cele ce urmează.
 
Începeţi cu rugăciune.
Am văzut, când am discutat despre iluminare, că Biblia este o carte diferită de oricare altă carte, întrucât numai Duhul Sfânt ne poate deschide mintea să o putem înţelege. Puteţi lua orice carte de filosofie de exemplu: dacă un om a scris acea carte (şi evident, un om a scris-o), atunci un om o poate înţelege. Acelaşi lucru este valabil şi pentru matematicile superioare sau oricare alt subiect. Nu prea am auzit să existe o carte scrisă de om, care să nu poată fi înţeleasă de niciun alt om. Dar Biblia este diferită. Biblia nu poate fi înţeleasă de nimeni dacă nu ne învaţă Duhul Sfânt. Şi El vrea să ne înveţe! Adevărul este că Domnul ne-a spus: „Duhul adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Când psalmistul a scris cuvinte citate mai devreme - „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Ps. 119:18) - avea în vedere Legea mozaică, desigur, dar astăzi putem extinde această rugăciune la toate cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei şi ne putem ruga și noi: „Deschide-mi ochii, Doamne, ca să văd și să-nțeleg voia Ta în ce privește viața mea!”
Când apostolul Pavel s-a rugat pentru efeseni, nu s-a rugat pentru sănătatea lor (este posibil să fi cerut așa ceva cu altă ocazie), nu s-a rugat ca aceştia să se îmbogăţească (nu ştiu dacă a făcut vreodată acest lucru), nu – ci prima sa rugăciune pentru efeseni este menţionată la începutul epistolei către aceștia: „De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele” (Ef. 1:15-16). Pentru ce se roagă Pavel? Vedem mai departe: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi” (Ef. 1:17-18). Observaţi că rugăciunea apostolului este ca aceşti oameni să capete înţelepciunea şi să înţeleagă revelaţia lui Dumnezeu, astfel încât să ajungă să cunoască şi să priceapă Cuvântul Lui. Se roagă ca ei să fie luminaţi, în așa fel încât să cunoască nădejdea chemării pe care o au în Hristos. Iată pentru ce se roagă apostolul Pavel. Așa că dacă mă pomeneşte cineva în rugăciune, acestea sunt lucrurile pentru care aş vrea să se roage cineva pentru mine: ca ochii mei (ochii spirituali) să mi se deschidă. Cred că lucrul cel mai important pentru noi este să cunoaştem voia Domnului, iar voia Lui se vede din Cuvânt. Nu putem cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu dacă Duhul Sfânt nu ne învaţă. Acest lucru îl spune şi Pavel corintenilor: „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Cor. 2:12-14). Motivul pentru care mulţi oameni în ziua de azi nu înţeleg nimic din Biblie este că nu Îl lasă pe Duhul Sfânt să-i înveţe. Cuvântul lui Dumnezeu diferă de orice altă carte, înţelegeţi? Omul obişnuit nu poate pricepe aceste lucruri. Pentru el aceste lucruri sunt o nebunie. Dumnezeu ne-a lăsat Duhul, astfel încât noi să înţelegem lucrurile care ne sunt oferite de El. Numai El este Învăţătorul, numai El poate să ia cuvântul şi să-L facă viu şi autentic pentru noi!
Dumnezeu vrea să ne vorbească prin Cuvântul Său scris, dar această Carte este una supranaturală şi nu poate comunica firii noastre naturale. Numai Duhul Sfânt ne poate explica lucrurile privitoare la Hristos. Observaţi acest verset foarte interesant din Scriptură (1 Cor. 2:11): „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu”. Într-un mod foarte concis şi simplu, acest verset ne explică de ce Duhul Sfânt trebuie să fie Învăţătorul nostru. Noi ne putem înţelege între noi, dar niciunul dintre noi nu-L poate înţelege pe Dumnezeu. Eu sunt de părere că este un nonsens să vorbim despre o prăpastie între generaţii, din cauza căreia noi nu mai putem comunica. Deşi a fost destul de adevărat, de-a lungul timpului, că nu-i nici regulă, nici prea simplu, ca un om în vârstă şi un tânăr să se înţeleagă foarte bine, trebuie spus însă că ei pot comunica, așa cum toți putem comunica şi ne putem înţelege unii cu ceilalți, pentru că suntem cu toţii fiinţe umane. Dar, e bine să știți din capul locului că nimeni nu-L poate înţelege pe Dumnezeu dacă El nu i Se revelează. M-am întrebat o vreme cum Se simte Dumnezeul cel Viu la o înmormântare. Ei bine, am aflat că Domnul Isus a plâns la înmormântarea lui Lazăr, și deci acum știu cum se simte. Ştiu cum se simte în multe circumstanţe, deoarece Duhul Sfânt mi-a revelat aceste lucruri prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Pe vremea când eram pastor în Nashville, Tennessee, mi-aduc aminte că într-o sâmbătă dimineață mă uitam pe geam... era o dimineaţă însorită, în timpul nopţii ninsese şi un strat de zăpadă de vreo zece centimetri care acoperise toată urâţenia cu o pătură superbă. La un moment dat, l-am văzut pe vecinul meu, un bătrân din biserica mea ce locuia peste drum, ieşind din casă cu două coşuleţe pline cu cenuşă, având de gând să o arunce pe alee. L-am văzut cum s-a oprit uitându-se la peisaj şi am zâmbit pentru că ştiam cum se simţea, la fel cum mă simţisem şi eu în timp ce mă uitam la zăpada ce căzuse în timpul nopţii. Dar imediat după ce a început să coboare treptele, a alunecat. Nu dorea să scape coşurile cu cenuşă, aşa că le-a ţinut bine în mâini şi a căzut, lovindu-se destul de tare. Nu m-am putut abţine să nu râd. Cred că aş fi râs chiar şi dacă şi-ar fi rupt gâtul, însă am observat cum s-a uitat de jur împrejur şi când s-a convins că nu l-a văzut nimeni s-a ridicat satisfăcut mergând mai departe. Cam pe la jumătatea distanţei până la gunoi, a căzut din nou. De data aceasta a căzut mai rău pentru că era pe trotuar. Am avut impresia că a sărit când a lovit pământul. Din nou, s-a uitat foarte atent în jurul său; nu dorea ca altcineva să fi văzut ce i s-a întâmplat. Am ştiut imediat cum s-a simţit, şi eu m-aș fi simţit la fel. S-a ridicat şi s-a uitat în jurul lui, s-a dus şi a aruncat cenuşa şi când s-a întors pe terasă, s-a mai uitat o dată foarte atent în jur – nu cred că pentru a admira peisajul, ci pentru a se asigura că nu l-a văzut nimeni căzând. N-am spus nimic până duminică dimineaţă. Când am ajuns la biserică, m-am dus lângă el, m-am aplecat şi i-am spus: „Ai fost foarte haios ieri când ai aruncat cenuşa!”
S-a uitat surprins la mine şi m-a întrebat „M-aţi văzut?”
„Da” i-am răspuns.
„Ei bine… Nu credeam că m-a văzut cineva.”
Şi i-am spus „Da, m-am gândit la asta, ştiu exact cum te-ai simţit.” Vedeţi? Și eu, și omul acesta, şi dumneavoastră, reacționăm cam la fel... Dar cine Îl poate înţelege pe Dumnezeu? Numai Duhul lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Duhul Sfânt ne învaţă şi ne face să înţelegem lucrurile spirituale.
Ernest Renan, un sceptic de origine franceză, a atacat Cuvântul lui Dumnezeu, dar cu toate acestea a scris „Viaţa lui Isus”. Cartea lui este împărţită în două secţiuni: o relatare istorică a vieţii lui Isus şi apoi interpretarea acesteia. Prima parte, cred că e una dintre cele mai bune relatări ale vieţii lui Isus. Dar partea a doua, interpretarea, este puerilă și pe alocuri absurdă. Ar fi putut fi scrisă de un copil de doisprezece ani după ce a participat la şcoala duminicală. Care este explicaţia acestui fapt? Duhul Sfânt nu te învaţă istorie şi nici nu-ţi relatează fapte istorice, pe care le poţi afla şi singur. O minte inteligentă sau iscoditoare poate descoperi toate aceste lucruri. Dar interpretarea este cu totul altceva. Duhul Sfânt trebuie să facă interpretarea și numai El trebuie să fie Învăţătorul ce ne va conduce spre adevăr. Trebuie să avem Duhul Sfânt pentru a ne deschide ochii şi minţile spre înţelegerea Cuvântului. Suntem îndemnaţi să-I cerem ajutorul. În Evanghelia după Ioan cap. 16, Domnul Isus spune: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl” (Ioan 16:12-16). Domnul Isus ne spune că trebuie să cerem; El a pregătit multe lucruri pentru noi, ne-a trimis Duhul Sfânt pentru a fi Învăţătorul nostru; în capitolul 14 Evanghelia lui Ioan conține alte câteva cuvinte ale Mântuitorului, care spune: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Duhul Sfânt este Învăţătorul şi El trebuie să fie cel care ne conduce spre adevăr. Dacă veţi învăţa ceva prin programul acesta de studiu biblic, asta nu se datorează faptului că un biet predicator vă învaţă, ci datorită Duhului Sfânt care vă descoperă mesajul Cuvântului lui Dumnezeu.
Prin urmare, aceasta este prima instrucţiune: începeţi studiul cu rugăciune şi cereţi-I Duhului lui Dumnezeu să vă fie Învăţător.
Am pomenit de şapte paşi esenţiali în studierea Cuvântului lui Dumnezeu, dar pentru că timpul alocat întâlnirii de azi s-a epuizat, mă opresc acum, dar sper să ne reîntâlnim, pentru a continua, data viitoare! Până atunci, fiți binecuvântați!

Introducere în Biblie 5 | Itinerar Biblic | Episodul 5

INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 5 – Instrucțiuni generale
Dragi ascultători, cu prețuire vă salutăm la reîntâlnirea noastră! Vă mulțumim că ne însoțiți într-o aventură de lungă durată – care este citirea comentată a Bibliei. Ca să prețuim cum se cuvine această Carte și călătoria noastră, în primele câteva episoade ne ocupăm să punem în evidență caracterul, proveniența și importanța Cuvântului lui Dumnezeu – și-am învățat până acum că Biblia este revelația de Sine a lui Dumnezeu, specială pt că e în formă scrisă, și deci accesibilă și inteligibilă pt orice grup etnic sau lingvistic (chiar dacă nu toate au încă Biblia!). Apoi, colecția aceasta este formată din scrieri insuflate de Dumnezeu, care a avut grijă ca ele să conțină tot ce-i necesar pt educarea, orientarea și abilitarea oricărui om în a trăi destoinic și plăcut lui Dumnezeu și oamenilor... și tot Dumnezeu este cel care S-a-ngrijit ca această scriere fundamentală să ajungă până la noi, chiar în formatul pe care-l avem la îndemână... Litera și spiritul Bibliei pot fi apoi inteligibile doar în măsura în care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne ajută să le înțelegem – în baza iluminării de care ne face parte bunăvoința lui Dumnezeu. Iar transpunerea în normalul vieții a prescripțiilor Bibliei este posibilă și eficientă doar în măsura în care înțelegem corect textul citit – și v-am oferit în acest sens în ediția trecută o serie de indicii de care trebuie să ținem seama pt o interpretare corectă: vă aduceți aminte, spuneam că trebuie luate în considerare scopul general, contextul, autorul și destinatarii scrierii originale, textul original... și am recomandat respectarea interpretării literale, primare a respectivului text.
Și tot data trecută am constatat că există (din fericire!) câteva reglementări pe care e bine, e necesar să le respectăm când citim și/sau studiem Scriptura. Poate că e mult spus reguli – luați-le ca pe niște instrucțiuni... mai mult decât recomandări opționale, le-am zis: şapte paşi simpli, dar esenţiali în studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Aceștia sunt: 1. Întâi rugăciune; 2. Citiţi Biblia; 3. Studiaţi Biblia; 4. Meditaţi asupra Bibliei; 5. Citiţi ce au scris alţii despre Biblie; 6. Ascultaţi de Biblie; 7. Transmiteţi și altora Cuvântul. Sigur că s-ar putea să mai existe și altele, dar cred că acestea sunt cele de bază.
Pe marginea celui dintâi – începeți cu rugăciune – am reflectat câteva minute spre finalul ediției precedente. Rugăciunea rămâne oricând o prioritate, și nu doar de câteva minute, și nu doar la ananghie... Continuăm astăzi cu alte precizări pt alte câteva imperative... care ne vor ajuta să facem loc Bibliei în mintea, inima și viața noastră – pt binele nostru, alor noștri și-al celor din jur.
Acum facem un pas înainte – Citiţi Biblia! Această a doua instrucţiune poate părea multora prea simplă. Cineva i-a pus, acum mai mulţi ani, o întrebare unui foarte bun specialist în Shakespeare: „Cum îl studiaţi pe Shakespeare?” Răspunsul lui a fost foarte succint: „Citesc Shakespeare.” Păstrând proporțiile, dar în aceeași notă, sugerez și eu: citiţi Cuvântul lui Dumnezeu. Vreţi să ştiţi ce are Biblia să vă transmită? Citiţi Biblia. De multe ori, mai presus decât orice v-ar cere vreun profesor, este foarte important să o citiţi pentru voi, să aflaţi ce spune Biblia, și mai cu seamă ce are ea să vă transmită.
Dr. G. Campbell Morgan a scris comentarii biblice foarte bune şi utile. Are o serie de cărţi, pe care le recomand, despre toate cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei. Sunt cele mai bune comentarii pe care le ştiu. Încă din vremea studenţiei, acestea au avut o influenţă puternică asupra mea, asupra modului în care abordez Cuvântul. Se spune că acest om nu se apuca să scrie nimic despre o anumită carte a Bibliei până nu o citea de vreo cincizeci de ori! Aşadar, nu obosiţi în a face ceea ce este bine: citiţi Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu înţelegeţi la prima citire, mai citiţi o dată. Dacă nu înţelegeţi nici a doua oară, citiţi a treia oară. Nu vă opriţi din citit. Trebuie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu.
În cartea Neemia găsim o relatare interesantă: „Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii” (Neem. 8:1-3). Mi se pare că este un pasaj biblic cu totul deosebit. Evreii fuseseră captivi în Babilon timp de şaptezeci de ani, mulţi dintre ei nu auziseră niciodată Cuvântul lui Dumnezeu, nu avuseseră ocazia. Nu existau sute de traduceri în mii de limbi, şi mereu alte ediții noi ieşind de sub tipar. Probabil că existau doar una sau două copii, iar Ezra avea una dintre acestea. A luat cartea şi a citit din ea, înaintea porţii apelor. „Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră” (Neem. 8:8). Din modul în care este relatat acest eveniment, presupun că bărbaţii din seminţia lui Levi erau împrăştiaţi prin mulţime. După ce Ezra termina de citit un paragraf, se oprea şi aştepta ca bărbaţii din seminţia lui Levi să poată face lămuriri sau să răspundă la întrebările puse de oameni. „Şi leviţii lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui” (Neem. 8:7). Nu doar citeau, ci şi explicau poporului Cuvântul lui Dumnezeu.
Trebuie să citim Biblia! Înainte să ne dorim s-o-nțelegem, trebuie s-o citim, nu credeți?! Da, știu ce vreți să spuneți – nu aveți timp! În plus, în zilele noastre sunt și atâtea lucruri care ne distrag atenţia de la Cuvântul lui Dumnezeu! Aveți obligații, responsabilități, dorințe, ocazii care nu trebuie ratate... Un factor care provoacă o doză apreciabilă de distragere a atenţiei (bine disimulată), este biserica! Da, Biserica – formatul ei organizațional cu numeroase comisii, comitete, departamente și organizaţii, cu-ale ei planuri și programe de activități, conferinţe, strategii de promovare, cercuri, cluburi... până-ntr-acolo încât Cuvântul lui Dumnezeu este marginalizat, dacă nu aproape scos din ecuaţie, în multe biserici. În unele, chiar a fost suspendat serviciul de predicare. În locul acesteia este un timp alocat oamenilor pentru a se exprima, pentru a spune ce gândesc. Nu-mi pot imagina ceva mai copilăresc şi mai inutil ca aceasta (trebuie să recunosc totuşi că este o scuză foarte bună pentru un pastor leneş care nu vrea să citească şi să studieze Biblia). Observ că printre oamenii cei mai ignoranţi faţă de Biblie sunt destui așa-ziși membri ai bisericilor. Ei pur şi simplu nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, cu toate că sunt de ani de zile într-o biserică în care acesta (se presupune că) este explicat. Repet: trebuie să citim Biblia. Trebuie să pătrundem în Cuvântul lui Dumnezeu – nu doar să citim versetele preferate, ci tot Cuvântul. Este singurul mod în care putem ajunge să-l cunoaştem. Aceasta este metoda lui Dumnezeu.
Dați-mi voie să vă citesc un poem de Amos Wells, intitulat chiar așa: CITEȘTE BIBLIA
Credeam că ştiu Biblia,
Citind fragmente, la obiect sau nu,
Puţin din Evanghelii – de preferință Ioan sau Matei,
O bucăţică din Geneza,
Câteva capitole din Isaia,
Câţiva psalmi (și musai Ps. 23!),
Romani doisprezece, Proverbe unu...
Da, credeam că ştiu Cuvântul!
Dar citind am aflat
Că asta este altceva,
Calea aceasta îmi era străină,
Când m-am apucat să citesc Biblia.
Tu, cel ce te joci cu Biblia,
Firimituri şi picături de ici, de colo,
Doar un moment înainte să îngenunchezi...
Apoi căscând, grăbeşti o rugăciune;
Tu, cel ce tratezi Măreaţa Scriere
Mai prost ca orice altă carte
– Doar un paragraf, atât,
Doar o privire în fugă –
Încearcă o metodă vrednică:
O privire de ansamblu, un studiu riguros...
Sufletu-ţi va fi-nălţat,
Când vei începe să citeşti Biblia!
 
După rugăciune și citirea Bibliei, un al treilea imperativ este studiul – deci, studiază Biblia!
Cineva i-a spus domnului Dr. G. Campbell Morgan: „Vorbeşti ca şi cum ai fi inspirat!” La care se spune că Dr. Morgan a răspuns: „Inspiraţia este nouăzeci şi cinci la sută transpiraţie.” Biblia trebuie să fie studiată, trebuie să înţelegem că Duhul Sfânt nu ne va învăţa nimic din ce putem obţine singuri prin studiu!
Într-o vreme, am predat într-un Institut Biblic şi acolo am întâlnit tot felul de tineri. Printre aceştia erau şi câţiva care păreau foarte pioşi, și pe care i-am înţeles foarte bine după o vreme – mărturisesc că nu i-am înţeles de la început. Faţada de pioşenie ascundea o ignoranţă şi un gol imens cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre aceştia nu studiau în noaptea dinaintea examenului. De fiecare dată găseau o scuză: fie că aveau o întâlnire de rugăciune, fie un alt serviciu... Aveam impresia că unii dintre ei erau convinşi că dacă dorm cu Biblia sub pernă, numele regilor lui Iuda şi Israel treceau cumva prin fulgii pernelor până în capul lor! Credeţi-mă, aşa ceva nu se va întâmpla! Trebuie să ne apucăm serios de studierea Cuvântul Domnului. Un coleg de-al meu din vremea studenţiei i-a spus odată unui profesor: „Domnule doctor, ne-aţi dat de studiat un pasaj foarte arid.” Acesta i-a răspuns fără ezitare: „Atunci, ia umezeşte-l tu puţin cu sudoarea frunţii!” Biblia trebuie studiată, este foarte important ca noi să înţelegem acest lucru. Există un anumit tip de cunoaştere pe care Duhul Sfânt nu vi-l va da. Eu nu cred că El descoperă adevăruri spirituale persoanelor leneşe. Să fim sinceri, nu puteţi învăţa logaritmi, sau geometrie, sau limba greacă doar citind câte un capitol noaptea înainte de culcare!
S-ar putea să vă şocheze când spun că eu nu încurajez citirea devoţională a Bibliei. Am observat după mulţi ani că foarte mulţi dintre cei care se țin cu rigurozitate de ceea ce ei numesc citire devoţională a Bibliei, de fapt cunosc foarte puţin Biblia. Cu ani în urmă, am ţinut o serie de conferinţe în Tennessee şi cu ocazia aceea am stat în gazdă la o familie, mai bine de o săptămână. În fiecare dimineaţă, la micul dejun aveam timp devoţional. Din păcate, micul dejun venea destul de târziu, astfel că Susie şi Willie se grăbeau să plece la şcoală. Sunt convins că aceştia nici nu ştiau despre ce se citise. Tatăl, de asemenea, se grăbea să plece la serviciu, aşa că timpul de citire a Bibliei era foarte scurt. Aproape de fiecare dată spunea: „Citesc acest pasaj cunoscut în dimineaţa aceasta pentru că nu avem foarte mult timp.” Şi chiar aşa era. Imediat după ce se termina de citit textul, Susie şi Willie plecau ca din puşcă de la masă, tatăl dispărea şi el la fel de repede, iar mama era lăsată să se ocupe de vase – mă întreb dacă ea auzea vreodată ce se citea. M-am hotărât atunci ca în casa mea să nu existe un asemenea timp devoţional de citire a Bibliei. Eu i-am încurajat mereu pe membrii familiei mele să citească Biblia singuri, deoarece acest mod de citire dă rezultate.
Poate că cineva îmi va spune: „Dar eu am timpul devoţional seara, după ce ziua s-a terminat.” Serios? Nu este cumva chiar înainte de a vă duce toţi la culcare? Nu te afli deja cu un picior în pat, cu un ochi deja închis, în timp ce deschizi Biblia la un pasaj pe care să-l citeşti?! Nu poţi să înveţi matematică în felul acesta. Nu poţi să studiezi literatură astfel. Deci nu poţi nici să studiezi Biblia astfel! Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat, trebuie să citiţi atunci când aveţi timp pentru aceasta. Dacă nu găsiţi timp în programul vostru, este nevoie să vă faceţi timp. Puneţi deoparte treizeci de minute sau o oră. Sau, dacă sunteţi ca mine şi faceţi lucrurile haotic, citiţi treizeci de minute într-o zi, cinci minute în altă zi, două ore în alta şi aşa mai departe, în funcţie de programul pe care îl aveţi. Eu nu vreau să impun nicio regulă, decât că fiecare trebuie să citească în dreptul lui, iar tinerii trebuie şi ei încurajaţi să citească singuri. Unii oameni simt nevoia să aibă acest timp devoţional şi să citească Biblia împreună cu alţii, iar acest lucru nu este rău dacă aşa vă îndrumă Domnul, dar pot să vă garantez că nu veţi progresa foarte mult în înţelegerea Bibliei, nici după douăzeci de ani de studiu în acest fel. Trebuie să studiaţi şi singuri.
Se spune despre John Wesley (de fapt el însuși a recunoscut despre sine) că a fost omul unei singure Cărţi. De ce a fost numit astfel? Se trezea dimineaţa la patru sau cinci şi citea Biblia în cinci limbi. Credeţi-mă, acest om studia chiar Cuvântul lui Dumnezeu. Şi noi trebuie să studiem Cuvântul, ca să înţelegem mesajul Bibliei.
4.Meditaţi la ce citiţi din Biblie
Dumnezeu Şi-a învăţat poporul să mediteze la Cuvântul Său care era în orice moment la dispoziţia copiilor lui Israel, astfel încât aceştia să poată reflecta la el. „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale” (Deut. 6:6-9). Este nemaipomenit faptul că această afirmaţie vine de la Domnul. Le-a spus israeliţilor să scrie Cuvântul lui Dumnezeu pe tocurile uşilor. Cu alte cuvinte, oriunde ţi-ai fi întors privirea, era ca şi cum te-ai fi uitat la planşe cu agenda zilei. Astăzi nu poţi să te plimbi pe stradă fără să vezi afişe cu băuturi alcoolice sau ţigări, astfel de semne sunt din abundenţă! Acum înţelegeţi de ce oamenii din ziua de azi beau mult alcool şi fumează: văd, și se simt încurajați să facă, asta tot timpul.
Dumnezeu cunoaşte natura umană, doar El ne-a făcut! De aceea le-a spus celor din poporul Lui să pună Cuvântul în faţa ochilor, pe tocul uşilor, pe porţi, pe haine, până și pe frunte! Ei trebuiau să vorbească despre Cuvânt în timp ce mergeau, când stăteau jos, de când se trezeau până când mergeau la culcare. Dumnezeu le-a spus oamenilor din poporul Său să mediteze la Cuvântul Lui.
Ce înseamnă de fapt să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu? Există un pasaj interesant în primul psalm: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Ps. 1:1-2). A medita înseamnă a rumega, a aduce în minte, a analiza mereu şi mereu. A rumega este acţiunea pe care o face vita atunci când mestecă mâncarea. Ştiţi cum ies vacile la păscut dimineaţa, când iarba este proaspătă şi îmbibată cu rouă... Apoi, când iese soarele şi se încălzeşte foarte tare, vaca se aşează la umbra unui copac. O vedeţi cum mestecă şi probabil vă întrebaţi ce tot mestecă ore întregi... Ei bine, ea meditează. Scoate iarba pe care a păscut-o de dimineaţă (se spune că vaca are un stomac complex) dintr-o cameră şi o transferă în alta. În decursul acestui proces, mestecă foarte bine încontinuu toată iarba. Noi trebuie să învăţăm să facem aşa cu gândurile noastre. Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-L avem într-un loc la vedere, şi apoi să ne gândim la acesta, să medităm.
De multe ori când mă pregătesc să transmit un mesaj, iau un verset din Scriptură şi stau câteva ore bune şi-l citesc şi-l recitesc încontinuu, caut să văd ce au spus şi alţi oameni despre acest verset şi îl citesc iar şi iar. În cele din urmă, din paragraful acela se vor desprinde noi adevăruri spirituale. Îmi amintesc că l-am auzit pe dr Harry Ironside spunând că a auzit odată un mesaj din Cântarea Cântărilor care nu l-a mulţumit. Așa că s-a apucat să citească, din nou și din nou, Cântarea Cântărilor... apoi a îngenunchiat şi L-a rugat pe Dumnezeu să-l facă să înţeleagă această carte. A continuat să facă acest lucru, timp de săptămâni, chiar luni. În cele din urmă a simţit că s-a făcut lumină în ce priveşte mesajul cărții. Și nu doar că s-a lămurit el însuși, dar a și scris și ne-a lăsat un foarte apreciat comentariu al acestei controversate cărți a Bibliei. Când prezint un mesaj din Cântarea Cântărilor, în general mă folosesc și eu de interpretarea domnului dr. Ironside, din două motive: mă mulţumeşte această interpretare mai mult decât oricare alta, mai cu seamă că ştiu că omul care a pregătit acest mesaj a petrecut mult timp meditând la acest Cuvânt.
Sunt oameni care ne-au scris ca să ne spună că soţia ascultă programul de studiu biblic de la radio – acasă, iar soţul ascultă la serviciu... iar la cină discută pasajul din Scriptură care a fost prezentat. Aceasta este meditaţia, a parcurge din nou şi din nou; timpul în care mergi singur cu maşina este un moment potrivit pentru a te gândi serios la un pasaj din Scriptură.
Nu știu dacă și cât obișnuiți să citiți... și cu-atât mai mult să meditați la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă o faceți, foarte bine – continuați, nu va fi niciodată prea mult, și sigur nu vă va dăuna niciodată! Dar dacă n-o faceți, sau o faceți pe grabă, superficial, împrăștiat, neglijent, în paralel cu altele care vă solicită atenția – aveți grijă, sunteți în pericol, trăiți la limita inaniției spirituale... Nu veți rezista mult, și vă va veni și mai greu să vă acceptați starea dacă vă comparați cu alții, fie mai buni fie mai săraci spiritual... Nu veți ști unde sunteți din punct de vedere duhovnicesc decât citind Cuvântul lui Dumnezeu, studiindu-l, cugetând la el, cerând înțelepciune să-l memorați, să-l aplicați, să-l valorificați – veți fi primii câștigați, dar și cei din jur vor resimți binecuvântările de a fi în preajma unuia care strânge Cuvântul în inima și mintea sa.
Am spus că sunt vreo șapte lucruri pe care e bine să le facem dacă vrem ca Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu să-și cunoască valorificarea, să-și împlinească bine menirea în viața noastră. Le-am trecut în revistă pe primele patru (1. Începeţi cu rugăciune; 2. Citiţi Biblia; 3. Studiaţi Biblia; 4. Reflectați, cugetați la ce citiți din Scriptură...)
Îndrăznim să credem că Dumnezeu ne va îngădui să ducem la bun sfârșit această minimă echipare pentru o întâlnire eficientă cu El. Cu ajutor de sus, sperăm să ne reauzim data viitoare, pentru ultimii trei pași de pe lista noastră.
Până atunci, fiți binecuvântați!

Introducere în Biblie 6 | Itinerar Biblic | Episodul 6

INSTRUCȚIUNI PENTRU STUDIUL SCRIPTURII
Sesiunea 6 – Instrucțiuni generale
 
Bun găsit, dragi ascultători. Sunt bucuros să ne reîntâlnim, semn că începem să ne apropiem – și unii de alții, dar în primul rând de subiectul pe care vi-l propune acest program: Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu. Ne-am angajat împreună într-o acțiune de cunoaștere și tatonare a acestui tezaur de mare valoare aflat la dispoziția omenirii, și din păcate încă insuficient cunoscut, apreciat, valorificat... Vă mulțumim că ați consimțit la această aventură a credinței – care este citirea comentată a Bibliei... care va începe efectiv din episodul viitor al acestui program.
Până una-alta, vă reamintesc: în precedentele ediții am aflat câte ceva din și despre Biblie, la modul general; în consecință, cred că ne sunt mai clare acum caracterul, proveniența și importanța Cuvântului lui Dumnezeu. Vă reamintesc, am prezentat argumente conform cărora Biblia este revelația specială de Sine a lui Dumnezeu, specială pentru că a ajuns la noi prin intermediari umani, și pentru că o avem în formă scrisă, poate fi deci accesibilă și inteligibilă pentru orice popor sau grup (etnic sau lingvistic). Să nu obosim să ne rugăm pentru acelea la care încă n-a ajuns Cuvântul în limba lor proprie!
Apoi Cartea cărților este – conform acestui supranume – o colecție insuflată de scrieri insuflate de Dumnezeu, care a avut grijă ca ele să conțină tot ce-i necesar pt ca omul să știe ce are de făcut ca să fie mântuit, să trăiască veșnic, iar pe pământ (în viața aceasta) – frumos și generos. Tot Dumnezeu este cel care S-a-ngrijit ca această scriere fundamentală să ajungă până la noi, protejând-o prin istorie și punând-o la îndemâna cât mai multor persoane, ca s-o înțeleagă și copilul și savantul – pt că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, și toți au nevoie de mântuire... Indiferent de traducere sau variantă, litera și spiritul Bibliei pot fi înțelese și aplicate doar pe baza călăuzirii Duhului Sfânt, adică iluminarea de care ne face parte bunăvoința divină.
Sper să fiți dintre cei cărora le place să citească... se spunea însă, cu temei: degeaba știi (sau îți place) să citești, dacă nu citești Biblia!... Ca să nu mai vorbesc de importanța faptului de a medita la Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă o faceți, foarte bine – continuați, nu va fi niciodată prea mult, nu va fi niciodată în zadar! Dar dacă n-o faceți, sau n-o prea faceți, sau o faceți superficial, aleator, neatent – aveți grijă! Sunteți în pericol să dați cu piciorul ocaziilor vieții, șanselor la viața mai bună pt care ați fost proiectați! Sunteți în pericol să credeți că trăiți, poate chiar că vă place ce și cum... și să nu vă dați seamă că sunteți de fapt la limita inaniției spirituale! Nu vă puteți reveni, orienta... nu veți ști unde sunteți din punct de vedere sufletesc, decât citind Cuvântul lui Dumnezeu, studiindu-l, cugetând la el, cerând înțelepciune să-l înțelegeți corect și să-l trăiți...
Aplicarea Scripturii, transpunerea Cuvântului lui Dumnezeu în viul vieții omenești, trăirea prescripțiilor Bibliei este posibilă doar în măsura în care o înțelegem corect, și mă refer aici acum la o interpretare adecvată, corectă a textului citit – fapt pentru care trebuie să ținem cont de indicii precum: scopul general, contextul, autorul și destinatarii scrierii, precum și textul original – pe care e indicat să-l interpretăm cât mai literal, conform condițiilor și înțelegerii primare a respectivului pasaj.
Ne-am bucurat împreună să ne dăm seama apoi că există și o serie de reglementări pe care să le respectăm când citim și/sau studiem Scriptura, dacă vrem să-și facă bine lucrarea primenitoare în viața noastră... Am parcurs deja primii patru dintre acești 7 paşi simpli, dar esenţiali în studierea Cuvântului lui Dumnezeu: 1. Rugăciunea; 2. Citirea Bibliei; 3. Studierea Bibliei; 4. Meditaţia, reflectarea la cele citite... Aș mai rămâne câteva clipe la acest din urmă punct...
Vă spuneam și data trecută că nu agreez și nu încurajez așa-zisa citire devoțională Bibliei, pe care o asemăn cu un biscuite ronțăit pe fugă... Câţi dintre voi aţi meditat la textul citit la timpul „devoţional”? Cei mai mulţi oameni citesc repede, şi uită imediat – nu se mai gândesc la ce au citit, decât dacă le este în mod expres atrasă atenţia asupra textului respectiv. Sau dacă citesc seara, se bagă imediat în pat, sting lumina, se culcă... şi uită tot. Meditaţia este o artă pe cale de dispariţie în societatea contemporană. Sincer, televizorul sau calculatorul, tehnologia modernă în genere distruge în multe case posibilitatea meditaţiei. Modifică, alterează viaţa spirituală a multor familii din ziua de azi. Unul din motivele pentru care bisericile din ziua de azi se răcesc, se micșorează şi devin tot mai indiferente la Cuvântul lui Dumnezeu, este: lipsa de meditaţie la acest Cuvânt. Credincioșii nu mai sunt entuziasmați de ce citesc și de ce află despre Dumnezeu, și nu mai sunt copleșiți de responsabilitatea de a vesti Evanghelia!
Vă amintiţi de famenul etiopian care citea din sulul profetului Isaia, în timp ce mergea în carul său (Fapte 8)? Omul acesta important și destul de învățat aflăm că avea dificultăţi în a înţelege semnificaţia mesajului citit. Avem deci aici un om care citeşte şi studiază, și căruia Duhul Sfânt îi va deschide ochii pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt l-a adus pe Filip acolo pentru a-i explica acestui om semnificaţia pasajului respectiv. Și astfel, pentru famen s-a deschis o nouă lume, o nouă perspectivă în viață, şi a ajuns să-L cunoască pe Hristos. Ne este menţionat faptul că famenul şi-a continuat drumul bucuros şi lăudându-L pe Dumnezeu. Ce îl făcuse să fie astfel? Înțelegerea sensului pasajului la care medita, capitolul cincizeci şi trei din Isaia.
Tu, ai meditat la Mielul adus ca jertfă? Știi cine a fost El? Trebuie să ajungi să fii sigur că a fost Dumnezeu care a coborât din ceruri şi S-a făcut asemenea nouă, cei care suntem ca nişte oi rătăcite, văzându-ne fiecare de propriul drum. Dar Domnul a luat asupra Sa toate păcatele şi fărădelegile noastre... și astfel, cel mai curat și nevinovat om care a călcat vreodată pe față pământului a murit având asupra Sa toată păcătoșenia omenirii întregi! Meditezi tu la toate aceste lucruri? Famenul etiopian a meditat. Mulţi și-au dat cu părerea despre ce ar fi făcut acest om după evenimentul descris în Fapte. Tradiţia spune că s-a întors în ţara lui şi a fondat acolo Biserica Coptă din Etiopia. Este posibil, dar nu putem şti cu certitudine. Interesant este că famenul şi-a continuat drumul cu bucurie, ceea ce poate să însemne și că el continua să mediteze la Cuvântul lui Dumnezeu!
Un al cincilea lucru de făcut pentru ca Biblia să-și facă lucrarea în tine, în dvs.: Citiţi ce au scris alţii despre Cuvântul lui Dumnezeu! Îmi dau seama că aceasta poate fi o instrucţiune periculoasă, întrucât mulţi se bazează mai degrabă pe ce cred sau au afirmat alţii despre Biblie. De asemenea, sunt multe cărţi care oferă interpretări greşite ale Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să verificăm ce este scris în Biblie. Să fie clar: când spun Citiţi ce au scris alţii despre Cuvântul lui Dumnezeu, nu mă refer la citate celebre, maxime sau aforisme despre Biblie. Sunt bune și acestea dar nu-s esențiale. Mă gândesc la un comentariu bun, la un studiu aprofundat, la o monografie... În ce privește acest proiect în care suntem acum, e bine să știți că la fiecare trecere în revistă a unei cărţi din Biblie puteți obține, pe lângă schița cărții, şi o bibliografie recomandată, comentarii pe care le-am citit şi mi-au fost de folos. Veţi vedea că este de folos să citiţi ce au scris alţii. De fapt, când citiţi cărţi scrise de oameni conduşi de Duhul Sfânt, beneficiaţi de o viziune mai amplă, de o gândire îmbogățită și rafinată de secole de studiu. S-au scris lucruri extraordinar de profunde, de mare valoare și utilitate, despre (sau plecând de la) cărţile din Biblie.
Pe lângă comentarii, o concordanţă este și ea de mare preţ. Concordanța este un index conținând toate cuvintele Bibliei cu indicarea pasajelor unde se pot întâlni acele cuvinte. Pot să vă recomand cel puțin trei: concordanţa lui Young, cea a lui Strong şi cea a lui Cruden – alegeţi-o pe care o consideraţi mai potrivită. De asemenea, veţi avea nevoie de un dicţionar biblic bun – vă recomand Dicţionarul Biblic al lui Unger și Dicţionarul Biblic Davis. Nu mai vorbesc că și un atlas biblic este un instrument util.
Orice pastor sau învăţător al Evangheliei are mai multe lucrări auxiliare de care se folosește, atunci când studiază Biblia, ele fiindu-i necesare. Cineva poate se întreabă: „Ar trebui un om să transmită literalmente ce a scris altcineva?” Nu, nu ar trebui să facă niciodată acest lucru, decât dacă are încredere în autorul respectiv. Dar este îndreptăţit să folosească ce au scris alţii. Mi s-a spus de exemplu că unele dintre mesajele mele au fost retransmise de alţi autori, uneori chiar și fără a fi menţionat autorul... Din punctul meu de vedere nu are nicio importanţă, dar putem afla ceva despre caracterul unui om care foloseşte ce nu-i aparține – fără să ceară voie sau fără să menţioneze sursa. Un profesor de la seminarul biblic, când a fost întrebat în legătură cu folosirea materialelor altor autori, a răspuns în felul următor: „Poţi să paşti pe câmpia oricui, dar să dai laptele tău.” Aceasta înseamnă că poți (și trebuie!) să citeşti ce au scris alţii, dar să treci totul prin modul tău de gândire, să interpretezi, să prelucrezi şi să exprimi acele idei în maniera personală. Important de reţinut este că e util și necesar să ne folosim și de studiile și rezultatele muncii altor oameni asupra Cuvântul lui Dumnezeu.
6.Ascultaţi de autoritatea Bibliei
Pentru înţelegerea şi studierea Scripturii, esenţială mi se pare ascultarea... Nu auzirea, ci supunerea! Avraam este un exemplu foarte bun în acest sens. Dumnezeu i S-a arătat când i-a spus să plece din Ur, din Haldeea, şi apoi când se afla în Țara Promisă. Ulterior a venit foametea şi Avraam a plecat în Egipt; în tot acest timp, Dumnezeu nu i-a mai spus nimic, nu i S-a mai arătat decât după ce Avraam s-a întors în ţară. De ce s-a întâmplat aşa? Din cauza neascultării. Atâta timp cât Avraam nu a ascultat de ceea ce îi revelase Dumnezeu până în acel moment, El nu i-a transmis altceva. La fel se întâmplă şi cu noi: când suntem ascultători, Dumnezeu ne descoperă adevăruri noi.
Chiar şi Evanghelia transmisă pentru a ne salva sufletele, are ca scop supunerea. Cel mai valoros document scris despre Evanghelie este Epistola către Romani. Pavel a abordat tema ascultării în această epistolă. El începe descriind Evanghelia care-L privește pe Isus Hristos, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morților... Hristos prin care „am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile” (Rom. 1:5). La finalul epistolei, Pavel revine la acest subiect, arătând că Evanghelia privește descoperirea tainei care – deși ascunsă multe veacuri – „a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui Veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă” (Rom 16:26). „Să asculte de credinţă” este ultimul lucru pe care îl transmite Pavel în această epistolă. Ce se află între aceste versete? El descrie ce este Evanghelia, ne transmite doctrina, dar concluzionează cu un paragraf despre datoria noastră, despre ce trebuie să facem... Pavel transmite Evanghelia şi pune în evidenţă problema ascultării, a supunerii.
Ascultarea de credinţă! Aici au eşuat părinții omenirii. Eva nu numai că a ținut seama mai degrabă de Satana, duşmanul lui Dumnezeu, dar a și nesocotit porunca lui Dumnezeu. Ascultarea de Dumnezeu este foarte importantă și trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu ne va descoperi adevăruri noi, dacă nu mai ascultăm de El. Este necesar să fim supuşi Bibliei, dacă vrem să avem de câştigat în urma citirii acesteia.
Un alt motiv pentru care trebuie să fim ascultători este legat de faptul că oamenii analizează creştinismul după purtarea fiecăruia dintre noi. Cowan a spus astfel: „Cea mai bună metodă de a apăra Evanghelia este să trăim o viaţă vrednică de această Evanghelie.” Acesta este modul în care dovedeşti cel mai bine că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu.
Se spune că patru preoţi discutau despre caracteristicile diferitelor traduceri ale Bibliei. Unul prefera King James Version pentru că este engleza simplă şi frumoasă. Altuia îi plăcea American Standard Version pentru că este mai literală, mai apropiată de textele originale din greacă şi ebraică. Un altul prefera o versiune modernă datorită vocabularului adus la zi. Al patrulea nu se grăbea să spună ceva... În cele din urmă, iscodit de colegii lui, a răspuns: „Mie cel mai mult îmi place traducerea mamei mele... Ea a tradus-o perfect în modul de viaţă, în vorbire, în fapte... este cea mai convingătoare traducere pe care am văzut-o vreodată!”
Vă amintiţi că Pavel a scris creştinilor din Corint: „Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne” (2 Cor. 3:2-3).
Evanghelia este scrisă, câte un capitol pe zi,
Prin faptele si vorbele tale...
Toţi oamenii o citesc, credincioşi sau nu...
Spune deci, care este Evanghelia după tine?
Această mică strofă (cu autor necunoscut) mi se pare foarte adevărată; este de maximă importanță să ascultaţi de Biblie. Eu cred că, în prezent, creştinismul este lovit mai mult de către cei ce sunt membri ai bisericilor, decât de orice alt grup. Acesta este motivul pentru care remarcăm o revoluţie în exterior, revoluţie dusă împotriva instituţiilor, inclusiv a bisericilor. Un protestatar avea o pancartă pe care erau scrise patru cuvinte: „Isus – Da! Biserica – Nu!” Fără să ne dăm seama, vieţile multor creştini îi ţin departe pe cei din afara bisericii. Un avocat englez a fost întrebat odată de ce nu devine creştin. Răspunsul lui a fost următorul: „Poate că aş fi devenit creştin, dacă nu aş fi întâlnit atâţia oameni care îşi spuneau creştini.” Cât de trist este acest lucru! Trebuie să ne examinăm vieţile, este foarte important să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu!
7.Transmiteţi Cuvântul și altor persoane
Nu vă limitaţi doar la a citi, a studia, a medita şi a citi ce au scris alţii... transmiteţi mai departe şi altora! Cu toţii trebuie să facem acest lucru. Dacă nu împărtăşiţi cu alţii ce aţi învăţat, veţi ajunge la saturaţie, și vă veți adânci și pierde în egoism și indiferență. Sper că Dumnezeu nu vă va lăsa să vă izolaţi de restul lumii şi să deveniţi un fel de enciclopedie biblică ambulantă, cunoscând toate lucrurile (și trăind puține!), în timp ce toţi ceilalţi rămân în ignoranţă. Cred că acesta este motivul pentru care suntem încurajați (în Evr. 10:25): „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie”.
Dumnezeu ne-a cerut să fim martori. El a spus: „Îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8). Nu a zis că vom fi elevi, enciclopedii ambulante sau memoratoare; nu a spus că noi trebuie să îngropăm adevărurile lui Dumnezeu într-un caiet. Cineva spunea că educaţia este procesul prin care informaţia din caietul profesorului se transferă în caietul studentului, fără a trece prin mintea vreunuia dintre aceştia. În această frază este un mare adevăr biblic; printr-un asemenea proces, Cuvântul nu este nici practicat, nici împărtăşit! Ori, noi suntem chemaţi să fim martori și să transmitem Cuvântul altora.
Am învăţat lecţia aceasta pe când mă aflam la Seminar. Eram pastor la o biserică mică, la fel cum erau şi alţi cinci colegi. Când am absolvit Seminarul am observat că noi, cei care am predicat, eram cu un an înaintea celorlalţi colegi. De ce credeţi? Pentru că eram mai deştepţi decât ceilalţi? Nu, ci pentru că transmiteam Cuvântul mai departe. În felul acesta, Dumnezeu a putut să ne ofere mult mai mult decât dacă ne-am fi limitat doar la studiu. Așadar, transmiteţi mai departe!
Aşadar, dac-ar fi să recapitulăm, ca să rămânem cel puțin cu cele câteva instrucţiuni elementare pe care trebuie să le urmaţi când luaţi în mână Cuvântul lui Dumnezeu – amintiți-vă cele șapte recomandări:
 
1. Începeţi cu rugăciune
2. Citiţi Biblia
3. Studiaţi Biblia
4. Meditaţi asupra Bibliei
5. Citiţi ce au scris alţii despre Biblie
6. Ascultaţi de Biblie
7. Transmiteţi Cuvântul altora
Și cred că n-ar strica să reluăm pe scurt punctele trecute în revistă pe parcursul acestei miniserii introductive, pt că sunt unele lucruri fundamentale pe care le-am învățat împreună despre Biblie.
N-ați uitat cred seria de citate aparținând unor minți luminate ale omenirii, referitoare la Scriptură. Dacă oameni precum părinții Bisericii, părinții fondatori, marii reformatori sau oameni de cultură, scriitori și filozofi, oameni politici, oameni de afaceri sau de știință, artiști sau sportivi, de ieri sau de azi, au avut cuvinte elogioase despre rolul și importanța Cuvântului lui Dumnezeu în formarea lor și-n istoria omenirii, se cuvine cred să ne reconsiderăm atitudinea față de o asemenea comoară ce ne stă la îndemână – dacă dorim să ajungem și noi oameni însemnați, sau și mai bine: oameni transformați!
Biblia este unică nu doar pentru că este de o remarcabilă unitate și omogenitate, deși este scrisă de peste 40 de autori umani de-a lungul a aproape un mileniu și jumătate – ci în special pentru că, dincolo de amprenta umană, este evidentă inspirația, insuflarea divinității care S-a implicat și în păstrarea și transmiterea acestui tezaur prin timp și spațiu, astfel încât să ne fie și nouă la îndemână azi... Departe de a scădea, actualitatea acestei Cărți a cărților crește pe zi ce trece, ca și prestigiul acurateții și valabilității - confirmat de descoperirile arheologice și de mersul evenimentelor istoriei, care sunt nimic altceva decât împliniri ale profețiilor biblice. Dar de departe cele mai convingătoare argumente în favoarea valorii și importanței Bibliei sunt milioanele de vieți transformate ale persoanelor de toate rasele, vârstele și statuturile – care au consimțit să-și adapteze gândirea și trăirea exigențelor Scripturii, și au experimentat miracole de toate felurile, pentru că au mizat pe atotputernicia și atotștiința lui Dumnezeu, revelat în Fiul Său Isus Hristos, Mântuitorul lumii!
Inspirată de Dumnezeu și componentă specială a Revelației Sale, Biblia așteaptă exprimarea interesului omului, pe care Dumnezeu vrea și poate să-l lumineze prin Duhul sfânt ca să-I priceapă voia și planul, dacă omul chiar vrea asta... Iar odată citită și înțeleasă – prin lucrarea aceluiași Duh Sfânt, parte activă și intrinsecă a Trinității – , Scriptura este de dorit să aibă parte și de o interpretare corespunzătoare, preponderent literală... Aceasta nu doar că ne pune la adăpost de excese sau erezii, ci ne conferă și suportul unui comportament curat, adecvat timpului în care trăim, și util atât nouă cât și celor din jurul nostru. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Cu ajutorul Lui, dacă ne vom reîntâlni, data viitoare vom începe să răsfoim această captivantă creație divino-umană... și vom începe – cu Începutul! Până atunci, fiți binecuvântați!

Geneza Introducere | Itinerar Biblic | Episodul 7

Bun găsit, dragi ascultători. Sunt bucuros și onorat să ne reîntâlnim, semn că începem să ne aliniem – în primul rând la subiectul predominant al acestui program: nimic altceva decât Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu... Care – dacă va deveni pioritatea noastră, promite (și asigură) transformări, izbânzi și mai cu seamă perspective dintre cele mai împlinitoare!
Ne-am angajat împreună într-o acțiune de cunoaștere și înțelegere a acestei comori spirituale a omenirii, atât de puțin apreciată și valorificată, însă... Vă mulțumim că ați consimțit la această aventură a credinței – care este citirea comentată a Bibliei... pentru că, dragi ascultători, am ajuns în sfârșit și la studiul propriu-zis al textului sacru. În episoadele precedente am intenționat să punctăm ca să rețineți de ce este mai mult decât valoros – crucial, să recunoașteți importanţa studierii Bibliei, care să vă determine să inițiați interacțiunea cu textul biblic – nu doar sub forma citirii, ci și a reflecției pe marginea lui, astfel încât să puteți aplica în viața imediată ceea ce citiți. Sper ca Duhul lui Dumnezeu să fi pus această dorinţă deja în inimile dumneavoastră.
De asemenea, introducerea ne-a familiarizat şi cu multe din tehnicile care sunt implicate într-un asemenea parcurs. Sper ca tot ceea ce am prezentat până acum să se dovedească de folos. De-a lungul ciclurilor de sesiuni care ne stau înainte vom mai relua poate anumite aspecte pentru a ne ajuta să obţinem cât de mult se poate din studiul nostru.
Aşa cum promiteam data trecută, de astăzi ne apropiem de prima carte a Bibliei – Geneza. Și în acest caz, abordarea textului propriu-zis, se cuvine (este util) a fi precedată de câteva precizări introductive. Vă invit așadar să aflăm câte ceva despre autorul și denumirea ei, despre data aproximativă (sau perioada) în care a fost scrisă, să luăm notă de liniile generale ale conținutului ei – astfel încât să așeze (și să ne permită să avem permanent în minte) o schiță generală a primei cărți a Scripturii iudeo-creștine.
Permiteți-mi pentru început o remarcă personală: ne stă înainte una dintre cărţile-cheie ale Bibliei. Cartea care deschide Vechiul Testament – Geneza – şi cartea care deschide Noul Testament – Evanghelia după Matei – sunt, cred eu, cărţi esențiale pentru buna și corecta înţelegere a Bibliei, constituind împreună o cheie prețioasă de descifrare a tainelor înţelegerii Scripturii.
Încă dinainte de a începe parcurgerea sa, doresc să vă invit să citiţi singuri cartea Geneza, în întregime. Ar fi ideal să vă alocaţi suficient timp, încât să o citiţi într-o singură sesiune. Ştiu că este un efort considerabil – sunt 50 de capitole, peste 1500 de versete, aproape 60 de pagini, dar vă sigur că o să gustaţi din plin beneficiile unei istorii suculente care se dezvoltă progresiv sub ochii voști în cele câteva ore de lectură. Dacă nu veți reuși, nu dezarmați și nu vă descurajați – nici eu nu am putut să fac lucrul acesta „dintr-una”, pentru prima dată, ci am avut nevoie de câteva sesiuni de citire până să termin cartea. Oricum ar fi, însă, faceți această experiență – citiți Geneza în cât mai puține sesiuni, și veţi vedea cât de mare este profitul!
Îmi voi permite acum să fac o prezentare generală, care să acopere oarecum întregul spectru al cărţii. Sunt anumite aspecte pe care va trebui poate să le notaţi, pentru că Geneza este esențială și reprezentativă pentru întreaga Biblie. Gândiți-vă doar la faptul că de pe paginile acestei prime secțiuni biblice luăm notă pentru prima dată de noțiuni elementare și fundamentale pentru înțelegerea creației, divinității și vieții, precum: bărbat, femeie, păcat, căsătorie, familie, legământ, muncă, jertfă, binecuvântare, crimă, urmaș, construcție, rasă, limbă, război, împărat, cetate, răscumpărare, şi multe altele…
De asemenea, există expresii cu care vă veţi întâlni foarte des, ca de exemplu: „iată fiii lui...” sau „aceasta este spiţa neamului lui...” Expresia este importantă și folosită des, întrucât cartea Geneza prezintă primele familii din istorie. Acest lucru este relevant pentru noi, deoarece şi noi suntem urmaşi ai primelor familii prezentate aici.
În plus, ne sunt prezentate câteva personalităţi foarte interesante; cineva chiar a supranumit Geneza – „cartea biografiilor.” Aici ne sunt prezentaţi Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Faraon şi ceilalţi unsprezece fii ai lui Iacov, în afară de Iosif. Veţi observa că Dumnezeu îi binecuvântează pe Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif. Pe deasupra, cei apropiaţi de aceştia – Lot, Abimelec, Potifar, paharnicul şi Faraon – sunt şi ei binecuvântaţi de Dumnezeu.
În această carte se inițiază și se consolidează conceptul de legământ; Dumnezeu Se arată de mai multe ori patriarhilor, în special lui Avraam. Altarul ocupă și el un loc foarte important în Geneza. Mai citim şi despre gelozia în familie, iar Egiptul ne este prezentat într-un mod unic. Sunt menţionate diverse moduri în care Dumnezeu judecă păcatul, dar vedem şi călăuzirea din partea Providenţei.
În timp ce studiem această carte ar trebui poate să avem în vedere ceea ce un poet precum Browning a scris cu mulţi ani în urmă, într-un articol scris cu prilejul morții unui profesor de gramatică: „Să aveţi în minte întregul, și-apoi să lucrați părțile. Imaginați-vă produsul, înainte de a vă apuca să construiţi, înainte ca metalul să fie extras din rocă și înainte ca mortarul să devină cărămidă.” Cu alte cuvinte, e de dorit să avem imaginea de ansamblu a acestei cărţi. Eu le spun studenţilor că sunt două moduri de a studia Biblia: cu telescopul sau cu microscopul. La început trebuie să priveşti cu telescopul, apoi poţi trece și la microscop.
Robinson al Angliei, un mare predicator din vremurile de demult, a scris ceva ce mi-aş dori să pot întipări în minţile şi inimile tuturor copiilor lui Dumnezeu de astăzi:
Trăim într-o eră a cărţilor. Ies de sub tipar din ce în ce mai multe (și noi citim încontinuu) manuale, articole, cărţi pentru timpul devoţional, cărţi critice, cărţi despre Biblie, cărţi despre Evanghelii, toate sunt devorate cu pasiune! Dar cât timp oferim şi cât efort depunem pentru studiul Evangheliilor? Tindem să ne imaginăm că devenim mai buni, dacă citim repede nişte formulări moderne ale adevărului, care ni se par relevante deoarece sunt prezentate într-un mod şi dintr-o perspectivă cu care ne-am familiarizat prin educaţia şi contextul cultural în care ne aflăm. Dar ceea ce asimilăm nu intră atât de adânc în fiinţele noastre astfel încât să devină parte a modului nostru de gândire şi trăire. Ar fi bine dacă am înţelege cât mai uşor că nimic din lucrurile care au valoare nu poate fi obţinut fără efort. Marile adevăruri despre natură nu ne sunt prezentate așa încât să ne fie uşor să le asimilăm. Comorile harului trebuie pătrunse cu toată priceperea şi dedicarea caracteristice omului aflat în căutarea perlelor autentice. (Robinson, Viața personală a clerului)
Îmi place această declaraţie, deoarece și eu cred că Biblia ne vorbește într-un mod în care nicio altă carte nu o poate face. Acesta este și motivul pentru care am inclus textul Scripturii în comentariul de față. În zilele noastre, apar tot mai multe traduceri noi, într-un ritm cu totul uimitor. Cred că este bine să le verificăm amănunţit înainte de a le da la o parte pe cele vechi.
În orice caz, eu voi folosi versiunea autorizată, King James Version (afirmă John Vernon McGee, la care e bine de adăugat că traducerea românească folosită în acest program este Varianta Dumitru Cornilescu corectată – N.red.). Refuz să înlocuiesc profunzimea şi geniul (variantei clasice a Bibliei în limba engleză) cu mediocritatea fadă şi lipsită de gust din ziua de azi, chiar dacă are pretenția acurateții superioare.
Acum, mai ales dacă ați apucat să citiți cartea Geneza, v-aș propune un test: Cum aţi împărţi cartea dacă vi s-ar cere s-o delimitați în două secțiuni? Poate ați observat deja că primele unsprezece capitole formează un întreg, iar restul cărţii (cuprins între cap. 12-50) constituie o cu totul altă secţiune. Cele două părţi diferă în mai multe moduri; prima parte acoperă istorisiri de la creaţie până la Avraam, iar a doua de la Avraam la Iosif. Cea dintâi secţiune tratează subiecte importante, care ocupă şi în ziua de azi un rol deosebit în minţile gânditorilor, adică teme precum: Creaţia, Căderea, Potopul, Turnul Babel. În a doua parte a cărții ne sunt prezentate mai multe personalităţi: Avraam omul credinţei, Isaac fiul preaiubit, Iacov cel ales şi transformat, şi Iosif – cu suferinţa şi triumful său glorios.
Deşi aceasta, care ține mai degrabă cont de conținut, poate fi o împărţire legitimă și valabilă, mai există un criteriu – pentru mine, mai semnificativ: și anume timpul. Astfel, prima parte a cărții tratează o perioadă de cel puțin două mii de ani. De fapt, cred că se poate spune că această parte a cărţii Geneza poate acoperi orice perioadă de timp care să corespundă cu diverse teorii creaționiste propuse de-a lungul vremii. Totuși, știm că această secţiune (primele unsprezece capitole) acoperă cel puţin două mii de ani, în vreme ce a doua secţiune propusă (ultimele treizeci şi nouă de capitole) acoperă o istorie de numai trei sute cincizeci de ani. Interesant este că, începând de la Geneza 12 și parcurgând tot restul Bibliei, atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament, este acoperită o perioadă de aproximativ două mii de ani. Aşadar, din punct de vedere cronologic, după primele unsprezece capitole din Geneza ajungem aproximativ pe la jumătatea perioadei acoperită de Biblie.
Acest aspect ar trebui să vă sugereze, atât la nivel raţional cât şi emoţional, că Dumnezeu a avut un scop precis când ne-a dat prima parte a Bibliei. Ce credeţi, pentru Dumnezeu este mai importantă prima parte, sau restul Bibliei? Oare nu este evident că El pune accent pe a doua parte? Cea dintâi tratează subiectul creației universului şi a lumii, iar a doua parte se referă la oameni, la naţiuni, la poporul ales, la Isus Hristos și la Biserică. Dumnezeu este mai interesat de Avraam și de Pavel și de fiecare dintre voi, decât de întreg universul neînsuflețit creat. El îi atribuie fiecărui om o valoare mai mare decât întregului univers. Este mult mai interesat de tine, decât este de întregul univers. Pentru El eşti mai preţios decât stelele, soarele, pământul şi tot ceea ce a creat!
Mai îngăduiți-mi câteva cuvinte în acest sens... Din cele optzeci şi nouă de capitole ale celor patru Evanghelii, doar patru capitole se referă la primii treizeci de ani de viaţă ai Domnului Isus Hristos, în timp ce optzeci şi cinci se referă la ultimii trei ani din viaţa Lui. Tot astfel, douăzeci şi şapte de capitole descriu ultimele opt zile din viața Sa. Pe ce credeţi că pune accentul Duhul Sfânt? Cred că sunteţi de acord că accentul este pus pe ultimele opt zile, cele descrise în douăzeci şi şapte de capitole. Despre ce este vorba în aceste capitole? Despre moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus Hristos. Aceasta este cea mai importantă parte a Evangheliilor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a oferit Evangheliile pentru ca noi să aflăm și să credem că Mântuitorul Hristos a murit pentru păcatele noastre şi că a înviat spre a ne putea mântui. Acest lucru este esenţial, este adevărul cel mai important pentru viaţa noastră.
Permiteţi-mi să vă spun că primele unsprezece capitole din Geneza sunt doar introducerea la Biblie – aşa trebuie să le considerăm. Acest lucru nu înseamnă că vom trece peste ele, dimpotrivă, vom petrece destul de mult timp studiindu-le.
Geneza prezintă „sămânţa” tuturor lucrurilor, apariția, naşterea, sursa lor... Geneza este ca un boboc al unui trandafir superb care se va deschide în restul Bibliei. Adevărurile prezentate aici sunt o sămânţă al cărei rod se va vedea mai târziu.
Și dacă tot vorbeam de criterii de abordare sau împărțire a acestei prime cărți a Scripturii, una dintre cele mai inedite împărţiri ale Genezei, și una care se justificp și rezistă, este pe familii, pe genealogii; astfel, după relatarea despre creația cerurilor şi a pământului, cu tot ce cuprind ele – redată în capitolul 1, până la versetul 6 din capitolul 2,
Avem apoi genealogia lui Adam, inclusiv căderea omului în păcat, care se întinde de la capitolul 2, versetul 7, până la capitolul 6 versetul 8.
După genealogia lui Adam, urmează cea a lui Noe care este cuprinsă între capitolul 6 cu versetul 9, şi capitolul 9 cu versetul 29.
Urmează apoi genealogia copiilor lui Noe, datele despre aceasta fiind găsite în capitolul 10 până la capitolul 11 cu versetul 9.
În mod special ni se dau informaţii despre unul dintre fiii lui Noe şi anume Sem. Astfel avem genealogia lui Sem redată în capitolul 11, de la versetul 10 până la versetul 26.
Următoarea este genealogia lui Terah cuprinsă între capitolul 11 cu versetul 27 şi capitolul 25 cu versetul 11.
Tot în capitolul 25, de la versetul 12 până la versetul 18, avem genealogia lui Ismael.
De la versetul 19 al capitolului 25 şi până la capitolul 35 cu versetul 29 – avem genealogia lui Isaac.
În capitolul 36 avem genealogia lui Esau.
 
De la începutul capitolului 37 şi până la sfârşitul cărţii (cap. 50 inclusiv) avem genealogia lui Iacov, fiul lui Isaac și fratele lui Esau, și-n același timp tatăl celor 12 seminții semitice.
În cadrul acestor genealogii avem date despre aceste persoane care au avut o mare importanţă în planul lui Dumnezeu de răscumpărare a acestei lumi – faptele lor, urmaşii lor, modul în care ei s-au raportat la Dumnezeu, cooperând cu El sau nu, ascultând de Dumnezeu – sau nu! Este interesant de observat, aşa cum spuneam şi mai devreme, că Biblia îi prezintă aşa cum au fost ei, fără să-i scoată din sfera obişnuitului. Unii dintre ei l-au respins pe Dumnezeu, alţii nu au fost mereu ascultători… alții au săvârșit de-a dreptul fapte rușinoase sau înfiorătoare. Apropo: cineva întreba odată: de se numește sfântă o carte în care găsești atâta lăcomie, ură, pofte, război?! Răspuns: pentru că spune adevărul! Nu cei ce-au săvârșit astfel de fapte au de-a face cu sfințenia, ci Dumnezeu care-I recuperează, și-I iartă, și-I transformă! Fapt meritoriu este că Biblia îi prezintă nu ca pe niște super-eroi, oricât de esențiali și înainte-mergători au fost majoritatea… Biblia spune adevărul despre ei, ci redă oamenii normali, obişnuiţi care au fost – cei mai mulți dintre ei – și al căror singur merit a fost (când a fost cazul desigur!) că au ascultat de Dumnezeu. Biblia spune adevărul despre Dumnezeu și despre Satan deopotrivă… Biblia spuen adevărul despre oamenii de care s-a folosit Dumnezeu… dar și despre noi – noi cei care schimbăm adevărul Lui în minciună satanică… noi, care cu perspectiva noastră asupra adevărului nu ne dăm în lături să păcătuim, să condamnă, să ucidem în numele adevărului, doar să ieșim noi bine… Despre fiecare în parte dintre ei, și despre fiecare dintre noi, aproape, vom discuta atunci când vom ajunge cu studiul nostru la pasajele sau personajele respective.
Geneza este o carte a familiilor, și-a răscumpărării familiilor. O carte care anticipează mântuirea și pe Mântuitorul Isus Hristos, cel ce este Adevărul suprem în esența Sa, și care spune întotdeauna adevărul. Isus este Adevărul care ne atrage spre Sine, ne curăță, ne preschimbă, ne valorizează, ne pune într-o stare după voia lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să poată face din noi o familie, cu care să împărtășească veșnicia. Despre familia umanității, despre familia poporului răscumpărat al lui Dumnezeu este vorba în această carte – o familie imperfectă, dar socotită perfectă de un Dumnezeu perfect, datorită unui plan perfect de mântuire dus la îndeplinire de ascultarea și iubirea perfecte ale Hristosului desăvârșit… și pentru că Dumnezeu privește la această mare familie prin Fiul Său, mort și înviat, deci Răscumpărător! Așa o vom regăsi și noi privind în această carte, Biblia, și din acest punct de vedere ne vom minuna de bogăţia ei – inclusiv pe paginile de început, în prima carte: Geneza.
Din punctul de vedere al conținutului de fapte și evenimente, SCHIŢA CĂRŢII GENEZA cuprinde, cum am menționat, cele două părți principale:
1. cap. 1-11 - Apariţia păcatului pe pământ, cu episoadele binecunoscute:
I. CREAŢIA: cap. 1-2
II. CĂDEREA: cap. 3-4
III. Începutul istoriei umanităţii căzute, cataclismul POTOPULUI, și apoi viața și civilizația post-diluviană: cap. 5-9
IV. TURNUL BABEL şi diversificarea limbilor pe Terra: cap. 10-11.
...Și partea a 2-a – cap. 12-50 (s-ar putea numi Pregătirea pentru venirea Mântuitorului întregii lumi... personajele principale de care se ocupă Dumnezeu și Scriptura în această amplă secțiune fiind:
 
AVRAAM (credinţă), cap. 12-23 (apariția și dezvoltarea credinţei prin apariţii și manifestări succesive ale lui Dumnezeu). Nu degeaba Avraam este apoi supranumit în Sfânta Scriptură „tatăl tuturor credincioșilor”.
 
ISAAC (fiul iubit), cap. 24-26 episodul reprezentativ fiind Alegerea miresei, comparabilă cu alegerea Bisericii de către Hristos, în spațiul nou-testamentar.
 
IACOV cap. 27-36. Zece capitole în care Dumnezeu Își (și, ne) propune să învățăm o lecție care străbate istoria omenirii: „Domnul pedepseşte pe cine iubeşte”
 
Iar în ultimele 14 capitole (37-50), reflectorul cade pe IOSIF (unul dintre fiii lui Iacov, și arhetip al Mântuitorului, unul dintre primii care au ilustrat stilul de lucru al lui Dumnezeu cu omul: de la / prin suferinţă, la slavă).
 
Cred că v-ați convins – chiar și din această sintetică sesiune introductivă – de bogăția de conținut a primei cărți a Bibliei, Geneza. Începând de data viitoare ne vom ocupa de textul său pe-ndelete, și va fi un contact fără menajamente, pentru că vom lua din plin notă de forța Dumnezeului Creator care ne vorbește prin Scriptură, care este și un Dumnezeu binevoitor și răscumpărător, dar poate fi și un foc mistuitor.
Capitolul 1 din Geneza are de-a face cu o temă complexă și controversată: Crearea universului – a cărei relatare biblică va cuprinde, după cum veți constata: formarea Pământului; apariția planetelor și-a luminătorilor cerești; despărțirea luminii și întunericului, apelor de sus de apele de jos (departajarea marilor și oceanelor de ceruri), și departajarea uscatului de ape (formarea continentelor); apariția faunei și florei (aeriene, terestre și acvatice); înmulţirea vieţii animale și umane... etc.
Vă dau întâlnire deci la următoarea ediție care se anunță deja palpitantă. Să ne reîntâlnim sănătoși!

Geneza 1:1a | Itinerar Biblic | Episodul 8

Bun găsit, dragi prieteni! Sper să fiți tot mai convinși de nevoia de a fi prieteni în primul rând cu Dumnezeu! Iar prietenia Lui este rezervată celor ce se tem de El – adică celor ce pun preț – adică ascultă și împlinesc – Cuvântul Lui. Vă reamintesc, să cunoaștem mai bine acest cuvânt este sarcina pe care ne-o asumăm prin acest serial, care implicit sper să ne ducă mai aproape de Autor – Singurul Dumnezeu adevărat! Sigur, suntem la începutul acestui drum, și mă rog ca să ajungem cu bine la finalul său – care nu este atât punctul terminus al Bibliei, cât postura de copii ai lui Dumnezeu. Deocamdată, cu răbdare, deschidem Scriptura chiar la începutul ei, unde avem relatată CREAREA UNIVERSULUI – care debutează cu una dintre cele mai îndrăznețe și profunde afirmaţii făcute vreodată – şi, tocmai de aceea foarte atacată și în prezent.
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. (Gen. 1:1)
 
Cred că acest verset cuprinde tot ce ştim despre actul prin care s-a materializat creaţia în sine, cu excepţia facerii omului şi-a vieţuitoarelor, despre care vom citi puţin mai departe în cartea Geneza. Dar aceasta este relatarea Bibliei despre creaţie, atât a socotit Dumnezeu de cuviință să ne spună, şi trebuie să recunosc că, într-adevăr, este o istorie foarte scurtă.
Mi-aduc aminte de o scurtă întâmplare, povestită de redactorul șef al unui ziar american (Paul Bellamy, de la Cleveland Plain Dealer) – care, în timp ce făcea turul său obişnuit prin birouri, l-a observat pe unul dintre angajaţii săi chinuindu-se să lungească inutil o relatare despre un eveniment, care lui i se părea relativ lipsit de importanţă. Așa că i-a spus reporterului: „Scurtează-l! Până şi istoria creaţiei a fost spusă în Geneza în mai puțin de 300 de cuvinte!” La care însă reporterul ripostă imediat: „Da, dar vă dați seama: dacă s-ar mai fi scris măcar încă vreo două sute de cuvinte, de câte controverse am fi fost scutiţi!”
Nu cred că greșesc foarte tare nici eu dacă spun că, aproape sigur, Dumnezeu ne-a lăsat în mod intenționat o variantă prescurtată a istoriei creației. Așa că pare legitimă întrebarea: Ce a avut El în gând atunci când ne-a lăsat această secţiune anume? Care a fost scopul Autorului aici? Şi-a propus să ne înveţe geologie? Sunt multe dispute şi multe dezacorduri pe această temă. Cu destul timp în urmă, în California, comisia specială însărcinată cu educaţia a decis includerea aşa-numitei teorii biblice a creaţiei în cărţile de ştiinţă. Ca să fiu sincer, nu prea mă încântă acest lucru. Unii ar spune că ar trebui să fiu mulţumit, că este un pas în direcţia bună. Vă voi spune de ce nu sunt fericit. Eu sunt preocupat de caracterul profesorilor care vor preda acest subiect; nu avem destui profesori creştini, cu solide cunoştinţe biblice,în stare să-i înveţe pe alţii despre aceste lucruri. Foarte puţini profesori din sistemul public de învăţământ sunt pregătiţi să predea creaţionism.
Presa a relatat un comentariu al dr. Ralph Girard, profesor de biologie şi decan la Davis, o secţie a Universităţii din California, care afirma că a preda „teoria creaţiei” are tot atâta sens ca a-i învăţa pe copii despre barză. A întrebat dacă un curs despre ştiinţa reproducerii umane ar trebui să menţioneze şi „teoria despre barză”. Interesant este însă că, în timp ce „teoria despre barză” nu apare în Biblie, istoria creaţiei este menţionată foarte clar. Comparaţia acestui profesor nu este deci îndreptăţită, pentru că Biblia se ocupă de chestiunea procreării, şi dac-o citeşti cu atenţie, nu ai cum să rămâi cu ideea că pruncii vin pe lume aduşi de barză! Deci ce spune această persoană nu are legătură cu subiectul, dar scoate la iveală o poziţie foarte ostilă Bibliei. Părerea mea este că profesorul acesta ştie foarte multe pe tema biologiei, însă ştie foarte puţine despre Cuvântul lui Dumnezeu – iar asta reiese foarte clar din felul în care şi-a exprimat poziţia faţă de Biblie.
Problema originilor a provocat controverse mai aprinse, teorii mai extravagante şi dispute mai ample decât oricare alt subiect de discuţie. Ipotezele propuse de oameni duc la o învălmăşeală generală, în care vocea clară a lui Dumnezeu este total ignorată. De fapt, prin presupoziţiile şi afirmaţiile lor categorice, două grupuri aflate la extreme au înceţoşat subiectul şi au tulburat apele înţelegerii acestuia. Un grup este alcătuit din oamenii de ştiinţă aroganţi care pornesc de la premisa majoră că evoluţia (biologică şi filosofică) este literă de lege. Axioma lor de bază are ca punct de plecare „descoperirile sigure ale ştiinţei”, şi ne vom ocupa de aspectul acesta, imediat. Celălalt grup este format din teologi tineri şi la fel de trufași, care şi-au arogat o cunoaştere superioară, în virtutea căreia ne asigură că au descoperit și știu deja cum a creat Dumnezeu toate lucrurile. Ei scriu şi vorbesc sofisticat și greu inteligibil despre vreo teorie iscusită, care împacă ştiinţa cu religia. Privesc cu dispreţ la uriaşii care au prezentat adevărurile Bibliei în trecut, considerându-i nişte pitici în comparaţie cu ei.
Îndrăznesc să afirm că ar fi cât se poate de înţelept pentru ambele grupuri să ia în considerare o afirmaţie făcută de Dumnezeu când i S-a arătat, într-un final, lui Iov. „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere” (Iov 38:4). Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi spune omului: „Vorbeşti despre originile Universului, dar tu nu știi nici cum și când ai venit pe lume, cu-atât mai puțin cum și când am pus Eu temeliile pământului!”
Au fost avansate multe teorii despre începuturile lumii, dar toate pot fi încadrate într-una din două categorii: este vorba fie despre creaţie, fie despre speculaţie. Toate teoriile se potrivesc în această clasificare.
În prezent, teoria evoluţiei este alcătuită și susținută din mai multe perspective diferite. Dar sunt și mulţi oameni de ştiinţă cu o reputaţie solidă, atât din trecut, cât şi din prezent, care resping teoria evoluţiei. Aşadar, nu putem stabili că teoria evoluţiei este un fapt ştiinţific, o afirmaţie certă din categoria „2 + 2 = 4”. Pe de altă parte, avem relatarea despre creaţie din Geneza 1, care trebuie acceptată prin credinţă. Mi se pare foarte interesant faptul că Dumnezeu a lăsat lucrurile așa încât credinţa să fie singura modalitate prin care poate fi acceptată teoria creaţiei. Observaţi ce spune autorul Epistolei către Evrei: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:1-3) Persistă și astăzi aceeaşi mare problemă: cum s-a ajuns la ceva din nimic? Singura cale prin care poţi ajunge la un răspuns este fie prin credinţă, fie prin speculaţie, iar speculaţia este cât se poate de neştiinţifică.
În cele ce urmează, vom trece în revistă câteva dintre teoriile legate de origini. Conform unora din ele, trebuie să acceptăm răspunsul ştiinţific. Dar eu nu mă feresc să întreb: care este răspunsul ştiinţific? Despre ce fel de ştiinţă este vorba? În anul 1806, profesorul Lyell afirma că Institutul Francez enumeră nu mai puţin de optzeci de teorii geologice care erau împotriva Scripturilor... Aflați că niciuna dintre aceste teorii nu mai este luată în considerare astăzi!
Moise este agentul uman pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a scrie cartea Geneza; personal, cred că el ar zâmbi – dacă nu s-ar mânia! – văzând toată agitaţia prezentă cu privire la istoria creaţiei. Moise nu a scris Geneza cu intenţia de a ne oferi o relatare ştiinţifică despre creaţie! Pavel ne spune clar (în 2 Tim. 3:16-17) care este scopul pentru care ni s-a dat Cuvântul lui Dumnezeu: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Scopul Bibliei este acela de a oferi îndrumare pentru neprihănire; Scriptura nu a fost scrisă pentru a ne învăţa geologie sau biologie, a fost scrisă pentru a arăta cum ar trebui să fie relaţia omului cu Dumnezeu, care sunt cerinţele prevăzute de Dumnezeu, ce trebuie să facă un om pentru a fi mântuit. Aţi putea scrie aceste cuvinte ca subtitlu pentru prima parte a Genezei: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
Mă întreb: dacă Dumnezeu ar fi oferit o explicaţie ştiinţifică despre creaţie, câţi oameni din vremea lui Moise ar fi înţeles-o? Chiar şi în zilele noastre, câţi oameni ar înţelege așa ceva? Să nu uităm că Biblia nu a fost scrisă doar pentru cei învățați – savanți ori cărturari – ci şi pentru oameni simpli, din toate vremurile şi din toate locurile. Dacă ar fi fost scrisă în jargon ştiinţific, chiar cel desigur rudimentar din vremea lui Moise, cu siguranţă ar fi fost respinsă!
Aşadar, oamenii au propus câteva soluţii cu privire la originea universului.
Una dintre acestea susţine că totul este o iluzie. Ei bine, această teorie contravine cu siguranţă evidențelor realităţii concrete... şi totuşi, se găsesc destui oameni care să o adopte.
Alţii, cred că totul a apărut spontan, din nimic. (Într-un fel, aşa spune şi Biblia, doar că merge mai departe şi afirmă că Dumnezeu a vorbit, a rostit cu autoritate, a poruncit nimicului – şi totul a luat fiinţă... pentru că El a creat totul!)
Un al punct de vedere afirmă că universul nu a avut un început, ci a existat dintotdeauna.
Conform unui al patrulea punct de vedere, universul a fost creat, dar aici apar mai multe explicaţii ale modului în care s-a realizat acest lucru.
Am în faţa mea câteva dintre aceste teorii avansate de oameni de-a lungul istoriei. Dr. Harlow Shapely, fost director al Observatorului Harvard, care susţinea că suntem încă într-o ignoranţă abisală în ceea ce priveşte lumea în care trăim, a făcut următoarea afirmaţie: „Am avansat puțin în domeniul cunoaşterii, am depășit desigur nivelul dobândit de animalele cu o lungă istorie în cadrul unei anumite specii. Sigur, nu ne mai temem de orice scârţâit auzit în întuneric, nici nu mai suntem cu totul superstiţioşi când vine vorba despre cei morţi. În multe ocazii suntem nebunesc de raţionali. Cu toate acestea, cunoaştem cât de mult transcende necunoscutul ceea ce cunoaştem.” Cu alte cuvinte, suntem încă într-un întuneric total, când vine vorba despre originea pământului pe care trăim.
Când i-au fost adresate întrebări pe aceeaşi temă, dr. Loren C. Eiseley, de la Universitatea din Pennsylvania, a dat următorul răspuns: „Ştim tot atât de puţine despre materie şi despre felul în care a apărut, pe cât ştim despre lucrurile spirituale. Prin urmare, cred că este o lipsă de înţelepciune să afirmăm, în situaţia actuală, că una o precede pe cealaltă. Universul pare să se dezvolte pe mai multe niveluri, fără ca vreunul să fie identic cu celălalt. Faptul că omul şi tot ce înseamnă viaţa au evoluat şi au suferit schimbări este de netăgăduit, dar nu ştim ce se află sub aceste manifestări exterioare. Aş dori să pot răspunde la întrebarea dumneavoastră, însă n-ar folosi nimănui să-mi ascund lipsa de cunoaştere sub cuvinte mari.”
Un articol din 1961 afirma că omul este pe punctul de a descoperi misterul originii sale. De atunci, nu am mai auzit nimic nou în această privinţă (afirma John Vernon McGee în 1980).
Vorbind despre evoluţie, biologul Edwin Conklin a afirmat că probabilitatea ca viaţa să apară în urma unui accident este „comparabilă cu posibilitatea ca în urma exploziei dintr-o tipografie să apară în mod spontan un dicţionar complet al unei anumite limbi.” Acest lucru pare neştiinţific, ţinând cont de faptul că este spus de un om de ştiinţă, dar este veridic și probabilistic corect.
Astronomii au sugerat cel puţin trei teorii asupra originii universului, şi cred că este interesant să le menţionăm. Una este cunoscută sub denumirea de teoria „stării stabile”, alta este teoria „big bang”, iar a treia este teoria „universului oscilant”.
Dr. William A. Baum, un om de ştiinţă de la Caltech, spunea într-un discurs prezentat la University of California, Los Angeles, adresat Academiei Naţionale de Ştiinţă, că noile descoperiri tind să respingă teoria „stării stabile”, conform căreia universul a existat dintotdeauna, iar materia nouă este generată continuu. Cu câţiva ani în urmă, aceasta era o teorie general acceptată, însă a apărut o altă teorie cu privire la originea universului. Și s-ar părea că Dr. Baum ar îmbrăţişa teoria „big bang”, conform căreia ceea ce a stat la baza actualei stări de lucruri a fost o explozie cosmică, gigantică, acum miliarde de ani, urmând să mai aibă loc una, probabil, peste zece miliarde de ani. Desigur, n-ar trebui să ne facem prea multe griji în privinţa acesteia, dar este o teorie interesantă apărută în Marea Britanie.
Antropologul Louis Leakey (fiul unui misionar), a descoperit în Africa ceea ce el a numit „veriga lipsă”. Săpăturile la care a participat au scos la iveală un craniu cu dinţi bine dezvoltaţi, l-a numit „spărgătorul de nuci” şi a pretins că făcea parte dintr-un grup de adolescenţi care trăiseră în urmă cu şase sute de mii de ani. Cum au mai fost şi înainte astfel de teorii, şi cum nu s-a mai auzit apoi nimic despre aceste lucruri, bănuiesc că lumea ştiinţifică nu s-a lăsat cucerită de idee.
Mai există şi alte modalităţi prin care oamenii de ştiinţă au încercat să explice originea omului. Dr. Lawrence S. Dillon, profesor de biologie la Colegiul A&M, Texas, susţinea că omul nu este un animal, ci o plantă, care a evoluat din alge marine. Deci poate că i-aţi căutat unde nu trebuie pe strămoşii dumneavoastră! Alţii au căutat în ramurile unui arbore, iar acum ni se spune că ar trebui să fim la plajă, căutându-ne strămoşii printre alge! Orice om de bun simț ar trebui să fie de acord că asemenea speculaţii sunt chiar ridicole!
Am citit, cu mult timp în urmă, un articol într-o revistă laică prestigioasă, în care se afirma: „După secole de dispute încrâncenate pe tema apariţiei vieţii pe Pământ, mult-aşteptatul răspuns pare că se înfiripă ca rezultat al unei frenetice activităţi detectiviste din laboratoarele de pe tot globul.” Ne-am fi aşteptat ca până acum să fi primit un răspuns concret, sau ceva cât de cât încurajator, dar nu se întrevede nimic nici din această direcție.
Conform lui J.V.N. Talmage, printre oamenii de ştiinţă norma era aceasta: „Descoperirile arheologice ale obiectelor culturale preistorice trebuie să fie aranjate, în aşa fel încât produsele cele mai rudimentare să fie datate, întotdeauna, mai timpuriu decât cele de tip «mai avansat», indiferent de locul în care au fost găsite.”
Chiar că ar părea un pic frustrant să găseşti urme de civilizaţii avansate dedesubtul celor care păreau a fi preistorice!
În prezent, sunt avansate şi alte teorii despre începuturile Pământului. Dr. Klaus Mampell din Germania a afirmat că nu vede niciun motiv pentru care provenienţa rasei umane să fie legată mai degrabă de maimuţe, şi nu de canari sau de canguri (?!).
Teoria evoluţionistă prezintă mai multe faze şi perspective diferite. Nu s-a demonstrat niciodată veridicitatea ei. Din nefericire, când este vorba despre falşii oameni de ştiinţă – şi mă gândesc aici la profesorii de azi care predau ştiinţa în şcolile publice – aceştia nu sunt în măsură să ofere o perspectivă corectă pentru că şi lor, în timpul liceului, le-a fost oferit un singur punct de vedere.
Nici măcar oamenii de ştiinţă nu aprobă unanim teoria evoluţiei. Voi reda un citat dintr-o carte a lui G. A. Kerkut, de la Departamentul de Fiziologie şi Biochimie de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie. Deşi evoluţionist, iată ce scria în cartea sa, The Implications of Evolution (Implicaţiile evoluţiei):
„Există o teorie care spune că în prezent putem observa cum multe animale în viaţă trec prin schimbări, formându-se specii noi. Aceasta poate fi numită «teoria specială a evoluţiei» şi poate fi demonstrată prin experiment, în unele cazuri. Pe de altă parte, există teoria conform căreia toate formele de viaţă din lume au apărut dintr-o singură sursă care, la rândul ei, îşi are originea într-o formă anorganică. Aceasta poate fi numită «teoria generală a evoluţiei» şi nu există dovezi suficiente care să o susţină şi să permită să fie considerată ceva mai mult decât o ipoteză de lucru.”
Iată ce spune şi botanistul suedez dr. Helibert Nilsson, de asemenea, un evoluţionist:
„Încercările mele de a demonstra evoluţia prin experimente efectuate pe o durată de peste patruzeci de ani au eşuat complet... Cel puţin, nu pot fi acuzat că am pornit de pe poziţia unui anti-evoluţionist convins. (...) Se poate susţine cu fermitate că nici măcar nu este posibil să se contureze o caricatură în baza datelor paleobiologice. Materialul fosil este atât de vast încât a fost posibil să se construiască noi clase și, deci, lipsa seriilor de tranziţie nu poate fi pusă pe seama lipsei materialului. Deficienţele sunt reale și nu vor fi rezolvate niciodată... Ideea evoluţiei se bazează pe o pură credinţă.”
Acum, aş putea spune că omul acesta trece în sfera religiei! Pentru a fi evoluţionist, trebuie să accepţi teoria prin credinţă. Vorbind serios acum, evoluţia este o speculaţie şi, de fapt, aşa a fost mereu. Din nefericire, foarte mulţi au acceptat această teorie ca fiind un fapt dovedit.
---------------------
Departe de a termina trecerea în revistă a teoriilor despre crearea lumii (pentru care prima propoziție a Bibliei este insuficientă sau desuetă), vă propun să ne oprim aici decamdată, și pentru că am ajuns la capătul intervalului de timp alocat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom continua pe aceeași temă data viitoare!
Bun rămas!
 

Geneza 1:1b | Itinerar Biblic | Episodul 9

Bine v-am regăsit! Mă rog să nu vă fi pierdut, ci să crească, dorința de a citi și înțelege Scriptura, Cuvântul scris al lui Dumnezeu – oricât v-ar solicita asta! Poate credeați că parcursul nostru va fi unul simplu și rapid... și iar: poate că episodul precedent v-a zdruncinat puțin iluziile...
Vă reamintesc, am citit doar primul verset, prima frază din Sfânta Scriptură
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul... (Gen. 1:1)
și a trebuit să lărgim perspectivele, pe măsură ce ne dădeam seama cât de controversată – cu sau fără argumente – este o astfel de afirmație (chiar dacă biblică, deci autoritară!)
Spuneam data trecută că problema originilor a provocat tensiuni și dispute dintre cele mai mai aprinse, și a generat teorii dintre cele mai diverse (unele chiar extravagante)... Apariţia vieții și omului pe Pământ se încearcă a fi explicate prin teorii religioase sau creaţioniste, şi prin altele ştiinţifice sau evoluţioniste. Mi-am permis să simplific și mai mult, afirmând că din punctul meu de vedere există creaționism și restul... eu cred că este vorba fie despre creaţie, fie despre speculaţie. Din punctul meu de vedere, și evoluția poate fi înscrisă în această a doua categorie!
Spuneam deci că, fără să ia în seamă (sau desconsiderând) precizările Scripturii, oamenii au propus de-a lungul timpului – argumentat sau fantezist – diverse ipoteze cu privire la originea universului: fie că totul este o iluzie... fie că totul a apărut spontan... fie că universul nu a avut un început, ci a existat dintotdeauna... fie că a fost creat, dar... (și aici fiecare continuă și se diversifică abracadabrant!) Astronomii au sugerat și ei cel puţin trei teorii asupra originii universului: teoria „stării stabile”, teoria „big bang”, teoria „universului oscilant”. Am aflat că există biologi care susțin că omul nu este animal, de fapt, ci plantă, care a evoluat din alge marine... sau zoologi intrigați că provenienţa rasei umane este legată aproape exclusiv de maimuţe... de ce nu și de canari sau de canguri?!
Continuăm cu precizări despre teoria „evoluţiei teiste”. Iată ce spunea un om de ştiinţă pe această temă, citez afirmaţia lui Kirtly Mather din publicaţia Science Ponders Religion (Știința reflectează la religie):
„Când un teolog acceptă evoluţia ca pe un proces folosit de Creator, trebuie să fie dispus să meargă până la capăt cu această idee. Este şi un proces continuu, nu doar unul ordonat. Epoca de aur pentru om – dacă aceasta există – se află în viitor, nu în trecut... În plus, procesul creator al evoluţiei nu trebuie să fie întrerupt de nicio intervenţie supranaturală. Evoluţia primelor celule vii din materiale nevii preexistente poate reprezenta un salt brusc, mai degrabă decât un pas infinitezimal pe calea progresului, dar este un salt pe deplin natural.”
Evoluţia teistă este, probabil, cea mai nerealistă dintre toate teoriile. Este o teză aproape neraţională şi o poziţie ilogică. Au existat dintotdeauna destui care au alergat după mai mulți ieprui cum se spune; și așa e și cu evoluționiștii teiști – ei ar vrea și să colaboreze cu cei necredincioşi (sau mai bine zis care cred doar în explicații științifice!), dar în acelaşi timp să poarte şi o Biblie sub braţ, la vedere. Totuși, este foarte dificil să împaci aceste două lucruri; este ca şi cum ai alerga la o cursă de genul celor din antichitate, în care concurentul e cu un picior pe un cal şi cu celălalt picior pe alt cal. Desigur, ar fi mai degrabă o minune când cei doi cai s-ar menţine în același ritm, aproape lipiți unul de altul... Dar când unul dintre cai decide să o ia în altă direcţie, călăreţul trebuie să aleagă pe care cal va continua cursa. Cam aşa stau lucrurile şi cu adepții evoluţionismului teist, care de obicei sfârşesc prin „a călări calul” nepotrivit.
Oricât s-ar crede de avansați și de stăpâni – pe sine și pe lume – oamenii deţin în acest domeniu foarte puţine informaţii... De exemplu, am în faţa mea un articol dintr-un ziar apărut cu ceva timp în urmă, care conţine o întrebare şi un răspuns. Mai întâi întrebarea: „La ce dată a fost creată lumea, conform relatărilor biblice?” Acum, rețineți și răspunsul oferit de articol: „4004 înainte de Hristos”. Ce perspective ridicole pot susține unii oameni!
Un alt material, despre originea vieţii, din revista Life afirma că, într-un moment nedefinit din trecut – după unii, acum două miliarde de ani, după alţii, acum un miliard şi jumătate – viaţa a apărut în mod miraculos în adâncuri... și a ieșit apoi la suprafaţă! Ştiinţa nu poate lămuri ce formă avea viaţa atunci. Tot ce poate fi spus, conform acestui articol, este că „sub o influenţă oarecare, anumite molecule-gigant au dobândit abilitatea de a se duplica”. Aţi fi de acord să adoptaţi o asemenea teorie, ca explicație inclusiv pentru apariția infinitei diversități a vieții pe pământ, dar și a dumneavoastră?!
Au mai fost avansate şi alte teorii ridicole. Una dintre acestea spune că omul a început să trăiască pe Pământ luând fiinţă din... deşeuri lăsate în urmă de o inteligenţă preistorică din trecutul obscur şi îndepărtat. Această afirmaţie vine de la un om de ştiinţă! Dacă unii oameni de ştiinţă ne trimit să ne căutăm strămoşii în copaci, alţii în algele marine, iată şi unii care ne trimit la coşul de gunoi! Este din ce în ce mai rău, nu credeți? Nu ştiu ce păreri, opinii sau încredințări aveți în acest sens – dar eu cred că afirmaţia lui Dumnezeu cu privire la creaţie are încă valoare în ziua de azi.
O definiţie faimoasă a evoluţiei a fost dată de filozoful, biologul, antropologul și omul politic englez Herbert Spencer şi suna astfel: „O integrare a materiei şi o disipare concomitentă a mişcării, în timpul căreia materia trece dintr-o stare de omogenitate nedefinită, incoerentă, într-o neomogenitate definită, coerentă şi în timpul căreia mişcarea reţinută suferă o transformare paralelă.” Trebuie să recunoașteți că e necesar ceva timp de gândire pentru a înţelege afirmaţia aceasta!
Pentru mine, are mult mai mult sens afirmaţia: „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” – adică Geneza capitolul 1 versetul 1, adică primele opt cuvinte din Biblie. Cine a creat universul? Dumnezeu. L-a creat din... ce? Din nimic. Când? Nu ştiu (și nimeni altcineva nu ştie, chiar dacă ar zice că știe! Unii spun că acum un miliard de ani, alţii că este vorba de două miliarde, iar alţii, de cinci miliarde de ani. Părerea mea e că sunt toţi zgârciţi. Cred că universul a fost creat cu mult mai devreme. Să nu uităm că Dumnezeu are în urma Sa veşnicia. Ce credeţi că a făcut în timpul miliardelor de ani din trecut? A aşteptat să ne facem noi apariţia pe scenă? Nu, a fost ocupat. Cred că și-a folosit destul din timpul avut la dispoziţie pentru această creaţie, şi a lucrat multă vreme asupra ei.)
De fapt, Dumnezeu în mod deliberat a găsit cu cale să nu ne spună prea multe, nu credeți? Este o îngâmfare din partea omului mărunt care trăieşte aici, pe Pământ, să spună că ştie mai mult decât în realitate. Așadar, se cuvine să acceptăm afirmaţia maiestuoasă cu care se deschide Cuvântul lui Dumnezeu: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. Şi, odată cu psalmistul, să privim cerurile Sale, lucrarea mâinilor Sale, luna şi stelele, pe care El le-a făcut (Ps. 8:3) şi să înţelegem că „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui” (Ps. 19:1).
Apostolul Pavel le scria astfel romanilor: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Rom. 1:20). Şi autorul Epistolei către Evrei scria: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evr. 11:3). Trebuie să acceptăm creaţia prin credinţă. Nici măcar ştiinţa nu ne poate spune cum a fost făcut ceva din nimic. Se pare că Dumnezeu exact aşa a făcut, și omul de astăzi nu are cum să poată explica lucrurile într-un alt mod – decât dacă vrea să pară ridicol!
Dacă facem o comparaţie între relatarea Genezei despre creaţie şi alte scrieri pe aceeaşi temă, s-ar putea găsi poate și elemente comune, dar în genere contrastul este mai degrabă izbitor. Cele mai multe popoare deţin o legendă cu privire la creaţie şi probabil că toate sunt adaptări ale conţinutului din Geneza. De exemplu, una dintre cele mai bune istorii a creaţiei aparţinând unui popor secular se regăseşte pe tăbliţele babiloniene. Câteva aspecte sunt total opuse. Pe tăbliţele babiloniene, totul începe cu haos. Relatarea biblică începe cu întreg cosmosul, cu perfecţiunea. „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Conform scrierilor babiloniene, corpurile cereşti sunt zei, dar conform Bibliei, zeii aceştia sunt nimic mai mult decât materie. În textele babiloniene întâlnim o teologie politeistă, în timp ce în relatarea biblică ne este prezentat adevărul monoteist, adică având în vedere un singur Dumnezeu. Babilonienii spuneau că universul este lucrarea unui artizan, dar Biblia spune că totul a luat fiinţă la porunca directă a lui Dumnezeu. Scrierea babiloniană este puerilă şi grotescă, în timp ce Biblia prezintă realităţi măreţe şi solemne ale Dumnezeului Creator care este şi Mântuitor. Relatarea babiloniană este în mod clar în dezacord cu ştiinţa cunoscută la ora actuală, dar Biblia este în concordanţă cu adevărata ştiinţă.
Eu nu accept teoria evoluţiei, pentru că Îl respinge pe Dumnezeu şi revelaţia Sa. Neagă ideea de cădere a omului în păcat şi conceptul de păcat, în sine. De asemenea, refuză conceptul drag creștinilor de pretutindeni al naşterii lui Hristos din fecioară. Așadar, resping cu toată fiinţa mea evoluționismul, și nu cred că teoria evoluţiei este răspunsul la întrebările legate de originea universului.
Evoluţia nu poate oferi soluţii în cel puțin aceste trei aspecte: nu poate reduce prăpastia dintre nimic şi ceva; nu poate desfiinţa prăpastia dintre ceva şi viaţă; și nu poate desfiinţa prăpastia dintre viaţă şi umanitate – adică, viaţa umană conştientă de sine, înzestrată cu liberul arbitru.
Aflată într-o permanentă căutare după senzaţional, fapt pentru care manipulează și răstălmăcește – motiv pentru care rămâne blamabilă – presa scoate însă uneori la iveală și descoperiri interesante. Un astfel de articol scris de un prieten, texan și el ca mine (afirmă John Vernon McGee), menţiona că s-ar fi găsit urme de dinozaur în apropiere de un loc unde am locuit şi eu cândva: Glenrose, Texas. Ştiam acest lucru de ceva timp... într-adevăr, se pare că au trecut şi dinozaurii pe acolo, dar acum au găsit ceva ce este chiar tulburător: în aceeaşi zonă erau prezente urme gigant de paşi omeneşti. (O paranteză glumeață: ne aşteptăm de-acum ca tot ce se găseşte în Texas să fie de dimensiuni considerabile!) Revenind la descoperirile cu pricina, ele pot produce în cel mai bun caz nedumeriri – pentru că este foarte dificil să porneşti de la o minusculă amoebă, sau de la un fir de praf de pe suprafaţa apei, ca să descoperi apoi că alături de dinozauri trăiau oameni mult mai mari decât oricare dintre noi. Și anticipez că teoria evoluţiei va avea de întâmpinat și mai multe probleme în anii următori. Aş putea avansa o predicţie (care este doar ecoul spuselor unui om de ştiinţă) şi anume că până la sfârşitul secolului teoria evoluţiei va fi sortită dispariției, la fel ca speciile pe care nu le mai regăsim acum.
Deşi se mai pot spune multe pe aceste teme, nu mai continuu, și mă îndrept acum apare o a treia întrebare. Oamenii se întreabă nu doar când? şi cine? a creat totul, ci şi de ce? Aici avem de fapt lucrul care contează cel mai mult, și care ne interesează în mod deosebit.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că universul a fost creat pentru plăcerea Sa. El a considerat potrivit să-l creeze; Şi-a găsit plăcerea în el. Despre creație este vorba nu doar în prima carte a Bibliei, Geneza... Iată ce cuvinte găsim în ultima sa carte, Apocalipsa: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” Dumnezeu a creat lumea, cosmosul, pentru că a vrut acest lucru, din pură plăcere. Poate că nouă nu ne place acest univers, dar Lui sigur Îi place. El nu m-a întrebat niciodată unde aş vrea să fie localizată, în acest univers, lumea măruntă în care trăiesc eu. De fapt, nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau să mă nasc în Texas sau nu. Desigur, dacă mi-ar fi dat ocazia, aş fi ales Texas, dar nu mi-a lăsat de ales. Dumnezeu a creat tot acest univers pentru plăcerea Sa, a considerat potrivit să facă acest lucru şi a fost încântat de procesul creaţiei.
Al doilea motiv pentru care Dumnezeu a creat universul a fost slava Sa. Creaţia Sa a cântat, încă de la început, o laudă minunată Creatorului. În cartea lui Iov (38:7) se pomenește despre „stelele dimineţii (care) izbucneau în cântări de bucurie... când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” Totul a fost creat pentru slava Sa! Și în profeţia lui Isaia găsim afirmații asemănătoare: „pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit” (Isaia 43:7). Dumnezeu a creat acest univers spre slava Sa.
De asemenea, Biblia ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om în acest univers pentru a avea părtăşie cu el. Dumnezeu a dorit să aibă părtăşie cu omul şi de aceea l-a creat ca persoană morală liberă. Dumnezeu ar fi putut să creeze o mulţime de roboţi; ar fi putut să facă oameni mecanizaţi şi să apese pe un buton pentru a-i face să se plece înaintea Lui. Dar Dumnezeu nu a vrut un astfel de om. A dorit ca omul să fie liber să-L aleagă, să-L iubească şi să-I slujească.
În mijlocul necredinţei, blasfemiei şi ostilităţii faţă de Dumnezeu care ne înconjoară în prezent, lucrul cel mai bun pe care-l puteţi face este să vă întoarceți spre Dumnezeu și să-L alegeţi, să-L acceptați pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn, şi să vă declaraţi public această opțiune. A crede în Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, şi a-L primi pe Fiul Său, Isus Hristos, ca Mântuitor, este cel mai mare privilegiu pe care l-am putea avea. Auzim vorbindu-se în jurul nostru despre libertatea cuvântului sau alte genuri de libertate, dar mulţimea nefericită din jurul nostru, care proclamă atât de zgomotos libertatea, nu pare să ştie ce este cu adevărat aceasta. Suntem cu adevărat liberi atunci când Îl alegem pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.
Să revenim la primul verset din Geneza:
„La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.”
Este un verset extraordinar în simplitatea sa măreaţă... un verset minunat, de-a dreptul impresionant. În opinia mea, aceste cuvinte reprezintă cea mai potrivită poartă de intrare în Biblie, pentru că ne solicită să credem că Dumnezeu este Creatorul. Cine se apropie de Dumnezeu, este important... trebuie să creadă că El există, și că-l răsplătește pe cel ce-L caută!
„La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.”
„La început” – e vorba aici de un început de nedatat! Aţi putea estima că este vorba despre miliarde de ani, şi probabil că ar fi o estimare corectă... dar cine poate şti cifra exactă? Cu siguranţă omul nu ştie!
„Dumnezeu a creat.” Cuvântul creat provine din termenul ebraic bara care înseamnă „a crea din nimic”. Acest cuvânt este folosit doar de trei ori în primul capitol din Geneza, atunci când se referă la cele trei acte ale creaţiei consemnate de această carte. (1) Este creat ceva din nimic: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. (2) Crearea vieţii: „Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă...” (v. 21). Aceasta este viaţa animală de tot felul. (3) Crearea omului: „Dumnezeu a creat (a făcut) om după chipul Său...” (v. 27).
Evoluţionismul teist nu este răspunsul. Această teorie încearcă să urmărească procesul de creaţie până la momentul apariţiei omului, apoi consideră că Adam şi Eva sunt produsul unui proces evoluţionist. Evoluţionismul teist consideră că zilele din Geneza sunt perioade lungi de timp. Eu nu cred că acest lucru este adevărat. Dumnezeu marchează zilele creaţiei prin cuvintele: „şi a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă”, iar din aceasta reiese clar că El nu Se referea la perioade lungi de timp, ci la zile propriu-zise, de douăzeci şi patru de ore.
„Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Pământul este separat de restul creaţiei. De ce? Pământul este locul de naştere al omenirii; acolo trebuie să fie aşezat. Pe noi ne interesează foarte mult pământul deoarece aparţinem acestei creaţii. Noi trebuie să înţelegem că suntem creaturi, suntem lucrarea lui Dumnezeu şi în calitate de creaturi ale Sale suntem responsabili față de El.
Același Herbert Spencer a mai afirmat: „Formele cele mai generale în care pot fi reîmpărţite manifestările a ceea ce nu poate fi cunoscut sunt: timpul, spaţiul, materia forţa, mişcarea.” Acestea au fost categoriile în care a făcut el distribuirea. Se spune că George Dewey Blomgren, un strălucit avocat american, stătea de vorbă cu un absovent de drept, căruia încerca să i-L descrie/prezinte pe Dumnezeu. La un moment dat, în discuție a fost pomenit și savantul Spencer (cel atât de menționat azi). Domnul Blomgren i-a replicat: „Ştiai că şi Biblia şi Spencer ne învaţă despre acelaşi principiu al creaţiei?” Tânărul a făcut ochii mari şi a întrebat: „Cum e posibil?” Răspunsul a fost: „Spencer a menţionat timpul, spaţiul, materia, forţa, mişcarea. În primele două versete din Geneza scrie aşa: «La început (timpul), Dumnezeu a creat cerurile (spaţiul) şi pământul (materia). Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu (forţa) Se mişca (mişcare) pe deasupra apelor.» I-au trebuit cincizeci de ani lui Spencer ca să descopere această lege şi eu ţi-o prezint aici în mai puțin de cincizeci de secunde.” La aceasta, tânărul nu a mai avut argumente pentru dispută şi în scurtă vreme L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor.
Este interesant faptul că Dumnezeu a cuprins aceste principii extraordinare în primele două versete din Geneza. Este foarte important să înţelegem aceste lucruri.
Pentru că apar neîncetat aspecte, detalii, obiecții sau chiar perspective noi, ba chiar și mereu alte scenarii cosmogonice, tot mai lipsită de șanse de reușită ne apare încercarea de a trece în revistă majoritatea teoriilor despre crearea lumii (pentru care prima propoziție a Bibliei este insuficientă sau desuetă).
Vă propun așadar să ne oprim aici decamdată, vom continua data viitoare – întorcându-ne însă la textul biblic! Până atunci, rămâneți cu bine... și optimiști: chiar dacă nu există consens științific, Biblia conține tot ce este necesar pentru mântuirea celui ce crede! Fiți binecuvântați!

Geneza 1:2-25 | Itinerar Biblic | Episodul 10

Bun găsit tuturor! Mă bucur că vă păstrați interesul pentru Scriptură, chiar dacă vi se pare poate că avansăm prea lent.
Vă reamintesc, am citit doar primul verset din Biblie:
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul... (Gen. 1:1)
și a trebuit să poposim ceva mai mult asupra impactului acestor opt cuvinte, pentru că am constatat că este o frază care a generat multe controverse, și împarte și azi omenirea civilizată în două: credincioși și necredincioși, creaționiști și evoluționiști. Orice-am gândi sau am spune noi în legătură cu apariția vieții și omului, în legătură cu universul și cosmosul – e bine să nu uităm că Dumnezeu în mod deliberat a găsit cu cale să nu ne spună prea multe... deci este aroganță din partea omului să spună că ştie mai mult decât în realitate.
Repet ce v-am mai spus: personal nu accept teoria evoluţiei, pentru că Îl respinge pe Dumnezeu şi revelaţia Sa. Neagă ideea de cădere a omului în păcat şi conceptul de păcat, în sine... dar înainte de orice, evoluţia nu poate oferi soluţii în aceste trei aspecte: nu poate reduce prăpastia dintre nimic şi ceva; nu poate desfiinţa prăpastia dintre ceva şi viaţă; și nu poate desfiinţa prăpastia dintre viaţă şi umanitate – adică, viaţa umană conştientă de sine, înzestrată cu liberul arbitru.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune CINE și DE CE a creat universul – Dumnezeu, pentru plăcerea Sa... spre slava Sa... iar omul a fost creat să aibă o relație privilegiată cu Omniscientul și atotputernicul său Creator – lucru posibil prin credința în Mântuitorul care a murit și a înviat pentru noi: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!
Acum, să înaintăm în lectura din Geneza capitolul 1... După ce am aflat când, cine și ce, versetul imediat următor, 2 precizează:
Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. (Gen. 1:2)
Sunt și eu de părerea celor care afirmă că – între cele comunicate de versetul 1 şi ce scrie în versetul 2 – a survenit un eveniment cataclismic, o catastrofă... deşi această concepţie a fost discreditată de mulţi în ultimii ani. Dar după câte îmi dau seama, există niște indicii în acest sens. Pentru început, priviţi la această creaţie impresionantă (sau, mă rog: la ce a mai rămas din ea!)... Ceva trebuie să se fi întâmplat cu ea. Călătoria omului pe Lună, survolarea celorlalte planete a adus la cunoștință nimic altceva decât vaste pustiuri acolo, sus... Cum a ajuns să fie aşa? Aş spune că a avut loc o catastrofă în universul lui Dumnezeu.
Și asta socotesc că este valabil în mod deosebit și-n primul rând cu privire la pământ, din pricină că acesta este locul în care avea să trăiască omul. Astfel, pământul este descris ca fiind „fără formă şi gol”.
„Peste faţa adâncului de ape era întuneric” indică absenţa lui Dumnezeu, desigur.
„Pustiu (sau fără formă) şi gol” este o expresie foarte interesantă – în ebraică: tohu va bohu. „Fără formă” este corespondentul cuvântului ebraic tohu, care înseamnă loc gol, ruină; „gol” este corespondentul cuvântului ebraic bohu care înseamnă spaţiu gol, vid. Să observăm şi afirmaţia din profeţia lui Isaia, care spune: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt Domnul, şi nu este altul!»“ (Isaia 45:18). Aici Dumnezeu spune că nu a creat pământul ca să fie pustiu (şi cuvântul ebraic este tohu, acelaşi pe care l-am întâlnit în Geneza 1:2). Dumnezeu nu a creat pământul să fie fără formă şi gol. El a creat un kosmos, nu un chaos. Acesta este lucrul pe care încearcă Isaia să-l lămurească. Dumnezeu nu a creat pământul în starea de tohu va bohu, ci acesta a devenit tohu va bohu. Dumnezeu a alcătuit pământul astfel încât să fie locuit, şi Dumnezeu este Cel care a venit pe ce a rezultat în urma catastrofei cosmice necunoscute, şi a făcut din această ruină un loc în care omenirea să poată trăi.
Cercetările curente şi explorările spaţiale au arătat, până acum, că noi trăim pe singura planetă locuibilă din univers. Eu cred că Geneza ne spune că această planetă a devenit fără formă şi pustie, că era la fel de nelocuibilă ca Luna – când Duhul lui Dumnezeu s-a mişcat deasupra apelor.
Cred că tot universul a fost cuprins de această mare catastrofă. Dar despre ce este vorba? Putem să ne închipuim că pe pământ se afla o creatură pre-adamică. Se pare că asta poate fi în legătură cu decăderea lui Lucifer, fiul dimineţii, care a devenit Satana, Diavolul, aşa cum îl ştim noi azi. Cred că toate acestea sunt implicate cumva aici, dar Dumnezeu nu ne-a lăsat detalii. De fapt, El ne-a dat extrem de puţine amănunte în primul capitol din Geneza.
„Şi Duhul lui Dumnezeu s-a mişcat” (sau „se mișca”)... Cuvântul tradus prin verbul „a mişca” este în original „a cloci”, aşa cum cloceşte o găină puii. Dumnezeu stătea astfel deasupra întinderii apelor. Duhul Sfânt a început aici o lucrare pe care Îl vom regăsi făcând-o de nenumărate ori. Este re-creaţie! El intră în scenă şi creează din nou. Acesta este lucrul pe care îl face pentru noi.
Ne amintim că Domnul Isus a spus: „dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Apa este Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, dacă vrea cineva să facă din botez simbolul pentru aceasta, este în ordine. Dar apa înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt este Autorul. Este foarte important să înţelegem acest lucru.
Bun, am citit despre formarea universului – în versetul 1, despre starea pământului – în versetul 2... şi ajungem acum la formarea și amenajarea pământului în şase zile (v. 3-31). Cred că despre acest proces de pregătire a mediului în care va fi plasat omul este vorba aici.
Aş dori să vă atrag atenţia asupra câtorva lucruri. În Exod 20:11 citim: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele...”
Nimic nu arată că ar fi vorba de „a crea” în acest verset. Se spune că Dumnezeu „a făcut”. Aici totul este deja creat şi Dumnezeu re-creează, lucrează cu materie care există deja, materie pe care El a făcut-o să existe cândva, cu miliarde de ani în urmă.
Dumnezeu a creat viaţa şi a aşezat-o pe pământ, iar apoi a creat omul. Cred că asta ne interesează în mod deosebit, deoarece este vorba despre noi. Geneza este nu doar o carte ordonată și ordonatoare, ci și deosebit de relevantă și astăzi. Iar tot ceea ce urmează redă o progresie logică și-o descriere simplă a desfășurării creativității înțelepte și atotputernice a lui Dumnezeu.
În PRIMA ZI – apare LUMINA
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. (Gen. 1:3-5)
Trebuie să fi fost o zi de douăzeci şi patru de ore – nu văd cum s-ar putea scoate altceva din acest enunţ. Observaţi că Dumnezeu spune: „Să fie lumină”. Formularea „să fie...” sau „să... urmat de alt verb” se regăseşte de zece ori în acest capitol: să fie lumină, să fie o întindere între ape, să se strângă la un loc apele, să dea pământul verdeaţă etc. Cineva a rostit aceste zece porunci ale creaţiei. Avem aici un decalog divin înainte de Decalogul din Exodul, la care se gândesc toți când vorbesc de Cele Zece Porunci.
Dumnezeu a spus: „Să fie lumină”. Aceasta este prima dată când ni se spune că Dumnezeu a vorbit; sunt primele Sale cuvinte consemnate în Scriptură.
În ZIUA A DOUA – se delimitează AERUL DE DEASUPRA APELOR
Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.” (Gen. 1:6)
Dumnezeu a spus: „Să fie o întindere de ape”. Cuvântul ebraic aici este raqia, care înseamnă „spaţii de aer”. Ce înseamnă: „Să despartă apele de ape”? Mai întâi, Dumnezeu a despărţit apele perpendicular. Este apă deasupra noastră şi apă dedesubtul nostru.
Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. (Gen. 1:7)
Eram într-un an în insulele Hawaii, când a început să plouă şi în timp foarte scurt în Honolulu au căzut 150 de litri de apă pe metru pătrat. Eram într-un loc în care cad precipitaţii de ordinul a cinci mii de litri pe metru pătrat, pe an. Este multă apă acolo, sus, dacă pot cădea cinci mii de litri de apă pe un mp! Ei bine, aşa a făcut Dumnezeu să fie. El a despărţit apele de sus de apele de dedesubt.
Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. (Gen. 1:8)
„Dumnezeu a numit întinderea cer.” Acesta nu este cerul aşa cum ne gândim noi la el. De fapt, în Scriptură sunt menţionate trei lucruri distincte cu denumirea de cer. Domnul Isus a vorbit despre păsările cerului şi eu cred că despre acest cer este vorba în versetul de mai sus – văzduhul. Apoi mai sunt stelele de pe cer, care este al doilea cer (spațiul cosmic, sau extra-atmosferic), şi mai este al treilea cer, acolo unde locuieşte Dumnezeu. Deci este un prim strat aici, deasupra noastră, primul nivel, unde se află norii şi unde zboară păsările.
În ZIUA A TREIA – apar USCATUL ŞI LUMEA VEGETALĂ
Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. (Gen. 1:9-10)
Acum se face o despărţire pe orizontală a apelor. Mai întâi au fost separate apele de sus de apele de jos. Nu este nimic neştiinţific în această privinţă. Aici, ni se spune că toate locurile de pe faţa acestei planete pe care locuim noi astăzi au fost, la un moment dat, acoperite de ape. A existat în mod evident o judecată pronunţată asupra pământului, cândva, în trecutul îndepărtat, în veşnicie, despre care noi nu ştim nimic. Orice am spune este pură speculaţie. Dumnezeu ne-a spus foarte puţine aici, dar ne-a spus tot ce aveam nevoie să ştim ca să credem în El.
„Dumnezeu a numit uscatul pământ.” Ce se pregăteşte Dumnezeu să facă? S-ar părea că El pregăteşte un loc în care să trăiască omul, un loc în care viaţa să fie posibilă. Omul nu este o creatură marină, chiar dacă sunt unii care susţin că ne tragem din alge, aşa cum am mai menţionat, sau chiar din deşeuri! Cât de absurd!
Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. (Gen. 1:11)
Acum Dumnezeu adaugă plantele – deoarece, înainte de potop, omul a fost vegetarian: mânca doar legume, zarzavaturi și fructe proaspete... Formarea tuturor plantelor s-a încheiat în a treia zi.
Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. (Gen 1:12-13)
În ZIUA A PATRA – Dumnezeu instalează SOARELE, LUNA, STELELE
Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.” (Gen. 1:14)
Dumnezeu nu a creat Soarele şi Luna la momentul acesta. Ele erau deja pe cer. El doar le-a aşezat în poziţia potrivită.
„Şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. (Gen. 1:15-16)
Unul dintre cei doi mari luminători trebuia să aibă grijă de lumina zilei, iar Soarele se achită foarte bine de această sarcină. La fel şi Luna, noaptea. Eu am cerut-o în căsătorie pe cea care avea să-mi fie soţie la lumina lunii, și vă asigur că luna are o influenţă mare asupra nopţii.
Apoi urmează o propoziţie scurtă: „a făcut şi stelele”. Aceasta a fost o lucrare de mari proporţii, nu însă şi pentru Dumnezeu. John Wesley a spus: „Dumnezeu a creat cerurile şi pământul şi nici măcar nu S-a străduit foarte tare.” Dumnezeu pur și simplu „a făcut şi stelele” – o exprimare care denotă naturalețe și dexteritate: totul făcut fără efort și cu multă imaginație.
Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. (Gen. 1:17-18)
Observăm că Dumnezeu a făcut departajarea aceasta: „să despartă lumina de întuneric”. El continuă să facă acest lucru şi astăzi! Sunt voci azi care întreabă: „Care este diferenţa dintre bine şi rău?” Dumnezeu a trasat toate limitele. Cum putem şti ce este bine? Dumnezeu a spus ce este bine, El a enunţat anumite principii. Dumnezeu a despărțit și continuă să despartă lumina de întuneric, şi face acelaşi tip de separare între bine şi rău. El continuă să facă astfel de delimitări şi astăzi.
Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra. (Gen. 1:19)
Iar în ZIUA A CINCEA – Dumnezeu a dat VIAŢA ANIMALELOR
Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” (Gen. 1:20)
Este evidentă și aici o anumită dezvoltare, un progres. Aceasta nu înseamnă că totul a luat fiinţă dintr-o singură celulă, ci – așa cum înțelegem și mărturisim noi – că Dumnezeu a făcut câte o vieţuitoare din fiecare gen, care s-au dezvoltat apoi de la acel exemplar mai departe. Dumnezeu a spus: „Să mişune apele de vieţuitoare”, iar în versetul următor adaugă: „după soiurile lor”. Cuvântul tradus prin „soi” nu înseamnă specie în sensul în care îl folosea unul precum Charles Darwin, ci înseamnă mult mai mult decât atât. Cuvântul la care mă refer este încrengătură (philum). Am citit undeva că un om de ştiinţă căuta de multă vreme un alt cuvânt. Am avut un profesor la seminar, un om foarte inteligent, care a venit cu această încrengătură (philum) ca sinonim pentru „soi”. Dacă veţi căuta cuvântul în dicţionar veţi vedea că înseamnă o linie directă a descendenţei în cadrul unui grup. De exemplu, nu ar include doar un cal, ci orice cal din familia calului. Dumnezeu a creat unul şi a urmat o dezvoltare de la fiecare. Dar a existat şi involuţie, adică a fost o dezvoltare dar aceasta a fost urmată și de o degenerare.
Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. (Gen. 1:21)
Şi Dumnezeu a văzut că erau bune. Observăm că atunci când Dumnezeu face ceva, totul este bun.
Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.” (Gen. 1:22)
Am menţionat mai devreme afirmaţia unui om de ştiinţă care susţinea că dacă se va preda creaţionismul în şcoli, atunci să se predea şi teoria berzei. Credeţi-mă, Biblia înlătură teoria berzei. Dacă veţi citi cu atenţie, veţi observa că despre animale se spune că ele se înmulţesc. Acest lucru este adevărat şi în privinţa rasei umane. Nu-l veţi găsi pe micuţul Georgel sub o buturugă, şi nici n-o va aduce barza pe Măriuca tatii!
Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. (Gen. 1:23)
Mai departe este statornicită FERTILITATEA VIEŢII ANIMALE
Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. (Gen. 1:24-25)
Observaţi din nou expresia „după soiul lor” – adică, după încrengătura biologică.
Vedem deci că Dumnezeu separă viaţa animală de cea vegetală şi – în perspectivă – de rasa umană. Urmează, în cadrul celei de a șasea zi, afirmația căreia îi datorăm existența și persistența rasei umane, deci și faptul că noi ne auzim și ne înțelegem (sper!) în aceste momente, chiar dacă nu suntem la fel, și nu gândim identic, nici nu ne plac sau nu facem aceleași lucruri...
Despre imperativul cărui îi datorăm lumea și umanitatea așa cum le știm azi – și desigur despre consecințele imediate și pe termen lung ale acestuia – cu ajutorul lui Dumnezeu vă invit să discutăm data viitoare.
Vă mulțumim pentru atenție, să ne reîntâlnim sănătoși! Până atunci, fiți binecuvântați!